Priveste-ma!

Cling, cling!

Probabil privirea mi-a fost zidita-n el pentru cateva secunde si mii de ganduri mi s-au nazarit de nicaieri. Doar parul lui semi-cret si ochii verzi m-au azvarlit intr-un vartej de amintiri cu actori faimosi de la Hollywood si vocea lui atat de calma dar dura la personajul masculin negativ din povestile pe care mama mi le spunea cand eram mica si nu puteam adormi. Era mai inalt, nu mult mai inalt, doar putin, sau asa il vedeam eu. Am vrut sa-mi iau ochii si sa-i rostesc macar doua cuvinte "sunt bine", dupa care sa fac stanga-mprejur si sa uit toata situatia stanjenitoare pe care am creat-o fara sa vreau. Am ridicat ochii simtindu-ma pregatita si m-am blocat din nou.

- Te cunosc de undeva? Am repetat orbitor aceeasi intrebare pe care el mi-o adresase.

- Asta am intrebat si eu... Imi pari cunoscuta.

- Ah, da... poate, cine stie. Am o fata comuna totusi.

Dar fir-ar, chiar parea cunoscut, mai mult de atat, parea sa ma fi atins odata. Mi-am scuturat capul nevrotic, astea nu-s ganduri decente in preajma necunoscutilor.

- Vlad, zise el intinzandu-mi mana. Incantat de cunostinta.

- Eva... rostesc parca speriata si uit sa-i intind mana la randu-mi.

- Atat de tare ma urasti incat nici nu vrei sa ma atingi.

- Nu cred ca-i nevoie de atat, am zis in apararea mea. Mai bine ma intorc la cautat oua.

- Vrei sa te ajut?

- Aaaa, nu. Ma descurc!

M-am intors de indata si am auzit in urma mea un "mi-a parut bine sa te cunosc, Eva!". N-aveam sa ma intorc, totul a fost destul de obositor si jenant si asa. Am mai petrecut 10 minute pe ceas cautand ouale dupa care am fugit spre casa.

M-au apucat remuscarile nu mult dupa. Ce ar fi fost daca il lasam sa ma ajute sa caut blestematele astea de oua, sau daca il lasam sa-mi atinga mana in a face cunostinta. Ce ar fi fost daca ii zambeam si reusea sa vada ca-l gasesc destul de atragator si i-as fi spus ca am acelasi sentiment de a-l cunoaste de undeva. Ei bine, imi parea atat de rau incat m-as fi intors atunci pe moment doar cu speranta de a-l prinde si a-i spune ca nu-s atat de ingamfata pe cat am parut. Toata seara a decurs fix cum ma asteptam. Mama incantata ca si-a primit faimoasele oua, tata la un vin in bucatarie in timp ce mama pregatea prajitura, fratele meu cu jocurile lui stupide iar eu privind in gol, simtindu-ma vinovata ca dracu pentru afinitatea mea catre "bad ass girl". Ce n-as fi dat sa mai dau o data de el...

Cred ca am adormit si trezit cu acelasi gand. Vlad si parul lui cret cu ochii verzi. "Fir-ar!" mi-am zis. "Spala-te pe fata si hai la facultate, lasa-l incolo de Vlad frumos cu parul cret si ochii verzi!".

- Neata! Se auzi vocea mamei de pe hol. Ne trezim si noi sau dormim pana la amiaza?

Sincera sa fiu, nu m-as fi ridicat din patul asta nici degerata, visul meu fusese prea bun ca sa fie adevarat, as fi vrut sa adorm din nou si sa continui sa-l visez pe Vlad cu parul cret si ochii verzi.

- Mam... ce ar fi sa stau acasa azi? De fapt, voi sta acasa azi, am trantit-o afundandu-ma-n patura. Cred ca am febra...

- Nu ai nicio febra, se auzea vag mama pe hol. Dar stai acasa si afunda-te-n febra gandurilor daca asta vrei.

"Da, vreau! Macar a viselor!"

Cateva ore mi-au fost nebunie in vise. Am visat ca eram astronaut, pilot de avion, ca aveam o ferma si eram propriul angajat, cu multi porci si multe gaini... Mama lor de vise, niciunul nu mi-l arata pe Vlad. Daca aveam sa-l uit si sa uit cum arata? As putea sa-l desenez... Sau nu... Sau da. M-am ridicat imediat si m-am asezat la biroul din stanga patului. Aveam sa-l desenez si sa ma prefac ca-i un fel de Catalina mea din Luceafarul.

Cling, cling.

Mesajul de pe Facebook mi-a atras atentia.

"Buna, Eva! Am dubla impresie acum ca te stiu de undeva!" – Vlad Duna.

Oh, fuck... Vlad cu parul cret si ochi verzi, bine-ai reaparut!