Intamplare [Justin Bieber FF]

Chapter 1

"E numai vina ta că ei or să moară. Îi vei vedea pe amândoi căzuți în propriul lor sânge și nu vei putea face nimic"
Omul din fața mea era gata să îmi împuște părinții. Stătea cu un pistol la capul mamei mele și cu altul la Capul tatălui meu. Ma simțeam neputinciosa, vroiam să fac ceva dar nu puteam nici măcar să îmi controlez lacrimile.
"Și știi de ce vor muri? Dacă nu stii îți voi spune eu, ei bine pentru ca tu ai intrat pe acea ușa" Vorbea cu o nerăbdare de neimaginat, simțeam cum își dorește să îi împuște pe amândoi.
Nu am mai apucat să trag aer în piept încă odată ca se aude un zgomot asurzitor iar în secunda următoare cad în genunchi lângă trupurile neînsuflețite ale parintilor mei. A trecut pe lângă mine apucandu-mi maxilarul și uitandu-se pentru ultima dată în ochii, zâmbind ca un maniac"

In fiecare secundă imi aduc aminte aceasta scenă. De două săptămâni nu fac decât să mă invinovatesc pentru ce am facut, de două săptămâni imi repet că eu sunt devină, ma simțeam vinovată pentru ce s-a întâmplat, dacă nu ma aflăm acolo, la ora asta ei trăiau, dar lucrurile se întâmplă și timpul nu poate fi dat înapoi. Spun toate astea de pe marginea unui pat dintr-un hotel din LA. De atunci în fiecare dimineata imi plang amarul pe marginea patului apoi imi șterg lacrimile și încerc să traiesc ca înainte.
Ma ridic cu greu și ma îndrept spre baie, ma pun în fața oglinzii și nu vad altceva decât un chip palid, fără vlagă și un suflet rupt în mii de bucatele. Imi dau cu apă pe fața apoi ma spăl pe dinți și întru în dus. Ma las ușor în jos pe perete și încep să plâng, stropii de apă fierbinti imi cadeau pe umeri facandu-mi pielea roșie din cauza temperaturii ridicate. Încercam să imi opresc cascadele de lacrimi dar nu puteam. De acum o săptămână stau numai prin tribunale si trăiesc doar din cafele. Mama obișnuia să imi lase mereu de mâncare dar acum sunt singură, nu am pe nimeni.
Părinții mei au fost niște oameni Influenti, au lăsat în urma lor o avere imensă, probabil tocmai de-asta au și murit în felul asta.
Opresc apa și imi infasor un prosop în jurul corpului. Ies din baie si imi caut ceva de îmbrăcat.
După ce imi iau hainele pe mine , ies pe ușa Camerei și merg la recepție unde plătesc cazarea și pentru urmatoarea săptămână.
Ma îndrept apoi, cu pași mărunți spre o cafenea destul de liniștită unde mergeam în fiecare dimineata. Cafeneaua abia se deschisese fiind abia ora opt dimineața. Ma așez pe un scaun de lângă bar și încep să rasfoiesc cartea cu legi pe care o aveam cu mine. Trebuie să ma informez despre caz, nu am de gând să îl las pe acel nenorocit în libertate, am să fac tot posibilul să putrezească în închisoare pentru tot raul pe care l-a făcut. În timp ce tot dădeam paginile aud o voce de bărbat de lângă mine.
" Te pot servi cu ceva? " Ma intreaba barbanul.
"Da, o cafea cu lapte, te rog". Spun cu o speranță în ochi.
" Imediat. "
Imi întorc capul în cealaltă parte și observ o siluetă cunoscută, un chip familiar și imi dau seama că este nimeni altul decât vechiul meu prieten Chris. Aruncă o privire prin toata cafeneaua până privirea i se opreste pe mine. Prima dată mi-a zâmbit dar apoi zambetul sau a fost înlocuit de o privire trista și plină de regret, probabil amintindu-și de lucruri intamplate cu nu mai puțin de 2 săptămâni în urma. Se grăbește să ajungă la mine si cand e destul de aproape, sar de pe acel scaun direct la el în brațe dând frâu liber lacrimilor.
"Kylie, scumpo, dacă ai știi ce dor mi-a fost de tine, imi pare atât de râu de ce s-a întâmplat, as fi vrut să ne întâlnim în alte circumstanțe" Spune îngrijorat dar și fericit în același timp ca ne-am intalnit după atât timp.
"Și mie mi-a fost dor de tine. " Spun strângandu-l în brațe.
Ne desprindem unul de altul și ne așezăm fiecare pe câte un scaun.
"Kylie, cum mai merge viața ta? "Întreabă cu o fărâmă de speranță
" Nu prea bine, sunt în plin proces iar nenorocitul are multe relații"
"Dar și tu ai"
"Greșit, părinții mei au avut. Eu nu cunosc toți traficanții de arme și de carne vie. Nu m-am implicat niciodată în lumea lor. E un război pe care nu stiu daca il pot duce până la capăt."
"Dar nu esti singura, sunt și eu aici, ai unul dintre cei mai buni avocați și până la urmă dreptatea este de partea ta"
"Asa e, dar nu ma ajuta cu nimic, nu am dovezi, nu am martori, nu am probe incriminatorii, nu am decât armă crimei la dosar și bineînțeles și amprentele aluia."
"Și asta nu le-a fost destul cât să îl închidă si sa dea sentința"
"Se pare că nu, a avut contra argumente, dar încă mai pot aduce ceva. "
"Ce? "
"Stii, când totul s-a întâmplat, părinții mei, eu si chiar și el am avut telefoanele asupra noastră, iar avocatul mi-a spus că daca se dovedește că am fost cu toți în aceeași încăpere, la aceeași oră și totul se potrivește conform lucrurilor spuse de mine sunt sanse de 90 la sută să se închidă cazul și sentința să fie dată fără drept de apărare. Mai ales ca și el a recunoscut în fața instanței ca avea un telefon la el."
"Asta suna promitator. Când ai următoarea infatisare? "
"Peste 2 zile"
"Vin și eu cu tine, să te susțin"
"Mersi, să merg singură dațile trecute nu a fost una dintre cele mai bune alegeri ale mele."
"Pai stai și Lana? Ea unde a fost, dar acum unde e?"
"Lana, după ce părinții ei au fugit cu tot ce aveau iar ai mei au hotărât să o crească nu a apreciat nici măcar 1 la sută bunavoință lor. Mai ales ca a făcut niște fite cumplite. De două săptămâni de când ai mei nu mai sunt nici măcar nu le-a dus o floare la mormânt, ea crede că o voi întreține eu toată viața, peste o lună face 18 ani, atunci nici să nu mai aud de ea, să  se descurce."
"Și ce v-a face?"
"Nu ma intereseaza, să își caute părinții. "
În timp ce noi vorbeam imi primesc și cafeaua comandată. Mai stau la discuții cu Chris până când cafeneaua începe să se aglomereze și atunci el se retrage.