La început am fost fericită. Este ciudat că al meu creier îmi spune să zâmbesc atunci când văd numele tău pe ecranul telefonului meu. Îmi trezește un fel de entuziasm în interior. Mă duce înapoi la acei ani în care numele tău era tot ce puteam să văd și să simt că totul este în regulă. Nimic nu a însemnat atâta timp cât vorbeam cu tine.
Am început să îmi reamintesc că a trecut mai bine de un an. A trecut mai bine de un an de liniște și cuvinte nespuse și sentimente oprite. A trecut mai mult de un an, și tu nici măcar nu ai întrebat ce mai fac, nu ai îndrăznit să faci asta. A trecut mai bine de un an, și numele tău s-a oprit din a mai apărea pe ecranul telefonului meu, chiar și de ziua mea.
A trecut mai bine de un an și tot ceea ce am auzit de la tine a fost liniște. Tot ce am simțit a fost absența ta.
Am deschis mesajul și am început să citesc cuvintele „Hei! Sper că ești bine. Tocmai mi-ai trecut prin minte și am vrut să mă asigur că ești bine. Sper să ne revedem cât de curând.”
Am putut citi egoismul tău, sensul de proprietate, mândria ta ridicolă și inabilitatea ta de a-ți cere scuze sau măcar să admiți că nu ai fost bărbatul care trebuia să fii, asta poate a fost o greșeală că ai luat iubirea mea ca fiind certă, că ai vrut să începi de la început, dar ai fost prea mândru să spui asta.
Nu suntem prieteni, deci nu ne putem revedea, nu am terminat lucrurile cu o notă bună, la care să ne putem reîntoarce. Nu am vorbit despre lucrurile care s-au destrămat sau măcar despre cum am fi vrut să le reparăm. Noi doar ne-am despărțit, am lăsat liniște în locul cuvintelor, am lăsat indiferența să înlocuiască acțiunile pe care trebuia să le luăm atunci, dar am lăsat ca iubirea noastră să se disperseze fiindcă nu am încercat să o reînviem.
Dacă pot fi onestă, amândoi nu ne-am făcut treaba. Am eșuat amândoi din a ne dori să menținem scânteia aceea vie, singura diferență fiind că eu nu am mințit despre ce doream, despre cum mă simțea, dar pe cealaltă parte tu mi-ai promis lucruri pe care nu le-ai făcut sau spus, lucruri pe care nu le-ai dorit cu adevărat, după care ai dispărut când am avut nevoie de răspunsuri.
Văzându-ți mesajul, mi-am adus aminte de mesajul ultim pe care ți l-am trimis eu și pe care l-ai ignorat. Acel mesaj la care aveam nevoie să răspunzi ca să pot merge mai departe. Acel mesaj care atesta pentru mine faptul că ești un laș.
Așa că, atunci când ți-am citit mesajul din nou, mi-am dat seama că nu vreau să ne vedem, nu mai vreau să mă vezi nicicând. Sunt în regulă. Nu ai dreptul să alegi când vrei să vorbești cu mine. Nu vreau să fiu nici măcar amica ta, fiindcă nu îmi aleg prietenii care se simt bine cu privire la faptul că într-un an care a trecut nu au vorbit cu mine. Nu îmi aleg prietenii care fac comunicarea al dracului de dificilă.
Așa că îți mulțumesc pentru mesaj. Apreciez, dar nu voi răspunde de data aceasta, dar nu din cauză că nu mi-ai răspuns tu, ci fiindcă acum cred cu adevărat că nu te vreau în viața mea, nici măcar ca amic.
Vei rămâne mereu în trecut. Vei fi mereu o amintire depărtată. Vei fi mereu experiența care m-a învățat că nu trebui să îmi ofer inima pur și simplu, că inima mea nu merită să fie ignorată sau îngrijită prost.
Îți mulțumesc pentru mesaj. A trecut mai bine de un an și a fost cel mai bun din viața mea.
