Revived

Capitolul 4.

A dat Dumnezeu și s-a terminat și ora, iar acum e pauză. Sunt recunoscător... că s-a terminat odată coșmarul ăla de oră cu nebuna aia! Sunt așa de liniștit și relaxat acum încât mă sperii și pe mine. De obicei sunt mai panicat de felul meu, ca un șoricel într-o cușcă plină de șerpi sau unde stau ăia. Proasta comparaţie, dar nu-mi trece nimic mai bun prin minte acum și mi-e efectiv lene să și gândesc. Am o scuză bună!

În prezent, stau în bancă și vorbesc cu Sakura despre tot felul de nimicuri. E de-a dreptul șocant cât de bine ne înţelegem și cât de ușor îmi e să vorbesc cu el. E complet schimbat faţa de ieri, când abia puteam să schimb câteva cuvinte cu el că îmi și venea să-i trag una. Nu mă înţelegeţi greșit, nu sunt genul violent și, la cât de micuţ sunt, nici nu îmi permit să fiu bătăuș. Nu-i ajung nici până la umăr lui Sakura, e atât de frustrant pentru mine. Urăsc să fiu scund, dar nu e ca și când aș putea să fac ceva în privinţa asta, nici părinţii mei nu sunt tocmai înalţi.

- Kiri, ești bine?

Întreabă Sakura dintr-odată, trezindu-mă din visare. Nu pot să cred că m-am pierdut printre gânduri când vorbeam cu el, asta e atât de jenant și urât din partea mea. Să îmi ignor primul și singurul meu prieten, singura persoană care vorbește cu mine... nu sunt un prieten tocmai bun dacă fac asta.

- Da, sunt bine. De ce nu aș fi?

Întreb eu, scărpinându-mă jenat după ceafă în timp ce încerc cu greu să evit privirile insistente ale lui Sakura. Poate că nu își dă seama că visam cu ochii deschiși în timp ce vorbeam cu el.

- Nu știu, pari puţin îngândurat.

- Îngândurat?

Ce-i drept chiar sunt puţin îngândurat, dar nu e ca și când i-aș putea spune lui că am un complex legat de înălţimea mea... e ceva personal și jenant.

- Da. Ai păţit ceva?

Întreabă Sakura apropiindu-și faţa la o distanţă mult prea mică de a mea. Pentru un motiv amune, apropierea noastră mă face să roșesc și să mă dau puţin înapoi, gestul meu primind priviri confuze de la acesta. Își întinde mâna spre mine, îndepărtându-mi câteva șuviţe de păr de pe frunte, apoi își lasă mâna să alunece pe obrazul meu ușor. Doar simţind contactul piele - piele mă înroșesc și mai tare și îi îndepărtez mâna de pe faţa mea.

Ok, situaţia asta a fost mult prea ciudată! Ce mai vrea să fie și asta?

- Nu am păţit nimic, sunt bine.

Spun eu într-un târziu.

- Ești sigu-

Dă el să întrebe dar este întrerupt de vocea enervantă a colegului din pauza trecută care a vrut să se ia de mine. Atât eu cât și Sakura ne întoarcem privirile spre direcţia vorbitorului, eu râmănând oarecum surprins de priveliștea din faţa mea. Așadar, Kazu, dacă îmi aduc eu bine aminte că îl chema - nu prea am memoria numelor - era însoţit de doi dintre prietenii lui cam prea musculoși pentru vârsta lor, dacă îmi permiteţi să menţionez asta. Primul meu impuls a fost să întreb dacă și-a luat gărzi de corp, dar cum nu sunt genul acela de elev și îmi cunosc locul, așa că nu spun nimic.

- Putem vorbi câteva secunde cu tine, maiestate?

Întreabă Kazu, bătându-l ușor pe umăr pe Sakura. Acesta din urmă îi aruncă o privire moartă lui Kazu, apoi spre mâna acestuia, care încă se afla pe umărul său. Observând asta, Kazu își ia mâna de pe umărul lui și dă câţiva pași înapoi.