Capitolul 2

598 36 2
                                    

   După ora de engleză, aveam ora de biologie. Din păcate, Sooyoung nu avea aceeași oră ca și mine, așa că a trebuit să mergem la clase diferite.
   

   Am intrat în clasă și m-am așezat într-o bancă de la geam. Îmi place la nebunie să privesc cerul. Profesorul a intrat în clasă, iar ora a început. Stăteam singură în bancă și mă plictiseam de moarte.
  

   Deodată, ușa clasei s-a deschis zgomotos. Am văzut intrând pe ușă un băiat înalt. Cred că avea în jur de 1.85. Avea niște urechi uriașe și era îmbrăcat în negru. Mi s-a părut că semăna cu un spiriduș, așa că mi-a venit să râd. Se pare că era foarte popular în școală, fiindcă toate fetele păreau să fi înnebunit când l-au văzut.
  

   -Park Chanyeol, iar ai întârziat! s-a răstit la el profesorul.
  

   Deci ăsta e numele lui.
  

   Chanyeol i-a aruncat o privire plictisită profesorului, apoi s-a dus să se așeze într-o bancă liberă. Atunci am realizat că singurul loc liber din clasă era lângă mine. Chanyeol s-a așezat lângă mine și a început să-și scoată cărțile din rucsac. M-am hotărât să fiu politicoasă o dată în viață și să îl salut. Proastă idee.
  

   -Bună, numele meu este Kim Eunji.
  

   Chanyeol s-a uitat cu o privire disprețuitoare la mine, după care mi-a zis:
  

   -Crezi că îmi pasă care e numele tău?
  

   Frate, ce nepoliticos.Toată ora m-a ignorat, așa că am făcut și eu la fel. Nu că m-ar fi deranjat că nu mă băga în seama. Oricum urăsc să mi se dea atenție. Dar totuși, ar fi putut să fie și el puțin mai politicos. Nu știe ce-s alea bune maniere?!
  

   A sunat clopoțelul, așa că m-am apucat să îmi strâng lucrurile.
  

   -Rămâneți un moment pe loc, a zis profesorul. Pentru data viitoare vreau să-mi pregătiți un proiect despre tema pe care am discutat-o. Veți face proiectul împreună cu colegul vostru de bancă. La revedere.
  

   Mi-a căzut fața când am auzit că o să trebuiască să fac echipă cu Chanyeol. Mai rău de atât nu se putea. Deși nu-l cunoscusem decât de o oră, puteam să-mi dau seama că este un nesuferit.
  

   M-am îndreptat spre ușă, însă aceasta era blocată de un grup de fete care se îmbulzeau, strigând "Oppa!" și încercând să ajungă cât mai aproape de Chanyeol. Însă acesta nu părea să  le acorde prea multă atenție. M-am strecurat printre mulțimea de fete, până am ajuns la Chanyeol.
  

   -Hey, trebuie să ne întâlnim după școală ca să facem proiectul, i-am zis eu.
  

   -Credeam că o să faci tu proiectul, mi-a zis el.
  

   -Profesorul a zis că trebuie să lucrăm în echipă.
  

   -Exact. Tu faci proiectul, iar eu i-l dau profesorului.
  

   După ce mi-a zis asta, s-a îndreptat către ieșire. Tipul ăsta e de-a dreptul nesimțit!
  

   -Hey! am strigat eu după el. Să nu crezi că am să fac singură proiectul!
  

   Chanyeol m-a ingnorat, așa că am decis să mă duc după el, însă o fată m-a tras de mână.
  

   -Ești nebună?! mi-a zis ea. După ce că ai onoarea să-i faci proiectul lui Park Chanyeol, mai și comentezi.?!
  

   -Onoare pe naiba! m-am răstit eu la ea.
  

   Am vrut să mă duc după Chanyeol, însă acesta deja plecase. Am hotărât să nu îmi irosesc timpul căutându-l. Vroiam să mă duc cât mai repede într-un loc liniștit, fiindcă simțeam cum o să-mi explodeze capul de nervi. M-am dus pe acoperiș, mi-am pus căștile în urechi și am închis ochii. Muzica m-a ajutat să mă mai calmez puțin.
  

   -Eunji, te-am căutat peste tot!
  

   Am deschis ochii și am văzut-o pe Sooyoung în fața mea.
  

   -Sooyoung, mi-a fost atât de dor de tine! am zis eu și am îmbrățișat-o.
  

   -Oau, nu știam că ți-am lipsit atât de mult. A trecut doar o oră de când ne-am văzut, a zis Sooyoung și a început să râdă.
  

   -A fost o oră de rahat! am zis eu.
  

   -De ce? Ce s-a întâmplat?
  

   -Nimic. Doar am întâlnit cea mai enervantă persoană din viața mea.
  

   -Lasă-mă să ghicesc: Park Chanyeol?
  

   -Îl cunoști?
  

   -Normal. Toată școala îl știe. E cel mai popular băiat din școala asta.
  

   -Mi-am dat și eu seama de asta.
 
  

Bad Boy (Chanyeol FanFiction)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum