hate ↠ junhao ✔

xl

{minghao}

reflectoarele au inundat intreaga scena cu lumina, iar sunetul aplauzelor a rasunat pretutindeni, venind in valuri catre noi. imi simteam propria inima alaturandu-se ritmului alert al batailor din palme, asa ca am inchis ochii tragand adanc aer in piept.

mi-era frica sa pasesc in continuare in vazul lumii. ma simteam extraordinar de ciudat. era ca si cand as fi hoinarit in fata intregii tari in costumul lui adam, doar ca de data asta nu corpul meu ar fi cel dezbracat, ci intimitatea mea.

palmele deveneau din ce in ce mai lipicioase in timp ce le presam involuntar in lateralul coapselor. nu eram pregatit pentru nimic din ce avea sa se intample in seara asta. ma uitam pierdut in jur, pentru a imi confirma din secunda in secunda ca ceilalti inca sunt langa mine si nu m-au parasit.

s-a auzit de undeva cineva strigand numaratoarea inversa, iar in momentul acela mi-am simtit respiratia taindu-se, reusind sa ma inec si sa tusesc, inca speriat de tot ce se intampla in jur.

mi-era extrem de frica, deoarece in urma acelor articole, tot ce vedeam pe internet era lipsit de frumusete. ma asteptam ca si publicul sa fie la fel in momentul in care imi stabilesc locul pe scena, iar gandul ma macina incet, dar dureros.

fara sa imi dau seama, i-am urmat pe ceilalti in pasul grabit catre centrul scenei si mi-am fixat locul, privindu-l pe jun cu coada ochiului. am zambit ascuns cand el se uita deja la mine, si mi-am intors atentia catre podeaua neagra ce avea sa fie batatorita de pasii alerti ai coregrafiilor noastre.

daca in timpul celorlalte performante eram cu sufletul la gura referitor la orice esec care s-ar putea intampla din cauza mea, de data aceasta ingrijorarea era multiplicata de peste 30 de ori. urma sa cantam doar eu si jun, un moment pe care il asteptam din plin, dar pe care voiam sa il ascund de ochii tuturor.

vocile din capul meu o luasera din nou razna, tot ce puteam deslusi fiind racnete animalice pline de vorbe goale si dezgust. simteam cum podeaua se topeste sub talpile mele si ma inghite cu totul, iar in momentul ala juram ca voiam sa dispar de acolo. jun m-a atins usor pe umar si mi-a facut semn, mergand impreuna pe scena.

atunci am avut curaj sa ma uit pentru prima data la public, in timp ce aranjam panglica cu care voi fi legat de jun. am ramas impietrit pentru secunde bune, citind si recitind tot ce scria in marea de oameni ai caror identitate era ascunsa de reflectoarele ce imi orbeau ochii.

***

A/N: boom suspans