Cum să cucerești un Diavol

Capitolul 1

Mă trezesc speriată privind camera întunecată. Rasuflu ușurată ca totul a fost un vis. Mai stau cateva minute privind in gol până cand nu-mi mai pot tine ochii deschiși.

Cu o rasucire de trunchi mă holbez la ceasul electronic de pe noptieră.

Mai aveam doar o oră până sa-mi îndeplinesc planul.

Incep sa mă gandesc că plecarea în Coreea de Sud nu-i cea mai bună decizie să scap de părintii mei si de cunoștinte.

Vreau un nou inceput dar, poate nu ar trebui sa aleg Coreea ca și evadarea mea. Nu știu nimic despre ea, decat ca mă uitasem cu Cristina la niște seriale coreene si mai învățasem si eu ceva despre ei.

Mă hotărâsem să plec din Romania cu trei zile in urmă. Cristina fiind bucuroasă să mă ajute, doar ea știa cel mai bine prin ce chin treceam în fiecare zi.

Îmi așez din nou capul pe perna moale. Îmi afund capul mai bine in ea. Chiar dacă mai am o oră de dormit, si aia o sa-mi fie folositoare la cat de obosita o sa fiu astăzi.

***
"-Unde mergi? "

Apare mama in faţa mea privindu-mă incruntată. Imi dau ochii peste cap.

De asta am și de gând să plec din Romania fără ca ea sa știe, m-am săturat ca ei sa fie tot timpul pe capul meu.

"-La Cristina, după cum bine ști, este sâmbătă. "

Mă privește tot cu o sprânceană ridicată in semn ca nu știe despre ce vorbesc.

Imi dau din nou ochii peste cap si reformulez din nou propozitia.

"-Sâmbătă", gesticulez cu mâinile in aer. " Maraton seriale" ma opresc din vorbit, dar mai adaug " Până dimineata, fără somn, întelegi de ce vorbesc eu aici mamă? "

Astept cu sufletul la gura să-mi răspundă.

"-Da, bine, am înteles" , spune si eu ii trimit o bezea prin aer.

Tristețea mă impinge spre ea înaintând, încât acum o îmbrățișeaz pe mama strâns până nu mai poate respira.

Ea uimită de reactia mea, mă strange in brate cu aceași poftă de iubire. Nu mă mai comportasem frumos cu ea de ceva timp, de parcă ea se comportase foarte frumos cu mine.

Ma dezlipesc de ea urmând sa-i spun ca o iubesc, ieșind in urmatoarea secundă pe ușa. Chiar daca stăm amândouă prost la capitolul iubire, măcar să-mi i-au rămas bun cum se cuvine.

Răsuflu ușurată când ajung pe peluză. Mi-a trebuit multă putere sa nu incep sa plâng. Dacă făceam asta, ajungeam sa nu-mi mai duc planul la bun sfârșit.

Mai arunc o privire la casa uriasa care incepe sa devină mică când mă îndepărtez de ea.

Cu un ultim sugit de plans, îmi intorc faţa la drumul pe care trebuie sa-l parcurg pana la Cristina.

***

O găsesc pe Cristina stând in faţa usii așteptând sosirea mea. Cand mă zăreste imi face cu mână in semn de salut. Ii intorc salutul fără sa-i zâmbesc.

Cristina ajungând in faţa mea, se încruntă vazandu-ma supărată.

" - Cei cu faţa asta supărată? " imi pune mână pe umar si mă priveste cu compătimire. "- Noi nu plecăm nicăieri, tot aici o sa ne găsești, si oricum, anul viitor o sa vin la facultate in Seoul. O sa stau cu tine si nu o să mai fi o străină in lumea lor, bine?"

Mă întreabă ea si eu doar afirm încet din cap. Se retrage de lângă mine in scurt timp apărând cu bagajul meu.

Il adusesem la ea din cauza ca mama astazi era acasă si n-as fi putut pleca cu un bagaj in urma mea, tot cu scuza ca mă duc sa mă uit la seriale. Ar fi bătut in ochii.

"-Pregătită de o nouă provocare" spune si râde amuzantă. "-Sau ai de gând sa dai înapoi in ultima secunda?"

"-Așa mă cunoști tu pe mine" o intreb, dar nu mai am nevoie de un raspuns. Ea este singura persoană care mă intelese, si mi-a dat spatiul necesar. Doar când sunt cu ea nu-mi arăt inima de gheată. Singura persoană care mă face să râd, si-o iubesc pentru asta.

"-Sa pornim in lumea chinezoilor" isi dă parul blond care ii ajunse pe faţă cu o fluturare din cap, lasandu-mă in același loc.

"-Coreeni, Cristina, nu-i confunda."

-"Știu asta."

Fug si eu spre mașina ei în grabă. Ea se uită la mine cu ochii aia albastri precum marea, încercând sa găsească o urmă de regret.

-"Ca să stii si tu, doar eu merg in lumea Chinezoilor, tu te întorci acasa" spun încercând din priviri să-i spun că totul o sa fie bine.

Cu un oftat urcă in masina, eu făcând la fel. Ne uitam la ceas care ne indică ca în jumatate de oră trebuie să ajungem la aeroportul din Bucuresti.

"-Să nu mă uiti dacă o să-ti faci prietene noi" spune Cristina, privind atentă in faţa prin parbriz.

"-Daca nu te-am părăsit in astea 20 de ani de cand ne cunoaștem, atunci ar trebui sa fi dezamăgită când o să-ţi spun, ca nu o sa te uit."

"-Promiti?"

Imi dau ochii peste cap privind masinile din trafic care fac un zgomot îngrozitor.

"- Promit" zic eu ridicând degetul mic in aer așteptand ca Cristina sa-si impletească degetul cu al meu formând un legământ.

" -Încă ceva, dacă o să-ti găsești perechea, eu o sa fiu prima persoana care află, chiar si înaintea lui".

Pufnesc enervantă de acestă discutie fără sens.

"-Promite", urlă Cristiana la mine, aproape lovind masina care era in faţa noastra.

"-Bine, bine, nebun-o. Promit."

"-Asa te vreau, apropo, dacă mai ai nevoie de bani sa-mi spui."

"-Am bani încât pot inota prin ei, după cum bine sti, după divorț, sau impartit niste bani. Mama a zis sa-i investesc cu cap, si chiar asta fac."

Își intoarce capul ăla blond la mine privindu-ma amuzantă.

"-Mă gândesc că atunci cand a spus asta, nu se gândise ca fica ei o sa fugă de acasă".

"Nimănui n-o sa-i vina sa creadă" zambesc răutăcios spre ea. "-Fata miliardarului sef a dispărut de acasa, asta o sa fie pe toate prosturile de televiziune." zic începând sa-mi imaginez deja tot scandalul care o sa fie.

"-Ai fost stire internatională cand ai dispărut prima dată, acuma o sa fie si mai grav".

Fără sa-și dea seama Cristina zise ceva care mă facu sa ma întristez. Isi astupă gura cu mână si mă privi.

"-Scuze Hanna, m-a luat gura fără sa-mi dau seama."

Se scuza ea, dar imi ridic un nou zid in jurul inimi mele.

"-Nu-mi cere scuze, o sa uit tot ce s-a întâmplat." zic eu mintind cu nerușinare, un obicei ce il aveam in ultimul timp.