Iubire Inutilă

#4

Continuare:

Cand m-am întors am vazut...

   Nu,nu se poate...

  Tată?am reușit să suspin inainte   de ami simti ochii înțepându-mă.

-Da Marya,scumpo ,nu plânge! Te rog,nu plânge,nu mai suport să te văd așa...
  
Acum plângeam în adevăratul sens al cuvântului...lacrimile mi se scurgeau pe obrajii mei si simțeam ca nu pot să mă mai tin pe picioare ,tremuram si nu puteam spune nici un cuvânt ...

Părinți mei,Christopher și Amanda,au murit pe când eu aveam doar 5 ani, și mai exact ,chiar atunci când eu am făcut 5 ani ,fix de ziua mea. Cel mai urât cadou posibil.

   Ei erau plecați de dimineață în oraș si eu rămăsesem singură acasa,am vrut să merg și eu cu ei ,ca de fiecare data ,dar de data asta mi-sa interzis asta ,prima data am crezut ca ei glumesc dar cand tata s-a răstit serios la mine am înteles că ei chiar nu mă vor lua.   După ce au plecat eu am început să mă pregătesc de " petrecere" . Ziua mea de naștere  era mai mult o petrecere pentru cei mari,eu nu aveam prieteni ,mă temeam ca după ce mă atașez de acel prieten ,acesta mă va părăsi,si de asta mă voi teme mereu .
 

La câteva ore după plecarea părinților mei am auzit bătăi la ușa. De obicei nu răspundeam la ușă dar acum ,ori cine ar fi după ea,ii plăcea să insiste.
   Am ajuns jos si m-am uitat pe vizor. Era un bărbat înalt și bine făcut dar care purta haine de strada. Am deschis ușa putin reținută dar el m-a întâmpinat cu un zâmbet larg în care puteam să îi vad dintii albi.

    -Hei micuțo,ce faci?

   - Poate că sunt mică dar știu bine un lucru ,NU vorbesc cu străinii!

   - Asa e,ai dreptate,îmi cer scuze,eu sunt Niall ,directorul uniu orfelinat din acest oraș.

   - Nu îmi pasa,vreau să știu scopul si durata vizitei!   chiar daca eram mică,țin foarte bine minte că eram foarte tupeistă și nu mă temeam de mărimea sau forța unei persoane.

    - Trebuie să vii cu mine. a spus pe un ton gros si serios de data asta

   - Nici nu mă gândesc!  am spus aproape țipând spre el.

  - V-a trebui ! ...

   De aici îmi aduc aminte că mi- a spus o poveste pe care nici în cel mai urât coșmar nu mi-aș fi imaginat-o.

   El mi-a promis că va fi bine,dar nu a fost așa. Am fost dusă la orfelinat sau mai bine spus închisoare si am stat scolo 3 zile până la înmormântarea mamei si a tatălui meu.
  Am fost devastata,am vrut să mă omor si să fiu inapoi alături de părinți mei,in rai.

 

  De aici stim cu toți ce s-a întâmplat. Mai exact am fost trimisă in iad pana la varsta de 7 ani. După asta am fost luată de bunici din partea mamei,chiar daca ei nu voiau asta . Eu pentru bunici mei mereu am fost un ghimpe în coasta care le scoteau peri albi copiilor lor.Nu m-au iubit sau dorit niciodata dar s-au gândit ca pot să mă chinuie pentru tot ce le-am făcut ,chiar daca eu nu le-am facut nimic,absolut nimic,dar pentru ei nașterea mea a fost un blestem asupra familiei lor.Am fost data la scoala de stat,chiar daca eu era obișnuită la cea  de la orfelinat.