Odiseea lui Berg

1.

Prin hubloul „Odiseei lui Berg" se observa o porţiune însemnată a planetei Gliese 581d. Atmosfera densă de dioxid de carbon ascundea vederii orice formă de relief. Akeel ştia ce se afla dedesubt – un deşert stâncos, cu creste muntoase şi falii întinse pe mii de kilometri. O lume moartă.

– Nu, se corectă. Adormită.

Era una dintre planetele pe care omenirea încerca să le trezească la viaţă, în întreprinderea ei de a găsi noi cămine în univers. Akeel oftă şi se îndepărtă de hublou. Într-un colţ al camerei, micul altar adăpostea o statuie a lui Ardhanārīśvara, forma androgină a zeului Śiva şi a consoartei sale, Pārvatī. Îngenunche în faţa ei şi-şi plecă fruntea cu smerenie, cerându-i binecuvântarea. Venera această formă a divinităţii pentru realismul cu care sublinia că niciun lucru nu poate exista fără opusul său. Întregul, echilibrul, se forma doar la confluenţa contrariilor.

Astfel, călătoria la bordul „Odiseei lui Berg" se dovedea pentru el în acelaşi timp un privilegiu şi un blestem. Pe de o parte, avea ocazia să revină pe Gliese 581d peste câteva sute de ani – care pentru el vor fi reprezentat doar câteva săptămâni sau luni – şi să vadă transformarea ei dintr-o planetă stearpă într-una locuibilă. Pe de altă parte, era rupt pe vecie în viaţa aceasta de prietenii pe care-i lăsase în urmă, în timp ce el se avântase în spaţiul guvernat de timpul relativist.

După ce recită Ardhanarinateshvara Stotra, imnul dedicat zeităţii, îi ceru jumătăţii masculine – Śiva – să-şi exercite atributul de transformator al lucrurilor, distrugând lumea veche a planetei pentru a face loc celei noi. Abia când termină ritualul observă că Paul îl apelase. Îl contactă.

– Mă întrebam dacă n-ai chef de o partidă de bridge, spuse acesta.

– Ba da. Noi doi împotriva inteligenţei artificiale?

– Văzând că nu răspunzi, am discutat şi cu MC.

– Oh!

– Nu e o problemă. Doar să găsim şi un al patrulea. Mă ocup de asta până ajung la tine.

– Pregătesc un ceai? îl îmbie Akeel.

– Te rog, chicoti Paul.

Întrerupse legătura cu hermafroditul. Se bucura că acesta acceptase să joace – nu-i plăcea în mod deosebit să facă echipă cu E=mc2. Inginerul-şef ciborg insista că egoul virtual pe care-l aloca pentru partidă folosea o capacitate de procesare separată, capabilă să se descurce singură în timp ce el se ocupa de problemele tehnice. Ceilalţi acceptau explicaţiile lui ca să nu-l jignească, dar ştiau că nu erau în întregime adevărate.

– Am nevoie de cineva care să nu se enerveze când MC face greşeli...

Avea o singură soluţie la îndemână. Asta dacă Nazik avea chef să iasă din stare ei continuă de visare. Femeia dormea în cuva de stază. Contactul cu mediul exterior îl menţinea prin intermediul lui Berg, care-i capta gândurile. Rareori căuta compania celorlalţi şi se conecta la interfeţele lor neurale. Din fericire, era o jucătoare pasionată de bridge.

– Fă-mi legătura cu Nazik, îi ceru Paul lui Berg.

Discuţia cu acesta se purtă cu viteza gândului, prin intermediul interfeţei neurale. Pilotul îi îndeplini cererea şi, câteva picosecunde mai târziu, femeia îşi dădu acordul să joace în echipă cu E=mc2.

Între timp, Paul îşi părăsise cabina şi mersese pe culoar până la cea a lui Akeel. Se întreba cum vedea hermafroditul pereţii formaţi doar din câmpuri de forţă. Interfaţa neurală îi permitea lui Paul să vizualizeze imaginile pe care Berg le proiecta pe pereţii navei sale, sau să-şi creeze propriile profile imagistice. O poartă aurită, decorată cu motive vii şi colorate din Rāmāyaṇa, desemna locul prin care putea pătrunde în cabina lui Akeel.