Cei Patru Dragoni

-Speranță-

              Era o noapte furtunoasă și sumbră dincolo de munți. Cerul izbucnea în fulgere severe și tunete asurzitoare, norii se-mbrînceau unii într-alții, copacii foșneau nestingheriți, iar ploaia cădea pe pămînt precum o mie de soldați gata de război. Totul era ca-ntr-un labirint al spaimei din care nu poți ieși prea ușor. Arborii erau împinși de vînturi puternice și plantele de la sol erau rupte ca de mîna omului. 

                  Dar în tot acest haos, cineva alerga grăbit pe o potecă îngustă ce ducea către un sat imens numit Lars. Era Yolass ce ținea în brațe coșul cu cei patru nepoți ai săi. Acesta era foarte agitat și se chinuia să ajungă cît mai repede în sat pentru a-i ascunde pe prunci. Cei mici plîngeau în continuu, și în acele momente bărbatul fugea și mai tare. Fiecare clipă reprezenta un coșmar din care spera să scape cît mai curînd. Lăsînd la o parte toate acestea, Yolass nu se putea opri din plîns fiindcă se gîndea mereu la sora sa ce s-a sacrificat pentru ca ei să supraviețuiască.

                   Nu a trecut mult timp și într-un final unchiul copiilor a ajuns în Lars. Cu inima frîntă a fost nevoit să îi abandoneze pe aceștia pe pragul unor case și să se ascundă unde este nevoie pentru a nu fi găsit. Primul copil a fost lăsat pe pragul unei case mari și bogate în care lumina încă mai era aprinsă la ora aceea. Al doilea a fost lăsat la o casă ceva mai mică, dar foarte bine îngrijită, cel de-al treilea copil a avut norocul să fie lăsat la locuința căpeteniei satului, iar al patru-lea a fost lăsat unor oameni ce își doreau foarte mult un copil, însă nu puteau avea.

                    Pentru a se asigura de siguranța și bunăstarea copiilor, Yolass a fost angajat ca si brutar în Lars. Acesta era cel mai bun lucru pe care il putea face întrucît era aproape de ei și îi și putea supraveghea constant. Într-adevăr, Yolass își lua postura de unchi foarte în serios, dar si meseria îi ocupa majoritatea timpului.

                     Revenind la satul Lars, acesta era situat lîngă un lac foarte mare numit Acbem și era înconjurat de două dealuri între care se afla o peșteră plină de lilieci. Peștera adăpostea totodată un bătrîn ce era considerat un înțelept și acesta zi de zi practica ritualuri pentru protecția satului. Barbatul știa povestea copiilor întrucît avea o oglindă magică ce deținea fiecare secret al vrăjilor albe. De fapt, acest bătrîn era fratele bunicului lor ce pierise cu mut timp în urmă.  

                                                                       CAPITOLUL I, PARTEA A II-A