*Din perspectiva Raissei*
Drumul către aeroport este atat de plictisitor nici măcar muzica nu ma poate face sa ma simt mai bine in momentul de fata.
" Mami, cât mai avem pana ajungem ?" O întreb oftând
" Ajungem in 30 minute nu te mai plange atâta" îmi răspunde nervoasa, nu inteleg de ce tot ea este nervoasa, am făcut 2 ore pana la aeroport, mi a amorțiți fiecare părticică din corp înghesuită pe bancheta din spate cu fratii mei. Desigur au trecut 30 minute și tot nu am ajuns asa ca am decis sa ma pun sa dorm așteptând sa ma trazeasca când ajungem.
"Inca nu am ajuns? De ce ne ia atat de mult?" Ma întreb eu in sinea mea. Îmi deschid usor ochii fiind adormita după un somn lung. Nu este nimeni in masina? De ce sunt singura ? Unde s-au dus toti și de ce nu m-au trezit și pe mine? Cheile mașinii erau inca in contact , este ciudat, tata nu le lasă asa niciodata, deschid portiera ușii și verific portbagajul mașinii sa caut bagajele, dar erau doar ale mele, ma simt foarte comfuza. Îmi iau telefonul in mana și incerc sa îl aprind, dar nu se aprinde, probabil s-a stins fiindcă am ascultat muzica tot timpul asta.
Scot bagajele din spate după care scot cheile din contact și ma îndrept către aeroport. Nu inteleg de ce au plecat asa și m-au lăsat singura, stiu cu toti ca nu ma descurc singura și cât de repede ma pierd mai ales prin mulțime, o sa plătească pentru asta cu siguranța o sa regrete ziua in care s-au născut cu toți.
Gândurile mele au fost întrerupte de către sunetul zgomotos a motorului unei mașinii care era pe cale sa de-a peste mine.
" Tu nu te uiti pe unde mergi? Esti chioara sau nu observi ca esti in mijlocul unei parcări plină de mașini ?" Se aude din interiorul mașini albastre, era un Audi R8 cu siguranța, l-as recunoaște oriunde.
"Învață cum sa conduci , nu cred ca este permis sa conduci cu o viteza atat de mare intr o parcare plină cu mașini cum spui tu" ii raspund eu intr-un ton arogant.
Cand se deschide portiera mașini, iese un puști de maxim 18 ani,, brunet și un tatuaj cu un șarpe pe gat, nu arată atat de înfricoșătoar pe cât ar vrea el sa para.
Se îndreaptă spre mine cu pași mărunți și un zambet întipărit pe buze
" Arati bine, pacat ca esti atat de arțăgoasă și cu un tupeu mai mare decât înălțimea ta" îmi spune el uitându-se in ochii mei. Nu îmi vine sa cred ca a ales sa faca misto de înălțimea mea, este singurul lucru pe care nu îl pot suporta din partea nimănui, nu este vina mea ca sunt atat de scunda.
"Urca-te in masina și carăte de aici, mai bine pentru tine" ii spun foarte nervoasa
"Hei, hei, i-a uita-te cine are un temperament necontrolat aici" îmi Răspunde
" Ramane asa deocamdata sunt pe graba, sper sa ne reintalnim" continua râzând apoi urcându-se in masina.
Nu înțeleg baieti ca el plini de sine care cred ca dacă arată bine și au mașini scumpe sunt incomparabili cu restul băieților , toate astea s-au intamplat din vina familiei mele care m-a lăsat singura, este doar vina lor.
Continui sa trag bagajele după mine pana când o vad pe mama stand la coada pentru a face check in-ul la bilete.
"De ce m-ați lăsat sa dorm când am ajuns? Nu este corect știți cât de usor ma pierd" le spun eu țipând și amintindu-mi de tipul cu masina
"Am vrut sa te lăsam sa dormi pareai sa dormeai mult prea bine și oricum pur și simplu stateai degeaba aici pana când venea rândul nostru" Răspunde mama
Nu-i mai spun nimic stiu ca daca continui asa o sa ajungem sa ne certam și se va holba toată lumea la noi.
Am trecut de toate controlurile bagajelor exact la timp când s-a strigat zborul nostru, ne-am grăbit către poarta sa ajungem la avion. In drum spre avion am verificat locurile tuturor și tocmai am realizat ca eu sunt singura care nu sta lângă cineva din familie, mama și tata stau unul lângă altul, iar fratii mei stau toti 3 impreuna, de ce am tot ghinionul doar eu? Ei bine sper la tot ce e mai bun și sa am loc lângă cineva nu prea zgomotos sa pot dormi tot drumul către Anglia.
Biletul meu se afla pe locul B23 chiar lângă geam, ma bucur ca nu trebuie sa stau între doua persoane necunoscute ci doar lângă una. Trebuie imi așez bagajul de mana sus, dar nu ajung , blestemata sa îmi fie înălțimea nu pot face nimic datorită ei dacă as fi fost măcar cu 5 cm mai înaltă.
" Fiecare pasager este rugat sa se așeze la locul lui și sa își așeze centura de siguranța" S-a auzit dintr-o data pe fundal repetându-se pe fiecare limba de nenumărate ori. Nu am băgat de seama încercând in continuare sa imi pun bagajul , dar totusi este ciudat ca cele doua persoane inca nu au ajuns. Îmi urc picioarele pe scaun încercând sa pun bagajul la locul lor pana cand aud o voce cunoscuta si enervanta din spatele meu
" Uite cine este aici, se pare ca ne reintalnim artagoaso" imi spune in timp ce ma dau jos de pe scaun și ma intorc sa vad cine este, era chiar tipul din parcare.
" Ce cauți tu aici? " îl întreb
" Același lucru pe care îl cauți si tu" îmi răspunde pe un ton batjocoritor
"Îmi dai voie sa te ajut?" Continua zambindu-mi
" Ma descurc și singura nu am nevoie de ajutorul tau" ii raspund urcându-ma inapoi pe scaun cu picioarele, dar nu apuc fiindcă ma apuca de mana sa ma tragă jos și sa îmi i-a bagajul din mana
" Nu câștigi nimic dacă te comporți asa, pune-te jos imediat decolam in plus te urci cu picioarele pe locul preietenului meu" îmi spune serios
Oh da, nu observasem ca in spatele lui se afla cineva, era un baiat cu parul castaniu si ochii albaștri, îmi amintește foarte mult de Erick, chiar și zâmbetul lui este cald și placut.
Din nou glasul femei de pe fundal îmi întrerupe gândurile anunțând ca decolam in 60 de secunde. Ma așez la locul meu și îmi pun centura, lângă mine se afla tipul pervers și la margine prietenul sau, nu puteau sa faca schimb de locuri?
