Imi iau violoncelul si cant...nu cant o partitura ca oricare alta...cant partitura sufletului.
Citesc la prima vedere si imi iese perfect...E o melodie trista pe care parca imi vine sa pun versuri...Incerc s-o fac...si cuvintele imi ies intr-o ordine clara .Sunt versuri care ineaca sufletul in sange...Pentru ca persoanele dragi ranesc...Vreau sa pornesc metronomul, dar constat ca nu e nevoie...Inima tine ritmul cu o bataie repetata rar...Rece totul...Cant si imagini imi apar in fata,Derulate rapid, scurt , dar clar...Sunetul violoncelului se imbina cu cuvintele care curg,si o lacrima curge pe obraz,apoi cade ca o picatura de roua sarata pe lemnul violoncelului...ma opresc, o sterg, pun arcusul jos.Iau instrumentul si il pun la locul lui...Partitura s-a sfarsit...Eu?
Zambesc si imi spun ca totul va fii bine...Roata se intoarce si fericirea mea e pe drum.
