Sunt aici

Iadul este bun

Sunt aici. Mereu .Inima mi se oprește.Si pornește din nou.De aproximativ 17 ani, sunt aici, în această casa, nu e că nu vreau sa ies.Nu pot.Sunt bolnavă.Un virus puternic.Practic sunt alergica la lume.Aceasta este camera mea.Aici îmi petrec majoritatea timpului, pentru a trece mai repede.Pentru mine, este un iad, dar nu întocmai. Pare a fi bun, dar nu prea.Pentru a fii sigura ca virusul nu se extinde , trebuie sa ai o mama ca a mea.Este o doctorita de succes pornind din orașul New York cu studiile de la facultate, a ajuns aici în Brooklyn. Mă întreb câți dintre pacienți îi văd chipul ăsta în timpul consultațiilor. Îngrijorată dar calma în aceleași timp.Mâine este ziua mea, mereu își i-a zi liberă si petrecem impreuna .Ah, uitasem sa mentionez ca am si o asistenta, o cheamă Isabelle.Nu locuiește în acestă casă, dar este zilnic aici, cand mama nu este în preajma , ea îmi face consultațiile si imi ia tensiunea.Mama i-a dat zi liberă, mereu face asta cand este ziua mea.Cum ne-am obișnuit în fiecare an, facem prăjitură cu nuci, este preferată mea si ne uitam la filme toată seara.

                                   ***
Este dimineata.Sunt încă aici.Si voi fi.Mama pregătește glazura prăjiturii. Afara este putin ploios, îmi plac ploile, ma simt in largul meu cand este o asemenea vreme.N-a mai plouat de ceva timp, probabil ca era cazul.
-Se pare ca vremea iti face pe plac, îmi replică mama.
- Da.Asa se pare.
Aveam sa cred ca era o zi obișnuită, ca oricare până acum.Dar nu-i asa.M-am îndoit.Azi e diferit.
Mă uit spre geam si-l vad.Inalt , culoarea părului era de un blond închis, as spune mai degrabă șaten.
Descarcă cutii cu gramada dintr-o camionetă veche, cu tabla ruginită si capota ridicată, se aseamănă cu una dintre anii 1890.
Era perfect , bine cuvantul "perfect " este catastrofal spus.Purta jeansi negrii , tricou alb , avea mâinile subtiri si delicate.SUSPANS. Dintr-o dată se uită spre mine, pentru o fracțiune de 5 secunde , privirile ni se întâlnesc, nu îmi pot da seama daca lui îi străluceau ochii mai tare sau mie, pirvindu-mi reflecția prin geam.Mâ salută, ridicându-si mâna si fluturand-o prin aer.Eu îi transmit un gest politicos asemănător si îi zâmbesc .

                                     ***

Jos, mama a terminat deja blatul, iar eu urmează sa-l decorez cum îmi place cel mai mult.Desenând oceanul , în acest timp îi aud valurile cum se ating si se despart din cauza curentului, mirosul suav al apei, totul.
Imaginația dispare si revin la tortuletul meu mic cu blat de ciocolată.
-Trebuie să recunosc că, de acesta data, chiar ti-a reusit aroma glazurii.
-Nu-ti imaginezi cat M-am străduit, adaugă mama.
E aproape ora 9 am.Iadul incepe să-mi captive ironia.Incepe filmul, mama si cu mine suntem atente , cum o făceam mereu.Sună soneria.
-Raspund eu.
- Nu te deranja , zice mama.
Pasii ei sunt atat de lenți, încât nu-ti dai seama daca este sau nu în casă.Ajunge la usa si inscrie codul de deblocare.Erau noii vecini, printre care și băiatul cel înalt si suav.Fara sa-si dea seama, ma apropii ușor de vizorul ușii si privesc în șoaptă.
-Bună!Ăămm...mama m-a trimis cu acest mini-cake , pentru ca vă transmite gânduri bune, de obicei face asta mereu cand ne mutăm intr-un cartier nou.Asa este ea.
-O bine ati venit in cartier, spune mama, îi mulțumesc frumos mamei tale dar nu pot accepta asta.
Mama era putin neconcreta în momentul de fata, îi pot citi gândurile.
-Fiica ta, este acasa? intreaba băiatul
-Deci ăsta e motivul.
- Nu neaparat, dat aa vrea sa-mi fac prieteni noi , cât timp locuiesc aici, si ma gândeam ca poate...
-Imi pare rau, nu este.Îi zice mama, putin indignată si închide usa.
Fug repede în cameră mea, si mă uit pe geam, căutându-l cu privirea pă băiatul nou.Nu-i de gasit.
-Maddy? Nu vi sa vedem finalul filmului?
-Mai întâi asa vrea sa incerc si să văd ce gust are prăjitura pe care tocmai nu ai acceptat-o.
-E uscată.N-ai pierdut nimic .
-Nu, decât totul, îmi spun eu , în liniște fără a ma auzi mama.