(Varcolaci) Apocalyptic Ties - Last Of Us

Capitolul II

O briza rece ma izbeste din spate, in locul in care se afla geamul spart. Aerul de afara este atat de rece incat respiratul devine chinuitor si ma bucur ca ma aflu la adapost, chiar daca nici aici nu este cine stie ce caldura. Muschii mi se incordeaza din nou involuntar si simt impulsul sa ma ascund cu totul sub patura, dar asta nu ar face decat sa ii dea lui un motiv de a ma considera mai slaba decat deja crede ca sunt. Strang din dinti, dand patura la o parte si ma ridic de pe canapea, intreptandu-ma catre geam ca sa vad daca gasesc ceva cu care sa il acorpar. Nu vad nimic ce ar putea ajuta, cu exceptia paturii de pe canapea... Apuc patura cu un oftat si o strang luandu-mi ramas bun de la caldura ramasa in ea. O apropii de geamul spart, cand aud din nou acea voce. Instinctul face ca eu sa tresar si sa imi rasucesc gatul involuntar spre el. Se pare ca se afla acum pe canapea, studiind lucrurile lasate de mine acolo. Isi trecu degetele lungi prin blana ursului de plus, descalcind unele fire care se intercalasera, dandu-i un aspect ciufulit. Cu siguranta ursul Penn a avut si zile mai bune, dar nu e singurul care arata de parca i-ar lipsi vechea lume cu atata ardoare.

-De unde ai asta?, ma intreaba el, parand complet distras de Penn.

-L-am adus de unde au venit toate lucrurile alea (adica din lumea de dinainte, pe care tu ai distrus-o), am vrut sa continui, dar ce rost are sa dau apa la moara.

-Tu chiar ai pastrat asta?, ma intreaba, ridicand ursul in aer si aratand inspre blana incalcita si ochii sticlosi care i se adanceau in chip

Nu il condamn, arata de parca ar fi iesit dintr-un film de groaza, dar l-am pastrat pentru ca imi aduce aminte de familia mea si de tot ceea ce aveam in urma cu doua saptamani. Tin minte ca il primisem de Craciun, pe cand aveam sase sau sapte ani si ca a fost jucaria mea preferata in copilarie. Insa dat fiind faptul ca a rezistat nenumaratelor balti de noroi, si apoi mamei care il spala intruna, iar acum cateva zile unei explozii, chiar ma mira faptul ca "a supravietuit".

-Ce conteaza? Si tu ai pastrat ceasul., am raspuns potrivind patura in jurul geamului.

-Nu este un ceas obisnuit.

-Pai nici acesta nu este un urs de plus obisnuit.

Am privit pentru o ultima data strazile New York-ului acoperite de resturile lasate in urma de cautatori. Cautatori. Era de necrezut ca niste oameni in toata firea, care acum doua saptamani se agitau prin birouri, carand acte dintr-o parte in alta, intorcandu-se acasa la familiile lor la sfarsitul programului ar fi in stare sa smulga pur si simplu mainile si picioarele celorlalti pentru a limita concurenta. Competitia se rezuma la mancare si adapost, si nici nu vroiam sa imi inchipui de ce ar fi in stare un om infometat. Cei care sfasiau in bucati fiinte vii si le consumau crude din cauza foametei. Si nu trecuse nici macar o luna... Strazile erau deja impanzite de ei, pot sa pariez. Majoritatea se aflau in gasti cu un numar mare de membrii, care revendicau supermarket-uri intregi si furau automobile mici, cu care puteai circula repede fara sa atragi prea multa atentie asupra ta. Un strigat ragusit plin de disperare se auzi clar, doar la cativa metri sub noi. Nu voiam sa vad sau macar sa stiu, dar mainile mele se stransera in jurul paturii din nou si ochii mei se rasuceau haotic cautand sursa zgomotului. Eram atat de adancita in ganduri, incat nici nu am observat cand el se afla deja in dreptul meu, privind la fel de dezorientat spre o strada laturalnica.

-Ce s-a intamplat?

-Asta incerc si eu sa aflu., spun eu, apropiindu-ma mai mult, dar o mana ma trage inapoi.

-Ai uitat ca trebuie sa ramanem ascunsi?, ma pregatesc sa ii raspund, cand un alt strigat mai accentuat decat cel dinainte se aude.

De data asta amandoi ne repezim spre fereastra. Se pare ca una dintre gasti a atacat o femeie care scormonea dupa resturi prin apropiere, judecand dupa silueta sa anorexica si coastele care ii impungeau pielea pe sub geaca de piele. Sau asa am crezut la prima vedere. Unul dintre tipii implicati o tinea de brat, incercand sa ii fractureze un os, dar aceasta l-a lovit cu toata puterea in stomac si barbatul s-a rostogolit pe pamant, gemand de durere. Orice ar fi, pana si eu stiu ca o femeie in pragul anorexiei nu i-ar face fata unei matahale precum acel barbat, este ceva in legatura cu ea care nu se leaga... Un alt barbat, de data aceasta inarmat cu un cutit, inainteaza cu precautie spre aceasta, de parca ar sti sa tina distanta. Imi ingustez ochii si pot sa observ cauza tipetelor de mai devreme. Femeia avea parul blond imprastiat pe fata, dar inca se puteau observa cicatrici adanci care ii traversau unul dintre obraji si o cicatrice in zigzag de-a lungul piciorului, care se observa datorita pantalonului sfartecat. Aceasta isi intinde mainile in fata, parca provocandu-l la duel. Cand ajunge la doar cativa metri de ea, mainile femeii se preschimba in gheare pe care le lungeste indeajuns de mult incat acum aproape ajungeau la pantecul tipului cu cutit. Acesta a lansat un tipat ingrozit, dar ghearele i-au fost deindata infipte in torace, oprindu-i respiratia si functiile vitale supravietuirii. Privelistea finala imi provoca o stare de greata. Ghearele femeii se retrageau usor din corpul masiv, scotand maruntaie si siruri de sange in proces. Ceilalti barbati, in jur de douazeci la numar, deja se uitau unii la altii nestiind ce sa faca. Aratau de parca ar fi vazut ceva mai rau decat o fantoma, poate chiar moartea in persoana si nu ii condamn, poate ca si eu as fi reactionat la fel. Picioarele nu li se miscau in nicio directie, insa dupa expresia pe care o aveau era clar ca lumina zilei ca mai mult decat orice isi doareau sa fuga. Ma pregateam sa trag patura inapoi pentru ca vazusem mai mult decat destul, dar o bucata din peretele exterior se desprinse si cazuse in gol, spargandu-se de ciment, la cativa metri de ei. Instinctiv toti si-au intors capetele spre noi, si puteam sa observ cel mai bine ochii sangerii si razbunatori cu care ne privea ea. Am inghetat. La fel ca in cazul barbatilor m-am blocat, dar el si-a trecut mana in jurul meu si m-a tras in spate, tragand patura peste geam. Gestul a venit ca o surpriza, dar ii eram profund recunoscatoare. Si iata cum curiosii mor primii... O secunda mai tarziu am auzit cateva tomberoane rasturnandu-se si respiratia mea care devenea tot mai greu de stapanit. Ecoul pasilor se auzea de-a lungul strazii pustii. L-am privit alarmata, dar el a smuls patura punand-o in graba peste umerii mei.

-Trebuie sa plecam de aici., a spus aproape soptit, dar stiam ca si el putea simtii frica.