Halsey & Adam

1.Halsey

- Ți-am mai spus și ți-o repet, am țipat la ea ca să mă fac auzită. Nu merg în locul acela, iar tu nu mă poți obliga.

Hanna mi-a oferit o privire ce ar putea smulge carnea de pe piele fără prea mult efort și s-a întors la împachetatul hainelor mele. Nu eram pregătită să părăsesc apartamentul nostru, nu eram gata să dau cu piciorul la amintirile pe care le făcusem cu mama. Nu, nu eram în stare să renunț la mama.

- Hanna, s-a uitat spre mine indiferentă, nu ești mama mea ca să îmi spui ce să fac și nici nu o să îi iei locul vreodată.

Pentru câteva secunde a rămas fără cuvinte, apoi și-a dres vocea și cu ochii ei verzi ca iarba, aceeași ochi de smarald, m-au ațintit fără vreo remușcare.

- Nu, Halsey, nu sunt mama. Și nici nu o să îi iau locul vreodată, dar vezi tu, ești încă minoră și sub tutela mea, iar eu ca soră mai mare trebuie să am grijă de tine. Acum încetează cu copilăriile și termină de împachetat. Mâine la prima ora trebuie să plecăm.

Și cu asta dusă a fost. Totul s-a derulat mult prea repede, iar imaginile pe care mi le făuream în cap erau cenușii și deloc plăcute. Hanna avea dreptate, aveam doar 17 ani, încă neîmpliniți, iar ea nu făcea pe grozava, ci doar credea că avea și responsabilitatea mea.

Mi-am aruncat ultimele piese de îmbrăcăminte în valiză și puținele cărți pe care le aveam și am deschis geamul. Avantajul de a avea apartamentul la parter era că puteam oricând să evadez. De când mama murise de leucemie, iar sora mea a devenit crispată și mult prea autoritară, să ies noapte de noapte pe geam era singurul lucru ce mă ajuta.

Drumurile erau pustii și slab luminate, iar briza ce o simțeam pe fața-mi brăzdată de lacrimi uscate îmi oferea refugiu. Timp de zece minute mi-am pierdut mintea și am mers în gol, de parcă nu aveam nicio destinație, nici un scop. Când am ajuns la punte am realizat că în tot acest timp picioarele mele mă conduceau la ocean. M-am așezat turcește pe scândurile de lemn și am închis ochii.

De mâine aveam să îi duc lipsa oceanului, punții cu scândurile ei uscate, sunetul vapoarelor, briza și mirosul de apă sărată. Și poate trebuia să apreciez mai mult soarele ce acum lumina partea cealaltă a pământului, pentru că aveam să-l pierd și pe el.

Am deschis ochii și i-am ridicat către cer. Stelele parcă nu mai străluceau ca altă dată și nici luna nu era prea bucuroasă să mă vadă. Sau poate că doar eu nu le mai vedeam cu aceeași încântare. Am tresărit când am simțit o mână pe umărul meu și eram gata să țip de ce sperietură am tras.

Mi-am dat ochii peste cap la Kyle, iar el a început să râdă zgomotos. Băiatul acesta era întruchiparea perfecțiunii, doar că nu știa să trateze o femeie corect, ci doar se folosea de ea. Acesta era defectul său.

- Halsey, draga mea, am crezut că am să te văd la focul de pe plajă. Știi bine că nu mă pot distra dacă nu te văd în preajma mea. Mă gândeam...

L-am întrerupt fără să ascult cu adevărat ceea ce-mi spunea. Deși era un idiot și jumătate era prietenul meu cel mai bun încă din copilărie și îl iubeam nebunește.

- Mă mut, Kyle.

Zâmbetul său a pălit, iar privirea lui a devenit goală; pentru câteva secunde a rămas așa pierdut în ochii mei.

- Mă mut cu Hanna la noul ei loc de muncă. Am continuat fără să-mi iau privirea de la el.

Kyle a scuturat capul de câteva ori și atunci am înțeles că avea să își piardă controlul, iar eu aveam să fiu pentru a 4 oară în viață prezentă la căderile lui nervoase. Prima a avut-o la 6 ani, când tatăl lui i-a bătut mama până a lăsat-o fără suflare. A țipat și a vrut să-și ucidă tatăl de față cu polițiștii deși era atât de mic. A doua a avut-o când eu aveam 12, iar el 14. Atunci când mama mea a murit, iar eu am vrut să mă arunc de pe pod. De nervi pentru că nu a putut să îmi salveze mama aproape se desfigurase dând cu pumnii în stâlpii podului, iar ultima dată și-a pierdut controlul când un tip cu care umbla el a încercat să profite de mine. L-a băgat în spital, atât de grav l-a bătut. Dacă nu eram eu posibil că acum tipul era mort, iar el în închisoare.

