Love Hunter ( DNA 2 )

Capitolul 19 : Zayn Malik

Razele soarelui îmi străbat fața dându-mi o stare de nervozitate încă de la prima oră a dimineții. A treia dimineață de când nu știu nimic de ea. Îmi trec mâna prin păr întorcându-mi corpul pentru a o găsi pe Perrie dormind dusă pe partea cealaltă. Zâmbesc trăgând plapuma peste ea însă în secunda următoare ochii ei mari albaștrii se deschid. Privirea ei zăbovește pe fața mea urmând ca apoi să zâmbească ușor. E incredibil cum acum câțiva ani aș fi făcut orice pentru acești ochi, aș fi făcut orice pentru a o vedea fericită.

- Credeam că dormi, spun răgușit.

Buzele ei se strâng într-un zâmbet șters, abia apoi realizând că n-a putut dormi din cauza mea. Mă ridic în șezut privind pierdut peretele din fața mea.

- Am vorbit în somn, din nou? Întreb.

Ea aprobă imediat întorcându-se pe partea opusă mie oftând ușor.

- Ce am spus? insist.

- Aceleași cuvinte...același nume. Spune.

Inspir adânc și mă ridic îndreptându-mă spre baie lăsând-o pe Perrie în urma mea. La doar câteva zile după ce Eveline a plecat din Los Angeles , Perrie s-a întors. Așa cum nu credeam vreodată că se va întoarce . Cu o inimă frântă .
Am încercat să o țin cat mai departe de Eveline tot acest timp , fiind conștient ca dacă ar afla și-ar face propriile filme din nou .
Cineva sună la ușa însă nu ma obosesc să răspund , conștiient fiind ca probabil deja Perrie a deschis ușa. Intru la duș și stau sub jetul fierbinte de apă minute bune urmând ca apoi să înfășur un prosop in jurul taliei și să ies din baie .
- Cine a fost la ușă ? Strig .
Îmi trec repetat mâinile prin păr și trag o pereche de pantaloni de trening pe mine îndreptându-mă spre hol. Privirea mea o caută pe fata blondă și odată ce o zăresc mă repezesc spre ea .
- Cine e...
Vocea mea se sparge văzând-o pe Eveline în pragul ușii . Privirea ei cade pe mine examinându-mă atent . Abia atunci realizând ca sunt la bustul gol , cu o femeie la mine în apartament și cu părul ud . Perfect .
Odată ce ochii noștrii se întâlnesc , privirea ei îmi taie respirația .
Poartă o rochie neagră strânsă pe corp ,scoțându-i în evidență formele perfecte . Parul blond e și el aranjat la perfcție la fel la fel și machiajul . Arată ca o adevărată femeie de afaceri .
- Eve ...
- Scutește-mă Zayn . Spune . Nu intra în într-o discuție pe care o vei pierde .
Își trece o mână prin păr și își îndreaptă privirea spre Perrie . O privire atât de rece , de dură încât ea face doi pași înapoi , realizând apoi că ele două au avut timp să vorbească înainte să apar eu . În următoarea secundă pașii lui Eve se aud pe betonul rece și tresar .
- La naiba , așteaptă .
Mâna lui Perrie o prinde pe a mea dându-mi de înțeles să o las să plece . Îmi smucesc mâna rapid , trăgându-mi un tricou peste cap și ieșind din casă .
O prind pe Eve în parcării și-i prind încheietura înainte să deschidă portiera mașinii .
- Pot să explic , spun .
- De fapt Zayn , nu cred ca poți . Cred că ești afundat în rahat mai tare decât ai fost vreodată . Spune simplu .
- Despre ce naiba vorbești ?
- Nu știu de ce ai venit aici Zayn ...
- Nu începe din nou cu rahatul asta Eveline , ți-am spus deja de ce am venit ... credeam că am lămurit asta . Te comporți ca un copil .
- Eu ? Tu ești acela care apare din senin crezând ca lucrurile nu s-au schimbat , că eu nu m-am schimbat .
Încerc din răsputeri să rămân calm , însă ea reușește mereu să mă ducă la extreme . A fost singura care a reușit să facă acest lucru dea lungul anilor .
