Merg încet pe coridorul liceului. Pașii mei nu se aud din cauză că purtam teneși. Nu ca toate fetele pantofi cu toc de la nu știu ce marcă. Nu îmi plac....plus e permis cu așa picioroange în liceu? Zici că sunt niște clauni de la circ.
E ora de sport și cum profu' ne lasă mereu liberi mă duc în vestiar. Nimeni. Ciudat....aici mai mereu sunt bârfitoare sau pițipoance sau pur și simplu fete.
De ce stau singură? Am renunțat la prieteni. Toți te lasă. Te rănesc. Îți calcă inima în picioare. Când nu te aștepți te înjunghie pe la spate. Se spune ca doar persoanele îndrăgostite nu pot face rău persoanei iubite nici daca ar vrea. Nu mai cred în asta. Majoritatea sunt oameni fără sentimente.
Ușa masivă de plastic cu ceva metal pe alocuri se deschide cu un scârțâit ușor. Pe ea intră un stâlp. Băiatu ăsta e enorm..poate e de vină și înălțimea mea. 1.59. Sunt foarte înaltă. Tot am impresia că am 1.50 dar meh. Băiatul e destul de frumușel. Are un păr șaten cu reflexii ușor blonde, ochii căprui intens, buzele subțiri și rozalii..slab. Hmm....stai...ce căuta un băiat în vestiarul fetelor?
Băiatul înaintează fără nici o grijă și trece pe lângă mine aproape dărâmându-mă. N-am ce face. Să vedem ce face. Mă bag după niște dulapuri și încerc să-mi scot capul cât de puțin vizibil pentru a vedea. Grația mea de lebădă beată...pe jos cu mine.
Băiatul se întoarce spre mine nepăsător apoi își vede de treabă și își continuă drumul. Mda....ca de obicei sunt fraiera școlii. Mă ridic încet și plec. Nu am ce căuta aici. Merg în baie unde mă așez într-un colț și îmi înnec amarul.
Bine. Gata. Am plâns destul. Mă ridic ușor și încerc să-mi recapăt echilibrul pentru că nu e ușor să mergi perfect în picioare după...cam o oră de stat pe jos. Merg pe hol ciocnindu-mă de câțiva elevi, primind coate în burta. Ca de obicei jignirile nu întârzie să apară.
Ajung în sfârșit în clasă și mă așez în bancă. Clasa nu e cine știe ce. Sunt 30 de bănci negre, frumos făcute și deși sunt destul de vechi arată bine în ciuda faptului că e scris cu pastă corectoare pe ele. Scaunele sunt cam....învechite. Majoritatea sunt rupte și scârțâie la cea mai mică mișcare.
Ghizdanul meu e în bancă așa că îmi scot din el caietul de biologie. Ca deobicei profa o să întârzie și o săbne țină toată pauza. Mă întreb de ce nu pot să fiu și eu o fată normală.
Prin asta nu mă refer că sunt o depresivă care se taie mereu pe mână și ia pastile și otrava. Leșin dacă văd sânge și în rarele ocazii când mă tai țin ochii închiși. Otravă? Paralizez de frică când văd scheletul ăla cu oase.
Mă refer....că aș vrea să am prieteni cu care să vorbesc și cu care să fac tot felul de prostii...cu care să merg în weekend prin locuri diferite și cu care să mă distrez în vacanțe. Să nu fiu fraiera aia ciudată pe care toată lumea o dă la o parte.
