'15 - '17 - sfat: păstrează bonul

35. noapte 30.05.16-14.05.17

^P^

Stai uneori noaptea,înainte să adormi, gândindu-te la ceva. Orice. Și parcă aștepți un semn sau vreun soi de epifanie din aia urbană ca să te simți ca într-un film. Să simți că viața ta are un sens. Sau, chiar dacă nu-l are...că asta e ok. Pe sistemul " Noi suntem oameni cool care nu-și bat capul cu întrebările mari. Noi stăm noaptea la balcon, cu o țigară în gură și ascultăm orașul."

Stai așezat pe scaun, iubești întunericul. Degeaba ți-ai întoarce corpul și privirea înapoi acum, nu-i așa? Cu siguranță nu este vreo cameră de filmat în spate care să ne prezinte melancolia poetică ce o afișezi atât de ciudat și calculat în această penumbră de 30-31 mai. Și, chiar dacă ar fi - sau, mai ales dacă ar fi - tot n-ai putea să îți întorci privirea, pentru că nu ar mai fi „cool".

Trecutul. Lucruri au rămas făcute și bifate, și bifate din nou și din nou. Nu mai poți lua înapoi răul făcut, dezamăgirile create, vorbele spuse de dragul de a le spune. Dar poți învăța din ele. Și să le plătești. Și le-ai și plătit cu vârf și îndesat. Așa crezi. Mă rog, așa vrei să crezi, pentru că îți dorești să apară soarele acela, de mult promis, din nou pe strada ta. Vrei să apară ea. Trebuie doar să știi s-o chemi. Sau nu; mai bine nu. Mai las-o să se dospească.

Ai făcut chestii aiurea, dar nu îți pare rău într-adevăr pentru ele. Nu-i așa? Simți, pe măsură ce scrii acestea, cum îți răsare un zâmbet vinovat și bine conștientizat începând din colțurile gurii. Toate sunt povești și - bune, rele, bizare, banale - sunt ale tale. Și așa nu ai atât de multe cât ți-ai dori...

Cadrul se extinde și, depărtându-se, iese din apartamentul tău. E noapte.
^P^