Iarba

        Era un drum de tara , pietruit , cu copaci inalti si falnici pe marginea lui , te-ai fi gandit ca este un vechi drum roman ,dar este mai mult de atat.

        Inaintand pe drum apare o padure deasa de stejari ,iar George sta putin pe ganduri si isi zice:

        -Poate a fost o prostie ca am venit tocmai aici pe jos precum mi s-a zis in vis , poate nu o sa gasesc niciodata nimic  , ar fi bine sa ma intorc .

        Si cum era el plin de entuziasm la inceput , George , se intoarce cu capul bagat in pamant , spre casa lui . Stia ca are mult de mers pe jos , pe un drum parasit , unde doar natura mai tine minte cate lupte au avut loc intre vitejii daci si ceilalti cotropitori care au vrut sa ajunga la comoara ce au aparat-o pana la ultima lor suflare ,dar se resemneaza si isi continua drumul , nu baga de seama semnele ce au sa urmeze pe parcursul calatoriei lui. 

        Noapte isi face aparitia , iar tot peisajul se transforma in ceva frumos si atat de romantic pentru unii indragostiti , mai ales sub lumina lunii . Dintr-o data George simte ca ceva il urmareste , dar se gandeste ca poate e doar in mintea lui si continua sa mearga . Merge el ce merge prin noapte , cand dintr-o data , la o  intersectie de drumuri , apare o caprioara . Ziceai ca era una din nimfele lui Hermes.

George impietreste , stia ca nu era un semn bun . Caprioara il fixeaza cu privirea  si in lumina lunii , cu parul ei lins , cu privirea aceea blajina si totusi furioasa , isi ridica usor capul si ii arata lui George ca directia pe care trebuie sa o urmeze este cea din spatele lui . Dupa aceasta intalnire , incepe o furtuna groaznica , si caprioara dispare precum vantul .

        -Cred ca ar trebui sa ma intorc cat mai repede spre casa .

Prin vijelia aceea , George ajunge intr-un final acasa si se pune direct in pat unde adoarme fara sa stea pe ganduri .

        Dupa o saptamana , isi aduce aminte de cele petrecute , asa ca se hotaraste sa mearga pe cel mai inalt deal de la marginea satului si sa isi puna in ordine gandurile . 

Pe drum se intalneste cu badea Crainic , om bun la suflet si povestitor din fire , cand te prinde nu mai ai cum sa scapi de povestile lui pline de duh , de acolo si numele lui . 

        -Incotro tinere ? intreba badea

La care George raspunse imediat :

        -Merg sa ma plimb !

Dintr-o data , in ochii badicului apare o sclipire pe care George a mai vazut-o si s-a facut alb la fata precum spuma laptelui.

Badea ii raspunse :

        -Vad ca esti grabit tinere , nu te mai retin ,dar ai grija sa nu te intalnesti cu vreo caprioara ! Zise batranul razand.

Deja George a inceput sa transpire , nu mai putea si isi zise in gand :

        -Prima data privirea lui , acum zice de caprioara , nu mai stiu ce sa mai cred.

Isi continua drumul si ajunge la marginea satului , pe Dealu' ăl Mare cum zic batranii . Acolo se spune ca ar fi ingropata o parte din comoara unui dac din timpul lui Burebista ,dar doar o persoana cu sufletul curat o poate gasi in a 172-a zi a anului , in zorii zilei . Trebuie sa fie doar persoana potrivita la locul potrivit si sa urmeze razele de soare pana la locul comorii.

        Din varful dealului se vede foarte frumos satul si cel mai important padurea de stejari care sta la poalele muntelui ce i s-a aratat in visul acela , de demult.

Sta si rememoreaza fiecare miscare ce a facut-o in drum spre munte . A mers plin de emotie si s-a intors cu o frica de care nu mai poate scapa . Chiar mai mult , privirea batranului , caprioara , ochii amandurora ii dau de banuit ,sigur nu este ceva curat la mijloc.