Cold hands (Sope FF)

Two (+eng)

Ziua în care aceștia se vor întâlni se apropie cu pași repezi,exact ca și eclipsa de soare. Deosebirea dintre aceste două evenimente este faptul că,spre deosebire de eclipsă,întâlnirea lor nu va rămâne doar o amintire frumoasă .
•••
Băiatul cu pielea palidă ,Yoongi,stătea în pat cu privirea ațintită pe tavan. ''Aș fi vrut să fiu normal.'' și-a spus acesta. Știa că nu este ceea ce voia de fapt ~niciodată nu i-au placut lucrurile banale ,plictisitoare.Tot ceea ce voia era acceptare. Ceva ce nu primea nici măcar de la părinții lui,în mare parte. În ciuda faptului că lua note destul de bune ,părinții săi tot nu erau mulțumiți. Ei voiau ca Yoongi să aibă cele mai mari note din clasă,dar științele îi dădeau bătăi de cap uneori. Nu înțelegea cu ce l-ar ajuta radicalii la găsirea unui loc de muncă. Găsea cumva frustrant faptul că ,pentru părinții săi,notele contau mai mult decât informațiile din capul lui.
Peste puțin timp a auzit o bătaie în ușă. S-a ridicat din pat și a mers alene spre ușă. Era mama lui cu o cană de ceai de mentă în mâna dreaptă.
''Asta e pentru tine,nu vrem să răcești''a spus înmânându-i cana. Dar cana era mult prea fierbinte pentru mâinile lui Yoongi,așa că i-a dat drumul involuntar. S-a aplecat și a început să își adune cioburile,încercând să evite privirea răutăcioasă pe care i-o arunca mama sa...nu voia să fie așa.
''Dacă nu ești capabil să ți o cană în mână,nu cred că ar trebui să îmi fac mari speranțe pentru tine'' a spus-o cu atâta nonșalanță...Nasul a început să îl usture și vederea i s-a încețoșat,dar refuza să își ridice privirea. Refuza să arate atât de patetic în fața cuiva.
După ce a terminat de curățat mizeria făcută, și-a pus căștile în urechi și a adormit.
*
Hoseok s-a trezit brusc din somn . A visat că ținea pe cineva de mână. Nu își putea aminti chipul acelei persoane,dar era atât de plăcut încât ar fi vrut să nu se trezească . Ar mai fi vrut să rămână acolo măcar pentru câteva secunde .''Părea atât de real!''și-a spus . S-a uitat la ceas și era ora 2 dimineața. Visul acesta a avut mare impact asupra sa. Poate părea stupid ,dar dorea cu stupoare să mai strângă mâna aceea mâcar odată.
Hoseok nu era un om ca toți ceilalți.

Majoritatea oamenilor ar fi trecut ușor cu vederea acest vis,dar el credea că totul de întâmplă cu un motiv.

Dimineața s-a trezit cu o bătaie în ușă. Îi era mult prea somn încât să o deschidă . Visul l-a ținut treaz până pe la 5 dimineața . S-a întors pe cealaltă parte ,dar apoi a auzit ușa deschizându-se și dintr-o dată a simțit cum cineva i-a dat cu o perna în cap.

"Trezește-te! Trebuie să luăm micul de jun!'' a strigat sora lui ,continuând să îl lovească cu perna.

