Tinea mortis sa-mi acompanieze privirea, dar eu eram interesata sa pasesc cu totul si cu totul pe alte partituri. De obicei, nu ma pierd pe ritmurile primei melodii pe care o aud si poate de aceea, e ceva mai greu sa mentii un contact vizual cu mine.
Nu stiam daca era chiar bine ceea ce faceam. Faptul ca nu-mi daruiesc privirea nimanui mi se pare destul de egoist. Singurele lucruri care ar putea fi norocoase sau stanjenite de faptul ca le-am cutreierat, poate prea mult micutul trup, sunt bastonul si propiile-mi iluzii. Si de ce nu, as putea sa adaug si aceasta banca pe lista, pe care, sincer, o respect si o admir cu toata fiinta mea. Sa ofere atat confort oamenilor ca mine, este un lucru care nu va inceta vreodata sa ma fascineze.
Si continuandu-mi sirul gandurilor, am ajuns la concluzia ca pentru a-mi atrage cu adevarat atentia, ar trebui sa te dezbraci in fata mea, evident pe motiv ca mi-ar placea enorm sa vad daca vreun sentiment pe care tot incerc sa-l redau in scrierile mele, se gaseste cumva proiectat pe pigmentii naturaletii tale. Si ce moment frumos s-ar crea ! Tu, impreuna cu timiditatea ta debordanta, iar eu tot cu iluziile in gand. Oh, dar si ce iluzii. Cu trup de femeie.
Probabil asa te-as descrie. Ca cea mai frumoasa perceptie falsa la care am putut visa. Si la care visez in continuare de pe aceasta banca. Pana cand nu va deveni si ea una..
