Cele 20 de tigari

Incet sau repede?

O seara obisnuita de ianuarie, orasul este intr-o melancolie a sarbatorilor care au trecut. Toate decoratiunile au fost adunate, doar cateva case inca stralucesc a sarbatoare.
  La capatul unei strazi inguste, slab luminate, se poate distinge silueta unei fete. Aceasta se uita pierduta la jocul haotic al fulgilor, incearca sa isi aminteasca motivul pentru care se bucura cand ii vedea. Inainte se uita pierduta de sclipirea, magia lor, acum tot ce poate ea sa observe sunt niste picaturi de apa cristalizate.
Cu ochii umezi, ori de frig, ori de amaraciune, se uita la celalat capat al strazii. Nu este nimeni, este singura in tot haosul omatului. Isi verifica ghiozdanul si incepe sa se indrepte spre celalat capat al strazii. A inceput sa se duca spre el, nu se grabeste, se misca incet, parca speriata de ce ar putea gasi cand ajunge sa dea coltul.
  Ajunsa la mijlocul distantei, se uita adanc la urmele facute in stratul cel nou si curat de zapada
asternut peste cel vechi si murdar. "Unde sunt urmele fetitei care facea ingerasi?"
Închide ochii pentru cateva momente, un zambet pitit ii iese pe buze. Dar nu a durat mult, buzle nu au stat intr-un "U" prea mult. Acum, dupa ce si-a reluat drumul, mersul ii este mai apasat, mai iute, ca si cum ar fugi de ceva infricosator. Fuge de o umbra uitata, de ultima pagina a copilariei.
  Ajunsa la colt, se opreste si se uita in jur, iarasi nimeni. Din ghiozdanul pus pe umarul stang cauta sa isi scoata cheile, se indreapta spre prima scara de bloc, din coltul drept al intersectii. Intrata in casa scarii simte cum in buzunarul drept al blugilor vibreaza telefonul
-Da mama! Spune ea pe un ton vesel, cu un zambet pe fata.
Cateva secunde de liniste au trebuit ca acel zambet sa dispara
-Ok, inteleg! Sa aveti grija pe drum! Da, am inteles, o sa incalzesc mancarea inainte......Si eu!
-Aaaaaa....mama puteti ca maine la intoarcere sa..... mama? Aloo!
Se uita lung la apelul incheiat, isi baga telefonul inapoi in buzunar.
Apasa pe butonul liftului, asteptarea va dura.
-Aurora?
-Sarut-mana!
-Ce mare te-ai facut, parca ieri tu si Alice va jucati cu papusile pe aceste drepte.
Dupa o usoara pufaiala de ras si cu un fragment de zambet pe buze Aurora intreaba
-Alice ce mai face?
-Este bine! Mai ales de cand s-a mutat cu tatal ei.
-Domnul Cuibulescu s-a intors in tara? Intreaba ea mirata
-Da! Chiar in oras, nu departe de aici, in apartamentele de langa parculet.
Liftul sosise, Aurora se suie in el si apasa pe butonul 11. Se priveste in oglinda liftului
-Ce pacat ca din pricina acelui tip am pierdut o prietena!
Ajunsa la ultimul etaj, iese din lift si merge alert spre ultima usa de pe hol. Deschide usa intr-o graba, intra val-vartej in apartamemt, tranteste usa, nu o inchide odata, ci de 2 ori. Dupa ce arunca ghiozdanul pe jos, pune geaca in cuier si cu spatele pe usa de lemn aluneca usor in jos, pana ajunge sa stea in fund, cu genunchii la piept. In acel moment  izvoare intregi de lacrimi au inceput sa curga!