Lucrul cel mai frumos la familia aceasta era probabil faptul că ,în ciuda programului încărcat, părinții își făceau mereu timp să ia măcar micul dejun cu copii lor.
Hoseok s-a ridicat rapid din pat și a fugit direct la parter. Știa că nu ar fi fost o idee bună să o lovească pe sora lui înapoi ,deoarece de acolo ar fi început un întreg război cu perne după care numai Hoseok ar fi facut curat.
''S-a întâmplat ceva ,Hoseok? În general tu te trezești odată cu răsăritul soarelui.. Te simți rau,vrei să te ducem la un medic?'' a întrebat mama lui îngrijorată.
''Stai liniștită,mama! Sunt bine.''a afirmat zâmbind ,dar asta nu a convins-o pe mama lui în totalitate .
După ce au terminat cu toții de mâncat ,fiecare s-a dus la treaba lui.
Mai puțin Hoseok. El a rămas la masă pentru încă (,) câteva minute gândindu-se ce norocos este să trăiască într-o familie atât de bună și iubitoare. Nu toți oamenii aveau parte de așa ceva,iar asta îl întrista uneori .
''Fericirea este exact ca și soarele . Uneori razele soarelui cad pe o parte din Terra ,iar alte ori pe cealaltă parte. Deci nu îți face griji dacă te vei simții vreodată trist căci razele soarelui vor cădea în curând și pe bucata de pământ pe care ești ,apoi vei începe o nouă zi cu zâmbetul pe buze!''i-a spus într-o zi mama lui.
Părinții lui spuneau mereu că el este raza lor de soare și cel ce îi ajută să treacă și peste cele mai grele bariere. Amintirea acestui lucru i-a facut zâmbetul să i se mărească.
////////
Eng.
\\\\\\\
The day these two will meet is getting close and closer, exactly like the sun eclipse. The difference between these two events is the fact that, unlike the eclipse, their meeting will be a good memory to look back to.
***
The boy with the pale skin, Yoongi, was sitting in his bed, staring at the wall.

'Why can't I just be normal?' he asked himself. He knew it wasn't what he really wanted - he never liked boring, dull things.

All he wanted was acceptance. Something he didn't even get from his parents. Despite getting good grades in school, his parents weren't satisfied. He wanted Yoongi to have the best grades, but science gave him headaches sometimes.

He couldn't understand how radicals would help him get a job. He found it frustrating that his parents only cared about his grades, and not the information in his head.

A little bit later, he heard a knock on his door. He got up from the bed and walked lazily to the door. It was his mother with a cup of mint tea in her hand.

'This is for you. We don't want you to get a cold.' But the cup was too hot for Yoongi's hands, so he dropped it involuntary. He bent down to pick up the broken pieces, trying to avoid his mother's mischievous look...He didn't want to be like that.

'If you're not capable to hold a cup in your hand, I shouldn't get my hopes up about you too much,' she said nonchalantly. His nose started stinging and his vision started getting blurry. He refused to show his pathetic side to anyone.

After he finished cleaning up the mess, he fell asleep with earbuds on.
*
Hoseok woke up suddenly. He had dreamt he'd held someone's hand. He couldn't remember the face of the person, but it was so nice he didn't want to wake up. He wanted to stay there just for a couple more seconds.

'It seemed so real!' he told himself. He looked at the clock and saw that it was 2 AM. That dream had a big impact over him.

Maybe it seemed stupid, but he really wanted to touch that hand at least once again. Hoseok wasn't a normal person. Most people wouldn't have cared so much about that dream, but he thought that everything happens for a reason.

In the morning he woke up with a knock on his door. He was too tired to open it. The dream kept him awake until 5 AM. He rolled over, but then he heard the door opening and felt someone hitting him over his head with a pillow.

'Wake up! We gotta have breakfast!' yelled his sister, continuing to hit him with the pillow.

The best thing about that family was that, despite the busy schedule, his parents always made time to have breakfast with their children.
Hoseok got up and went straight downstairs.

He knew hitting his sister back wouldn't have been a good idea, because a whole pillow fight would have started, after which Hoseok would have cleaned.

'What happened, Hoseok? You usually wake up with the sunrise. Are you feeling sick, do you want to go see a doctor?' his mom asked worried.

'It's ok, mom, I'm fine!' he said smiling, but that didn't convince his mother. After everybody was done eating, they all went about their bussiness, except for Hoseok.

He stayed there for a couple more minutes, thinking how lucky he was to live in such a loving family. Not everybody had that, and that saddened him sometimes.

'Happiness is like the sun. Sometimes its rays fall on a side of Terra, other times they fall on the other side. So don't worry if you ever feel sad, because the rays will fall over you, and then you'll start your day with a smile on your face!' he once told his mom.

His parents were always telling him that he was their sun ray and the one who helps them get through anything. The memory of it made him smile even wider.
....
A/N: Sorry if this chapter is shitty I still love it.