Vârcolacul este, în o ființă fabuloasă, un demon. Multiplele reprezentări ale acestei creaturi, de la animale reale (lupi,câini), la cele fantastice (balauri, zmei) au condus la un mister asupra formei demonului. Astfel, vârcolacii, ca și sau , pot proveni din foarte multe surse, cum ar fi: copii nebotezați, născuții cu anomalii, oameni care și-au ucis un frate sau o soră, sau chiar o acțiune contrară unei tradiții poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca în cer și va mânca Soarele sau Luna.
Modurile de alungare sunt numeroase și implică de obicei zgomotele de metale, cum ar fi tragerea clopotelor, baterea fiarelor între ele. Dacă legătura sufletului cu trupul este întreruptă în timpul transformării, sufletul este pierdut pe vecie.
Top 10 Vârcolaci
1) Gilles Garnier, vărcolacul de Dole
2) Vârcolacii din Greifswald
3) Vârcolacul din Ansbach
4) Vârcolacul din Klein-Krams
5) Vârcolacul din Pavia
6) Vârcolacul din Chalons
7) Claudia Gaillard, "vârcolaca" din Burgundia
8) Michel Verdun, vârcolacul din Poligny
9)Arline, femeia-vârcolac
10) Viseslav Vârcolacul
❤❤❤
CITEȘTI
Curiozități stranii
ParanormalVrei sa știi mai multe despre Blondy Mary ? Despre fantome? Vârcolaci ? Episoadele pierdute din desenele tale favorite ? Fovesti de groaza, scurte sau lungi ? Spiritism? Lucifer ? O alta poveste a lui Moș Crăciun ? Locuri bântuite din Romania sau st...