-Asculta, stiu prin ce treci. Pentru ca si mie mi s-a intamplat, acum nu foarte mult timp., spune el, incercand sa ma prinda de incheietura.
-Tie ti se intampla multe, nu vreau sa mai aud., raspund eu, intinzandu-ma dupa ursul de plus de pe canapeaua jerpelita.
-De ce faci mereu situatia mai complicata decat ar trebui sa fie?, se incrunta incercand sa isi retina un sentiment si pot vedea ca nu mai are mult pana va izbucni de-a dreptul.
Aleg sa il ignor, asa cum fac de fiecare data cand o stare de genul il acapareaza. Cumva m-am obisnuit cu reactiile sale mult prea exagerate si cu furia de nestapanit chiar daca nefericita ocazie cu care ne-am cunoscut a avut loc in urma cu doua saptamani. Dar serios, incapatanarea ma doboara chiar si pe mine.
-Nu eu sunt cea care aproape a fost ucisa ieri. De ce trebuie tu sa fii mereu cel care nu se poate abtine din a ne pune in pericol?, raspund, in timp ce apuc ursuletul de urechi, atingand usor pantecul despicat cu degetele mele reci, si ma indrept spre dulapul cu sertare pentru a lua un ac si o ata de cusut.
O mana imi blocheaza inaintarea, si ii pot simti muschii incordati sub piele si caldura cu care ii radia intregul corp si pe care o invidiam profund in acel moment, in ciuda vremii cand o geaca groasa si o pereche de ghete imblanite sunt indispensabile, indiscutabil. Privirea mea aterizeaza asupra chipului sau care, surprinzator sau nu, parea mult mai furios decat imi inchipuisem initial. Lumina slaba venita dinspre fereastra sparta ii contura fiecare trasatura, si chiar daca sprancenele sale se arcuiau amenintator si riduri de incruntare ii brazdau fruntea, nu puteam sa neg faptul ca era chipes. Desi asta nu schimba cu nimic ceea ce a facut si nu ma face sa il plac nici macar un milimetru in plus. De fapt, nici macar nu s-ar putea spune ca il plac, nu dupa tot ce s-a intamplat. Da, il invinovatesc pentru fiecare secunda din ceea ce s-a petrecut si totodata sunt obligata sa il suport zilnic din acea seara, cand destinul a decis ca vietile noastre nu erau indeajuns de interesante si chiar trebuia sa ne bage intr-o incurcatura ca asta... Mda, nici eu nu pot crede ca sunt in stare sa am astfel de ganduri acum, cand viata noastra este in pericol, dar el face totul si mai dificil.
-Daca m-ai fi ascultat de la inceput, nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat., spune pe un ton surprinzator de calm.
-Daca ne-ai fi lasat lumea in pace, nu mai aveai nevoie sa te ascult., rostesc cuvintele "lumea" si "ascult" pe un ton provocator, incercand sa ii dau mana la o parte.
-Sti foarte bine ca nu am avut de ales. Trebuia sa o fac, altminteri Derek si haita lui de idioti ar fi distrus totul.
-Si cum ramane cu noi, oamenii? Noi nu contam deloc?, ma rastesc la el, dar tot ce aud ca raspuns este un oftat si stiu ca isi regreta deindata gestul deoarece deschide gura ca sa adauge ceva.
Degetele mele se strang in pumn si toti muschii mainii mi se incordeaza, iar unghiile mi se infig cu toata puterea in palma. Ii arunc o privire care ar putea ucide daca ar fi foc si ii opresc orice cuvant gata sa fie rostit ca o scuza, incercand pe cat posibil sa imi mentin calmul. Desi ma indoiesc ca mai exista bune maniere, aici la "capatul lumii".
-Daca l-ai fi infruntat pe nemernicul ala ca un adevarat barbat...varcolac, sau ce naiba esti tu, atunci cei la care tii nu s-ar fi aflat in situatia de a fi spanzurati pentru tradare!, ii reprosez pe un ton putin prea ridicat, avand in vedere ca noi incercam sa stam ascunsi... si se presupune ca asa ar trebui sa fie, dar tot nu m-am putut abtine.
Vorbele mele trebuie ca l-au lovit adanc, deoarece in secunda urmatoare ochii i-au devenit de un rosu sangeriu, stralucind asemenea unui rubin in flacari. Inima mea rateaza cateva batai, dar refuz sa bat in retragere.
-Crezi ca am avut de ales in asta?! Daca Derek nu ar fi fost un las care se ascunde la cel mai mic semn de pericol, l-as fi omorat cu mult timp in urma!
Nu mai spun nimic, deoarece adanc in subconstientul meu de adolescenta confuza si incapatanata, stiam ca are dreptate. In loc, m-am intors cu spatele la el, scotocind intr-un sertar aleatoriu. Se pare ca efortul meu de cautare a dat roade, deoarece am simtit un varf metalic intepandu-mi degetul aratator. Am apucat ata alba si acul, asezandu-ma pe canapea si prefacandu-ma ca il ignor pe varcolacul temperamental. In realitate era imposibil, chiar si pentru mine. Desi nu stiu daca sentimentul pe care il am acum se numeste compasiune sau usurare ca nu mai trebuie sa il privesc in ochi si sa ii vorbesc. Mi-am asternut ursuletul in poala cu pantecul in sus. Am observat ca pe ata alba se prelinse o pata minuscula de sange. Doamne, ma simteam ca o adevarata Alba ca Zapada, doar ca in loc de sapte pitici prietenosi, un print si o un castel convenabil, eram prinsa aici cu un adolescent varcolac morocanos si un apartament, care se afla in pragul prabusirii. Bine macar ca alesesem sa ramanem la etajul 4, deoarece cautatorilor le-ar fi prea usor sa ne gaseasca la etajul intai si sa puna o recompensa frumoasa pe capetele noastre... sau ce ar mai ramane din noi...
CITEȘTI
(Varcolaci) Apocalyptic Ties - Last Of Us
Werewolf"Iti poti imagina lumea in care traiesti, devenind in doar doua saptamani un cosmar viu?" Pentru un moment privesc penita care impungea cu gratie foaia alba si cerneala asternuta pe liniile subtiri, cat de mult imi lipsise aceasta armonie. Imi ream...
