Ce gust, ce parfum, spuneai ca are tacerea?
Iarba rascoapta la soare, uscat-amaruie
si levantica strivita intre degete...
Un pas saltat pe varf, tachinandu-ti imaginatia,
trecere flecara, care te urmeaza,
aratandu-ti calea
si surasul mic, voit inocent, care stie...
Grea alegere, sa fii cum esti, sau cum altii te vad?
Straturi afumate de sidef, alb peste alb,
unele ignorate, altele nesocotite,
unele irizari de culori straine,
samburele autentic sau fals, inca incert,
numai bun de inchis intr-o stridie...
Stii ca ai mii de pete pe suflet, nu ti-e frica?
Nu stiu ce e frica,
de cand am invatat sa ma dau lumii,
ca o ploaie, fara sa-mi pese de vant,
de ce-ai crede ca gandul meu, iti urmeaza cuvantul?
Iar petele mele...nici nu stii cat bine imi fac,
cat de mult ma arata ca sunt,
sunt pistruii mei de frumusete incerta si absoluta,
de care ma lepad, odata cu viata... !
Lumina sprijina un zid ruinat,
prostia se-nfrupta din rodul vietii vesnice,
se pare ca nu-s iertata de-o moarte,
dar pana atunci,
as fi un cires inflorit albastru si indigo,
cu crengi malitioase, cand drepte, cand strambe
niciodata legand rod...
Descanta-ma de noapte,
ca de furtuna, imi rad...
Adevarul exista. Cuvantul e o minciuna?
CITEȘTI
Aperitiv
Poetry"Nu poate exista dialog. Daca doi sunt de acord, ce rost mai are dialogul? Daca doi nu sunt de acord, ce rost mai are sa discute?"...n-am spus-o eu, Platon a spus-o!