Kyle m-a avut pe mine pentru a nu-și pierde controlul, iar eu l-am avut pe el pentru a nu renunța la viață.

- Kyle, am țipat la el ca să-și revină.

- Nu, Halsey, nu poți să pleci pur și simplu acum. Nu se poate, vocea lui tremura și credeam că pentru prima dată în viață aveam să-l văd pe Kyle plângând.

- Kyle, sunetul meu a sunat blând și răgușit.

- Nu ai dreptul să pleci, Halsey, a urlat la mine. Peste 10 zile vor să-l elibereze, Halsey, dacă nu ești tu aici nu o să fiu în stare să mă pot abține. Tu nu trebuie să mă părăsești.

Știam amândoi că Hanna alesese jobul acela la mii de kilometri depărtare pentru că își dorea un viitor mai bun pentru mine, dar Kyle nu ar fi reușit fără mine. Iar eu nu aș fi reuși fără el.

S-a așezat lângă mine și a început să plângă. Să plângă de parcă aveam să mor ,de parcă nu m-ar mai fi văzut vreodată. Și poate că așa avea să fie pentru că din California până în Franța era cale lungă. Lacrimile lui m-au speriat și nu am știut cum să reacționez, așa că l-am îmbrățișat și i-am așezat capul pe pieptul meu. El a tresărit și s-a oprit din plâns. Am rămas în această poziție până când respirația i s-a reglat.

Îl iubeam pe Kyle mai mult decât îmi puteam imagina și să-l văd în starea aceasta mi-a frânt inima în mii de bucățele. El s-a uitat la mine cu ochii lui albaștrii ca cerul și s-a apropiat milimetric de chipul meu. I-am simțit respirația accelerând, dar nu a îndrăznit să mă sărute.

- Hai să te duc acasă, Kyle, i-am zis.

A oftat, dar s-a supus. M-a luat de mână și și-a salutat prietenii din jurul focului cu o înclinare a capului, iar eu le-am făcut scurt cu mână. Kyle nu se grăbea să ajungă acasă, dar eu da, pentru că inima mea dorea cu totul altceva, iar mintea nu se opunea deloc. Când mi-a simțit graba și-a retras mâna din a mea și m-a privit sceptic.

- Atât de mult vrei să scapi de mine?

Inima mi-a luat-o la trap și m-am întors spre el. Nu i-am spus nimic, ci doar i-am luat mâna din nou și l-am tras după mine alergând. Când am ajuns în fața casei lui i-am cerut cheile, iar el mi le-a întins de parcă era o marionetă.

Am intrat în casă, iar el m-a urmat. Am trântit ușa după el și l-am apucat de umeri, micșorând distanța dintre noi aproape total. Ochii săi au scânteiat când și-a dat seama de ceea ce voiam și-a tras tricoul peste cap.

- Ești sigură? Mi-a șoptit speriat.

- Foarte sigură.

Dacă aveam să-mi pierd virtutea cu cineva acela trebuia să fie Kyle și nimeni altcineva. Mi-a zâmbit suav și m-a sărutat cu poftă. Gemetele lui erau mai pronunțate decât ale mele, iar eu am înțeles că el mă dorea mai mult decât îl doream eu.

Însă nu a vrut să continue, deși l-am asigurat că asta vreau și nu o fac ca să îmi iau rămas-bun, nu a vrut să mă asculte. Am rămas însă acolo peste noapte. Am dormit îmbrățișați, iar el de fiecare dată când se trezea mă săruta cu patos până mă dezmorțeam și eu, și apoi se oprea. De parcă îi făcea plăcere să mă chinuie în felul acesta.

La 4 dimineața m-am trezit și l-am privit cum dormea. Părea un copil inofensiv, plin de regrete și traume. L-am sărutat și m-am dat jos din pat. În timp ce îmi trăgeam blugii pe mine el a deschis ochii.

- Plec, Kyle, i-am zis și l-am sărutat. Dar mă voi întoarce atunci când îl eliberează și voi sta cu tine cât de mult o să pot. El a aprobat din cap și m-a sărutat pentru ultima oară.

Nu am vrut să-l iau cu mine la aeroport, nu am avut curajul să-l las în urmă. Am închis ușa după mine și l-am auzit cum a țipat după mine. Dar nu m-am oprit din alergat. Însă vocea lui a răsunat în tot trupul meu.

- Te iubesc, Halsey, mereu te-am iubit. Mereu ai fost tu.

Nu i-am răspuns și nici nu i-am oferit o ultima privire, dar ar fi trebuit să o fi zis cu voce tare nu doar pentru mine. Dar mi-am promis că am să-i spun când mă voi întoarce.

"- Și eu te iubesc, Kyle, te iubesc mai mult decât o să iubesc pe altcineva vreodată."