Totul despre Cartierul de Sud

Capitolul 3: Colin, dragul de Colin

Cand Brooklyn a intrat pentru prima oara in South Side avea noua ani si o vizita pe verisoara mamei lui. Nu stia multe despre ea, numai ca o chema Ann-Marie si ca si-a pierdut apartamentul din North Side cand sotul ei a divortat de ea. Tine minte ca mama lui parea tare necajita sa vada ca a fost " expulzata " ( cum ii placea ei sa spuna tot timpul) si expediata in South Side.

Atunci a fost si singura data cand a mai trecut prin sud. N-a mai apucat sa-si viziteze matusa, s-a sinucis dupa cateva luni. Desi mama lui tot insista ca s-a mutat, ca sa nu afle el ca matusa lui pe-care-deabia-a-intalnit-o-si-care-e-o-doamna-foarte-dulce-si-fericita nu era chiar atat de fericita.

Mama lui i-a explicat anul trecut, cand s-au dus la mormantul ei, la implinirea de treisprezece ani de la moartea ei, motivul pentru care s-a sinucis. Aparent noul stil de viata nu i se potrivea, intrase in depresie pentru ca dupa vorbele mamei ,, De la rochii de catifea, tacamuri de argint si masini scumpe a ajuns sa doarma pe podea si sa manance cu mana cartofi prajiti ". S-a retras din absolut toate grupurile sociale si cand mai statea de vorba cu Joy, mama lui, tot despre ce vorbea era cat de mizeri sunt oamenii din sud si cat de oribila e viata acolo.

Nu a inteles niciodata de ce cei din nord ii considerau imediat oameni de nimic pe cei din sud. Admite ca nu toti par oameni prosperi ai societatii, dar nu poti judeca un intreag cartier pe baza a douazeci de oameni. Un alt lucru pe care nu l-a inteles niciodata este de ce considerau cei din nord mutarea in sud o expulzare.

Chiar si acum, cand intra in cartier, i se pare o exagerare " expulzat ". Inca e posibil sa mentina legatura cu prietenii lui, ori cu unchii si matusile lui. Nu e un proscris trimis in exil, doar isi schimba domiciliul.

Sau asa isi tot spune in gand, cat trece cu masina printre ghetouri.

Apartamentul lui nu e pozitionat adanc in South Side, de aceea calatoria cu masina s-a incheiat destul de repede.

Blocul in care se afla apartamentul nu e mare, are cel mult doua etaje. Insa cand a trebuit sa urce pana la al doilea, se simtea de parca tocmai a urcat pana la ultimul etaj al Empire State Building pe scari.

Cand a intrat in apartament inca isi tragea suflarea, dar cand a vazut cat de mic este aproape ca nu mai avea ce suflare sa-si traga.

Ura spatiile mici, iar in momentul cand a pasit in apartament a simtit cum peretii il strang. Respiratia i-a devenit grea si pentru un moment a crezut ca o sa aibe un atac de panica. N-a mai avut unul de la paisprezece ani, nu mai stia ce trebuie sa faca pentru a se linistii, ceea ce-l face sa se panicheze si mai tare.

Pleaca imediat din holul scurt si ingust de la intrare si ajunge in living, care era si bucatarie si dormitor. Era un pic mai aerisit acolo, si aproape a vrut sa sara in sus cand a vazut ca are un balcon.

Nu stia ca apartamentul e un studio, daca stia consulta un psiholog inainte. Claustrofobia lui era ceva cu care nu se juca, incat ii provoca atacuri de panica si de anxietate destul de serioase.

Avea inapoi acasa, in nord, pastile care-l ajutau sa se calmeze. Dar cum claustrofobia lui a fost sub control in ultimii sapte ani nu le-a mai dat importanta intrucat a crezut ca frica lui de spatii inchise s-a diminuat.

Adevarul era ca nu mai lesina de fiecare data cand intra in masina, deci putea spune ca asa s-a si intamplat.

Inca isi simtea picioarele moi asa ca s-a asezat pe podea langa bufetul de bucatarie. A incercat sa-si aminteasca exercitiile de respiratie pe care le-a invatat acum multi ani, gandindu-se ca poate se va simti mai bine. Isi ia capul in maini strangand din ochi si asteptand sa ii dispara ameteala. A stat pe podeaua bucatariei mai bine de cinic minute, intr-un final si-a adunat stropul de luciditate ramasa si a iesit pe balcon.