- Iubito , am nevoie să îmi explici ce s-a întâmplat . Credeam că totul s-a înțeles intre noi .
Privirea ei o evita pe a mea însă-mi pun degetele sub bărbia ei ridicând-o ușor .
- Vorbește cu mine , implor .
Mâna-mi urcă pe obrazul ei , urmând ca apoi mâna ei să se așeze peste a mea și închizându-și ochii oftează .
- Mi-aș fi dorit ca lucrurile să fie mai simple Zayn . Chiar mi-aș dori , însă în jurul tău totul e complicat , totul e înconjurat de minciună . Aș vrea să cred în tine , însă de fiecare dată când mă încăpățânez să o fac , ajung să regret .
Mâna ei o îndepărtează pe a mea urmând ca apoi ochii noștrii să se întâlnească .
- De ce am impresia că îți iei rămas bun de la mine ?
Zâmbește șters și apropiindu-se de mine îmi sărută obrazul lung . Îi prind încheietura înainte să se îndepărteze .
- Nu te comporta precum un copil și vorbește . Mârâi .
Înainte să mai pot spune ceva se smucește din strânsoarea mea și deschide portiera mașinii iar în următoarea secundă mașina deja a părăsit parcarea .
Înca din ziua când a plecat am încercat să înțeleg ce a însemnat pentru mine , am încercat să înțeleg cine sunt , cine e ea cu adevărat și cel mai important , cine sunt eu fără ea , iar odata ce-am aflat adevărul am plecat după ea . Am ajuns la New York la două zile după ea însă atâta a fost tot . Nu m-am putut apropia de ea , n-am putut să-i spun că ea singura sursă de lumină pe care sufletul meu o primește . N-am putut să privesc cum ea , singura persoană pentru care aș renunța la tot e distrusă de mâna mea . Știind că eu nu voi putea avea grijă de ea , așa cum ea ar avea nevoie am apelat la singura persoana înafara de Niall în care am încredere . Parker . El fiind un vechi partener de afaceri a tatălui meu m-am asigurat să-l scot în calea ei , știind că el e ceea ce ea are nevoie.
Îi știam fiecare pas , fiecare mișcare , știam cum plânge noaptea, știam cum soția lui Parker o hrănea zilnic , știam că era cărată în brațe deoarece era mult prea slabă . La câteva luni , Parker spunându-mi că nu va crede că ea își va reveni vreodată .
Știam că se va pune pe picioare , știam că își va reveni , că se va ridica atât de sus în ochii tuturor încât va fi de neatins . Știam că va deveni exact cum i-am spus . Precum zăpada , frumoasă dar rece .
Deschid ușa apartamentului și trântind-o puternic în urma mea făcând-o pe Perrie să tresară . Pașii ei se repezesc spre mine însă se oprește imediat ce-mi vede expresia .
- Ce i-ai spus ? Întreb mult mai dur decât mi-aș fi dorit .
Ea ezită lucru ce mă face curios și nervii mei să atingă cotă maximă . Mă privește atent însă nu spune nimic și doar își apleacă privirea .
- I-am spus că sunt însărcinată , murmură atat de încet încât de abia o pot auzi .
La naiba .
- I-ai spus că ești însărcinată și ce ? Mârâi .
Privirea ei albastră se ridică și mă fixează .
- Și atât . I-am spus că sunt însărcinată și atât . Mai departe a intuit ea .
Secunda următoare simt cum inima stă să-mi explodeze și mă repezesc spre ea prinzându-i umerii .
- De ce mama naibii , i-ai spune asta ? Urlu .
Vocea mea se aude mult prea puternic iar Perrie începe să plângă secunda următoare .
- Nu e ca și cum i-am spus o minciună Zayn . Plânge .
Odată cu cuvintele ei am realizat că pentru prima dată în viață mă simt neputincios . Îmi desprind mâinile de pe umerii ei și îndepărtându-mă de ea mă așez pe canapea trecându-mi mâinile prin păr.