Cursa 13

Capitolul 2

-AMIR-
Ochii ei. Doar asta aveam în cap, acei ochi ce s-au uitat curioși la mine, acei ochi triști ce sclipeau în întuneric.

-Felicitări, omule! Le-ai luat și azi banii! Azi s-au pariat mulți bani! Gărgărița i-a cam păcălit, spune Aman venind în dreptul meu

-Nu am mai văzut-o până acum pe aici, cine naiba e? îl întreb

-E Evea. Am cunoscut-o acum patru ani, pe-atunci era doar o puștoaică de optsprezece ani, era mică și firava și nimeni n-a crezut în ea, dar eu am văzut o sclipire ceva, habar nu am ce, eram sigur că o să ținem minte numele ei de atunci, primele ei 5 curse le-a pierdut. c o n s e c u t i v.  Voia să renunțe, apoi ambițioasa asta mică din nu știu ce motiv venea în fiecare zi să fugă pe aici, așa a început să câștige. O cursă, două, apoi nu mai pierdea deloc, lumea deja știa cine câștigă. Toată nebunia "Evea" a ținut cam doi ani, bărbații deja o iubeau, John chiar era atât de mândru de ea încât voia să denumească pista "Evea", îmi povestește Aman râzând

-Apoi ce s-a întâmplat? întreb curios
 

-Apoi a murit taică-su' și a cerut să se retragă definitiv, nu știu dacă din cauza decesului sau că nu mai făcea bani din asta, oricum strânsese ceva până atunci. Când s-a auzit că pleacă, nimeni nu a crezut, începuse să o caute crezând ca se întrece prin alte țări, atât de imposibil părea. Până acum, când a venit la mine spunându-mi că nu mai are niciun ban. Nimic. De-asta s-a întors.

-Dă-i ei banii. Ea a câștigat, spun fără să mă gândesc 

- Ce? Ai înnebunit? Tu ai câștigat!

-Aman, tu ești aici la fiecare cursă a mea, când cineva a fost atât de aproape de mine? întreb 

- De ceva vreme nici nu apucă să îți mai vadă spatele mașinii în fața lor, spune râzând.

-Despre asta vorbesc, merită.

După ce s-a anunțat câștigul gărgăriței, toată lumea s-a dovedit a fi uimită, mulți erau încântați, alții erau indignați. Chiar nu-mi pasă, chiar are nevoie de acei bani, și e și bună. Nu vreau să-i stric revenirea .

A ieșit din mașină în sfârșit, fără nicio emoție pe față se îndrepta spre noi.

-Ce naiba? Sunt sigură că nu am terminat cursa, strigă spre Aman.

Ce naiba? În loc să se bucure face pe inaboradabila și se rățoie?

-Un "mulțumesc" era de ajuns, spun spre ea

Ea își ridică privirea spre mine, se uită la mine ca și când abia atunci îmi observase prezența. Mă privește preț de câteva secunde încruntându-se apoi.

- Evea, spune Aman captându-i atenția, Amir vrea să primești banii de pe cursa aceasta, tu aproape l-ai depășit și nimeni nu a mai reușit asta de mult timp, meriți acești bani și oricum nu te mai încăpățâna, știm câtă nevoie ai de ei.

-Chiar nu îmi pasă, nu am nevoie de mila nimănui, nu am câștigat și gata, păstrează-ți nenorociții de bani.

-Păsărică, uite cum stă treaba, nu e vorba de milă, ia-o ca pe un "bine ai revenit" sau premiu de consolare! Acceptă banii ăia și gata, te aștept să îți iei revanșa dacă tot susții atât că nu-i meriți! îi spun rânjind

-Bine, dați-mi banii ăia.

Serios? Așa simplu? Credeam că deja începe un război.