Îmi amintesc acum despre vechiul meu amic, Tudor, de pe vremea când încă eram copil. Mama mă plimba cu ea la fiecare întâlnire cu prietenele, întâlnire pe moșia familiei N..., adică a părinților lui Tudor.
Îl cunoșteam de la vârsta de 4-5 ani. Prima dată când l-am întâlnit, eram singurii copii care își pierdeau timpul în grădină, alături de toate femeile adunate în jurul unei măsuțe împletite din trestie, așezate în scaune mari, cu spătare acoperite cu mătase roșie. Fie că ploua sau era soare, ele stăteau în foișorul decorat frumos, cu iederă care se împletea printre spațiile goale.
Toate purtau pălării mari, colorate, și rochii frumoase, strânse la mijloc, asemeni timpurilor anilor '40. Mama, în ziua în care l-am cunoscut pe Tudor, purta o rochie galbenă, cu mâneci scurte și cu gulerul brodat din dantelă albă. Iar eu, fiind baiatul mamei, eram mai mereu dichisit si răsfățat de aceasta. Purtam pantaloni trei-sferturi, de o nuanță de albastru închis, cu bretele, sub care aveam un tricou alb, cu guler.
Pe Tudor l-am zărit încă de la intrarea în grădină, cum stătea într-un leagăn atârnat de un stejar bătrân. Stătea cu capul plecat, părul lui blond și strălucitor, fiind singurul amănunt pe care l-am putut observa pe moment.
-Tudor, vino până aici, te rog! Strigă doamna N..., ieșind de la umbra foișorului.
Eu pășeam în urma mamei, care înainta către locul de întâlnire. Puteam auzi deja chicotele femeilor, care ciocneau ceștile cu cafea aburite.
Tudor continua să privească în pământ, în timp ce își legăna ușor picioarele. Părea că nu aude când mama lui îl strigă pentru a doua oară.
Doamna N... se îndreaptă câtre el și îi pune mâna pe umăr, făcându-l să tresară și să își ridice capul în direcția ei.
Aceasta era o femeie frumoasă, înaltă și subțirică. Probabil Tudor moștenise culoarea părului de la ea; aveau amandoi același păr bălai și acum că observasem, fața lor era rotundă, și pomeții ridicați și rumeni.
Revenind, doamna N... îi spune băiatului câteva cuvinte, păstrând un zâmbet blând și duios pe tot parcursul conversației lor, deși doar aceasta părea să vorbească. Tudor nu părea că ascultă ce îi spune mama lui, deși o privea și era în atenția fiului ei.
Doamna N... îi întinde mâna lui Tudor, acesta o privește câteva secunde ezitant, apoi își încleștează degetele cu cele ale mamei sale și se ridică de pe leagănul micuț.
Am rămas la intrarea în chioșc, iar mama s-a așezat lângă celelalte doamne. În acea zi, soarele chiar bătea foarte tare, iar ochii mei se strângeau atât de tare din cauza luminii puternice, încât a trebuit să fac un acoperiș deasupra ochilor cu mâinile.
Moșiera ajunge în fața mea, îmi ciufulește părul negru, spunând în fugă să ne jucăm frumos. Dă drumul mâinii lui Tudor, care rămâne cu mâna în aer câteva momente, privind la mama sa, care se așază pe unul din acele fotolii și ia un fursec de pe platoul cu prăjituri.
Mă prezint și îi spun câți ani am, și îi zâmbesc, așteptând un răspuns și din partea lui. Dar nu l-am primit.
Toată ziua am stat la umbra acelui stejar și m-am uitat la cer, la toate formele pe care le luau norii. Tudor doar a stat în leagăn și a fredonat un cântec. Avea o voce frumoasă, trebuie să recunosc. Dar la un moment dat, mă săturasem să ascult aceleași versuri.
Ca primă impresie, a părut genul de copil introvertit și timid căruia nu-i plăcea să socializeze. Totuși, deși eram un copil, am vrut să-l revăd pe acel băiat; și din acea zi, îl vizitam la fiecare întâlnire la care venea mama la moșia părinților lui Tudor.
