Te-ai întrebat vreodată de ce visam ? Sau ce sunt mai exact visele ?
Ce sunt de fapt visele. Psihologii spun că ceea ce visăm are legătură cu viaţa reală şi cu cele mai mari temeri pe care le avem
Cu toţii visăm în fiecare noapte, dar nu ne aducem aminte decât 10% din ceea de experimentăm în vis. Visele sunt trasmise de creier, iar psihologii spun că reprezintă temeri sau experienţe reale şi nu previziuni, după cum susţin amatorii de paranormal.
Psihologii spun că toţi visăm în fiecare noapte, dar nu ne aducem aminte decât foarte puţin. „Fiecare persoană visează de mai multe ori pe noapte, dar nu ne aducem aminte decât 10% din ceea ce visăm. Dacă visele apar înainte de miezul nopţii sau ne trezim imediat după ce am visat, nu ne aducem aminte nimic. În general visele pe care ni le aducem aminte sunt cele care apar spre dimineaţă".
Amatorii de paranormal susţin că visele pot fi premoniţii şi că ceea ce visăm poate fi de fapt un lucru care ni se poate întâmpla în viitor, fie că este vorba despre ceva bun sau o tragedie. Ei mai susţin şi că visele pe care avem cu persoane sau locuri necunoscute pot fi amintiri din vieţi anterioare pe care doar subconştientul le păstrează. Psihologii spun că toate visele au o explicaţie logică şi sunt un mod prin care creierul nostru procesează anumite trăiri sau temeri.
Toate visele sunt manifestări ale creierului. Pot semnifica anumite temeri pe care le avem, anumite situaţii care ne stresează sau pur şi simplu o eliberarea a stresului. De multe ori noaptea procesăm ce am văzut sau ce ni s-a întâmplat peste zi. De aceea uneori ne apar în vis secvenţe dintr-un film pe care l-am văzut seara sau momente de peste zi", mai spune psihologul.
Coşmarurile sunt temeri pe care le avem
Majoritatea dintre noi ne temem de coşmaruri şi încercăm să interpretăm visele neplăcute. Ele reprezintă de fapt temerile noastre. „Mulţi dintre noi am visat că am murit sau că a murit o persoană dragă nouă. Am mai visat că am avut un accident, că suntem urmăriţi sau alte lucruri neplăcute. Aceste vise reprezintă de fapt temerile noastre cele mai mari, temeri pe care nu le exprimăm atunci când nu dormim. Nu înseamnă că ceea ce visăm se va şi întâmpla. Dacă avem însă coşmaruri repetate care se bazează pe o traumă din viaţa reală, atunci este nevoie de terapie", explică psihologul.
Dacă visăm că alunecăm în gol, că zburăm sau experimentăm în vis situaţii neplăcute, este un mod prin care ne eliberăm de stres. „Creierul nostru este foarte activ pe timpul nopţii şi prin acest vise ne ajută să ne eliberăm de stres. Dacă ne culcăm foarte târziu şi suntem foarte obosiţi atunci vom avea mai des astfel de vise", mai spune psihologul.
Visele despre boli nu trebuie ignorate
De asemenea, mulţi dintre noi visăm că suferim de anumite boli. „Aceste vise pot fi semnale de alarmă dacă se repetă foarte des. Dacă visăm că ne doare ceva în fiecare noapte, ar trebui totuşi să mergem la medic. Visul poate fi modul prin care creierul nostru vrea să ne transmită ceva, nişte simptome subtile pe care le ignorăm în viaţa reală", mai spune specialistul.
Visele cu necunoscuţi nu vin din vieţi anterioare
Visele în care apar persoane necunoscute nu vin dintr-o viaţă anterioară cum susţin amatorii de paranormal. „De multe ori visăm persoane necunoscute care se confruntă cu anumite situaţii. Aceste vise nu ţin de paranormal. Pot fi persoane pe care nu ni le mai aducem aminte sau scenarii pe care creierul nostru le generează pentru a ne arăta cum să scăpăm de anumite probleme. Dacă visăm că o persoană necunoscută se ceartă cu şeful ei, de exemplu, poate însemna că avem noi anumite temeri sau nemulţumiri legate de locul de muncă. Dacă un cuplu de necunoscuţi se ceartă în visul nostru, poate însemna că avem nişte nemulţumiri în viaţa noastră de cuplu. Toate visele sunt inspirate de realitate, chiar dacă uneori nu ne dăm seama de acest lucru", mai spune spihologul.
CITEȘTI
Curiozități stranii
ParanormalVrei sa știi mai multe despre Blondy Mary ? Despre fantome? Vârcolaci ? Episoadele pierdute din desenele tale favorite ? Fovesti de groaza, scurte sau lungi ? Spiritism? Lucifer ? O alta poveste a lui Moș Crăciun ? Locuri bântuite din Romania sau st...