Pașii mei către tine

Capitolul 4

Mă trezesc obosită cu o durere de cap, aflându-mă în camera mea de hotel învelită. Mă frec la ochi și încerc să îmi dau seama cum am ajuns din camera lui Xavier în a mea. Încerc să mă ridic și să mă deplasez spre balconul meu. Mă uit la toate priveliștile din fața mea, la casele și la palmierii ce înconjoară hotelurile, la casele în stil mexican, la tot ce nu găsesc în Los Angeles. Vântul nici nu își face apariția, iar ochii încep să mi se închidă. Adevărul e că nu m-am simțit foarte bine asnoapte. Am avut coșmaruri în care cădeam de pe o stâncă și părinții încercau să mă prind, iar când m-au salvat, cineva cu mască i-a împins.

   Îmi pun primele degete la baza nasului și încep să chicotesc ușor. Nu îmi dau seama ce se întâmplă în jurul meu. Mă întorc în cameră să îmi fac patul și să îmi fac de cap, iar când eram pe cale să închid ușa balconului, Xavier iese cu părul ud, așezându-se pe scaunul de lângă balcon.

  —Acum te-ai trezit? îl întreb cercetându-l din cap până în picioare.

  —Aproximativ, de acum o oră cred, zice râzând și uitându-se cu coada ochilor la mine, în timp ce își tăia o bucata de portocală. Vrei? mă întreabă întinzându-mi bucata.

  —Nu, mersi. Nu mănânc fructe ce conțin acid citric pe burta goală, spun intrând în cameră.

  Privesc hainele aranjate pe pat și încerc să îmi dau seama cum o să le pot transporta. Stau și mă holbez la ele încercând să găsesc o cale. După multe încercări și multe gânduri, alerg cât pot de repede la magazinul de lângă hotel. Intru repede, umblu prin restul magazinului în căutarea unei salvări. Iar în fața mea văd un rucsac negru cu flori.

  —Hai că e bun și ăsta, zic luându-l și îndreptându-mă către casa de marcat. Cât costă? întreb la casă când ajung în fața casieriței.

  —Cinzeci de dolari, îmi răspunde butonând pe telefon.

  Mă caut în portofel, dar nu aveam atâția bani. De-abia de mai aveam treizeci de dolari. Și asta doar în portofelul de călătorii. Deja în mintea mea îmi fac șcenarii cum să pot negocia cu vânzătoarea.

   —Douăzeci, zic eu hotărâtă.

  Vânzătoarea clatină din cap și mărește prețul la treizeci. Încep să negociez cu ea, uitându-se urât la mine. Dau să deschid gura, dar atunci aud ușa văzându-l pe Xavier că intră în magazin. Rămân uimită și îl privesc cum se îndreaptă spre tejghea. Își scoate portofelul și scoate cinzeci de dolari.

  —Poftiți, zice și mă trage de mână în timp ce eu înșfac rucsacul.

  —De unde știai că sunt la magazin? îl întreb eu.

  —Aveam ușa de la balcon deschisă și s-a auzit când ai tras zăvorul ușii, râde scărpinându-se la nas. Plus că am un auz destul de bine dezvoltat.

  Îl privesc și încep să râd, dar mă opresc când văd că își ia o postură serioasă. Privesc spre ochii lui, și îmi opresc un hohot de râs.

—Ce e așa de amuzant? Ți se pare că am o moacă amuzantă? mă întreabă zâmbind.

Afirm și simt cum mâinile lui mă ridică pe sus și încep să râd isteric, dând cu pumnii în spatele lui bine lucrat. Merge ce merge și la un moment dat văd plaja din Santa Ana. Încep să zâmbesc, până ce îmi dau seama că eu ar fi trebuit să fiu la muncă azi, să lucrez la acel caz nenorocit.

—Dă-mă jos! Vreau acasă! Azi trebuia să fiu la lucru, zic dând și mai tare în spatele lui și ciufulindu-i părul.

—Mașina e la service, dar e coadă așa că trebuie să așteptăm, zice ridicând din umeri.