Stă, cu privirea rostogolindu-i-se-n gol
Și întâlnind ca obstacol, un lichid blocat pe fundul paharului.
Privirea-i face tumbe, se pierde în detalii, și-alunecă
Pe-același lichid.
Stă, cu răbdarea desfășurată ca un plan de bătălie
Pe o masă a timpului.
Rabdă, știind că nu are ceva mai bun de făcut.
Rabdă, în speranța întâlnirii cu-n imposibil
Pentru ea, posibil comestibil.
Stă-n nemișcare, respirând doar cât să rămână-n viață.
N-are de ce să consume o porție dublă de aer
Pe care alții o merită mai mult decât ea.
De ce să irosească oxigen, pentru niște plămâni nesătuli?
Absoarbe aerul, cântărindu-l cu un exact amărui,
Și continuă să se războiască din priviri aprige
Cu paharul din fața ei,
Încercând să-l descoasă.
Dar de când sticla ar putea fi descusută?
Lichidul tulbure îi face-n ciudă
Doar prin poziția-i leneșă ce o adoptă.
Nu-i pasă de acte de adopție.
Nu-i pasă de nimic. De nimic.
Nici de paharul ce se lasă completat
De gustul său cu izul unei frunze uscate
Pusă la presat de un copil uituc.
Ea se încruntă.
Nu se încumetă să mângâie ambalajul de sticlă ce protejează conținutul.
N-are destulă vitejie în venele de mult secate,
Dar are destulă putere să se încrunte,
Să lupte în curse de viteză,
Dând tot ce crede că are mai bun,
Deși știe că bunătatea își mutase deja cuibul din pieptul ei.
Se încruntă, mârâind în absurd, de parcă s-ar afla la un meci de box.
Dar paharul o întrece.
Chinuind-o, o petrece.
Și ea e scoasă afară din ring, cu forța unei brute.
E dată la o parte.
Dar continuă să stea, cu perseverența unui ghinionist
Ce și-a promis că va câștiga la loto.
Stă, imitând lenea lichidului,
Bătând ritmul unei melodi croite pe loc,
Pe care-o scrie în sunete,
Și-apoi o pierde.
Se gândește la zecile de sfaturi, mormăind absent melodia deja pierdută.
Și pufnește.
Împietrește, și e conștientă de asta.
„Cum să vezi jumătatea plină a paharului,
Când paharul e gol?"
Își testează tonul batjocoritor,
Decide să lase gândul înfipt în mintea ei să-i alunece-n inimă
Și decide, oh, în cel mai brusc mod în care o putea face.
Decide să renunțe.
Părăsește lupta cu o eleganță dementă,
Vărsând cu nesimțire conținutul.
„Așa-i mai bine!"
