E atât de dureros când persoana dragă te dezamăgește....
Când simți că ești nimeni atunci când zicea că tu cândva erai totul...
De ce e dragostea atât de dureroasă? De ce oamenii îți întind o mână ca mai apoi să te distrugă? Aș vrea să plâng. Să plâng pentru că am crezut în el încă de la început, mi-am pus toată speranța într-un om...un om fără suflet, un om care nu merită dragostea mea, un om căreia îi pasă doar de el, de sufletul său și de dorințele sale...
Oare când voi învăța să pun punct atunci când e cazul. Oare de ce continui să lupt cu morile de vânt, de ce mai sper că totul va fi altfel, că se va schimba, că poate va fi mai bine...
Nu știu și nu am idee cum vor evolua lucrurile, dar știu că mă sfâșie...
E ciudat cum tu ești gata să oferi unui om totul, iar acel om să nu fie gata să îți ofere măcar jumătate și tu continui să rabzi, să îți calci peste demnitatea ta, peste principiile tale.
Am obosit, am obosit atât de mult...și totuși, de ce nu pot renunța? DE CE? De ce mi-a intrat în sânge acest om insensibil și egoist? De ce?
Nu mai vreau să fie așa, vreau să mă simt altfel, vreau să mă simt vie.
Nu mai vreau să mă simt de parcă m-aș stinge pe zi ce trece.
Din persoana plină de viață să devin un om de gheață, o persoană fără valoare. Nu vreau, dar nu pot, nu pot altfel. Mă ucide el, mă ucide ignoranța și comportamentul lui. E o relație bolnavă, da, e o relație bolnavă. Cum să fac să scap de această boală? Cum?
