Sfidând legea

Iluzii

CAPITOLUL 1: ILUZII

O bătaie puternică în ușa biroului său îi atrase atenția lui Kyrios.

-Am venit să vă anunț că tura mea s-a terminat, așa că am de gând să merg acasă. Mai doriți ceva? spuse blând Avery, secretara personală a lui Kyrios Wayne.

-Nu ,mulțumesc, ești liberă să pleci. spuse el după care își muta privirea înapoi spre dosarul gros de trei degete de care se ocupa chiar înainte ca Avery să-l întrerupă.

-A sunat iubita dumneavoastră, vrea să știe când mergeți acasă.

-O poți informa, te rog, că am mult de muncă și e posibil să ratez cina?

Kyrios era foarte prins în munca sa, își neglija familia și prietenii doar pentru a lucra mai bine de șaptezeci de ore pe săptămână, zece ore pe zi, șapte zile din șapte, inclusiv duminica acesta se încăpățâna să fie prezent primul la locul de munca. Compania la care lucra nu cerea nici pe departe orele pe care acesta le frecventa la birou, ei cereau doar ca angajații să-și facă treaba la timp și bine.

Lui Kyrios îi făcea plăcere să fie înaintea celorlalți așa încât reușea să termine proiectele care îi erau atribuite de către firmă cu cel puțin o săptămână înainte de data limită în care putea fi predat, un astfel de proiect cerând minim două luni întregi. Acesta lucra de aproximativ doi ani și jumătate la firma ,, Williams & Company", iar în acești doi ani și jumătate a fost cel mai productiv avocat al firmei.

Avery a dat din cap în semn că îi va transmite lui Astrid mesajul, după care a ieșit grațios din birou.

Avery Moore, proaspăta angajată a firmei, se dovedea a fi, la cei douăzeci și doi de ani ai ei, mult mai muncitoare decât multe secretare cu dublul vârstei ei.

Pentru mulți bărbați, Avery putea fi considerată atrăgătoare, avea o față luminoasă, drăguță pe care se întindea mereu un zâmbet de la un capăt la celălalt al feței, unul dintre cele mai perfecte zâmbete pe care Kyrios le văzuse vreodată. Un păr șaten, ondulat, care abea îi atingea umerii îi acoperea scalpul și îi încadra perfect forma feței, niște forme rotunjite și bine definite fără vreo operație plastică puteau da oricând un bărbat pe spate, nu și pe Kyrios care nu-și putea lua gândul de la roșcata care îl aștepta acasă zi și noapte.

Astrid era singura care a reușit să-i fure mințile cu ochii ei verzi pătrunzători, cu buzele mari și cărnoase pe care acesta le-ar săruta o zi întreagă fără oprire, cu inocența, sinceritatea și frumusețea ei.

Da, ea era singurul lui refugiu, singura lui dragoste și, ba mai mult, în câteva luni avea să-i dăruiască un copil, un băiat, cum îi plăcea lui Kyrios să creadă, un băiat pe care îl va chema Laurence, care va alerga prin casă, va gânguri și le va umple casa de râsete și de fericire. Asta era viața pe care și-o dorea și pe care era sigur că o va avea în curând.

Gândurile lui Kyrios erau grandioase și păreau mai mult niște iluzii, dar într-o bună zi, el spera să devină realitate.

Astrid avea nevoie de el, mai ales acum când durerile sarcinii trebuiau să apară, iar pe lângă ea, locul lui de muncă și contractele care lui personal nu-i aduceau nici cel mai mic profit, ci doar companiei, nu însemnau nimic.

Și-a neglijat mult prea mult timp iubita și prietenii, chiar și pe prietenul lui cel mai bun încă din copilărie, îl vedea din ce în ce mai rar.

La început, prietenia strânsă dintre el și Caleb era totul pentru el, după ce a rămas orfan de ambii părinți, Caleb a fost singura lui familie, până când a apărut Astrid, deși cei doi lucrează la aceeași firmă, au slujbe diferite.