Dupa nopti de betie si sute de tigari fumate, cu plansete, regrete si dor. Irosisem o vara cu cineva dar nu mai stiu cu cine. Am uitat o complet. De ce vorbesc despre asta?
Amarat de iubire, nu mai aveam pretentia sa mai am pe cineva vreodata. Nici nu ma gandeam ca ar mai putea exista cineva care sa ma faca constient de tot ce se intampla. Ma tratez astfel in mediocritate uitandu-ma in gol. M-am adaptat unei poveri de neajunsuri rotindu-l pe degete astfel cu un nod in gat si lacrimi in ochi din cand in cand. Si ma asez mereu acolo unde-mi pun cate o dorinta in gand. Nu ma intrebati, nu stiu de ce o fac. Oricum, e fara speranta.
Nelipsit de cuvinte cu multa aroganta in suflet sunt bagat in seama pe o retea de socializare de o fata draguta. Paream putin interesat dar ma gandeam ca cine stie.. poate e la fel. Aveam prea multe ganduri cu toate ca ii povesteam de sensul vietii pe care nici eu nu-l stiam. Si radeam in haos necrezand vreodata de ce zic. Nici eu nu ma credeam. Cine ar fii stiut ce sunt sentimentele pana la urma? Cred ca tampitii aia care au fost raniti la fel ca mine. Am crezut pe moment. Ok. vorbesc cu ea. Oare pana unde se ajunge? pana la urma si ea v-a vorbii cu mine pana adoarme si a doua zi va uita ca exist. M-am adaptat situatiei intr-un mod responsabil stiind foarte bine consecintele si obisnuindu-ma cu ele. Inotand in confuzii raman putin mut de ceea ce se intampla in doar 10 minute. M-am implicat din prima cerandu-i numele. Aveam nevoie de ea, nu de a trece peste pentru ca deja trecusem. Aveam nevoie sa ma inteleaga sa fie langa mine sau cel putin sa-i pese. Nu ma asteptam, o fata draguta, frumoasa, sa se uite la mine. Ce sunt eu? Zeu? Parea interesata de mine si ii raspundeam cu aroganta fara a-mi da seama ca ii displace asta, am privit in gol si am realizat o chestie. timpanele-mi pocnesc de la prea multă liniște, mintea mea miroase ca un spital pentru toxicomani.
m-am așezat teribil de riscant la marginea prăpastiei și am brațele mele întinse precum un râu disperat să găsească marea, să nu se mai spargă sticle în jurul meu.
ceru-i negru, mârâitul surd îmi îneacă legăturile cu divinitatea. învârt pe buze o țigară și constat cu scârbă că-i singurul Dumnezeu pe care îl mai merit .
Dar stai. Simt ceva. Ea. Ochii ei. Perfecta. Schitez un zambet. Simt ca-i pasa, vad ca inca e acolo, isi bate capul cu mine. Un nenorocit ca mine. Blestemat sa nu fiu iubit. Dar ea exista. E aici pentru mine. Ne imaginam saruturi, imbratisari, o bere pe masa, o tigara aprinsa si niste vorbe despre trecut . Poate un sarut. Cu ea. O vreau. Acum.
E departe. Imi iau bilet, ma duc sa o vad pentru prima oara. Emotii . Emotii Emotii.
