După lecţii l-am aşteptat pe Leo în faţa şcolii aşa cum mi-a cerut.
- Scuze că te-am făcut să aştepţi mult.
Apare el de nicăieri.
- Nu-ţi fă griji.
- Te voi conduce acasă dacă-mi permiţi?
- Nu te deranja! Mă descurc şi singură.
- Îmi face o plăcere să conduc o aşa domnişoara acasă. Oricum cu maşina ajungem mai repede decât pe jos.
Ne indreptăm spre un Audi alb. Îmi deschide portiera ca un gentălmen şi dupa aceea se urcă la volan.
Drumul era tăcut. Am decis să rup tăcerea care mă omora.
- De ce ai facut asta?
- Am făcut ce?
- De ce m-ai ajutat?
- Mi se pare anormal să-ti baţi joc de o persoana care nu ţi-a greşit cu nimic.
În vocea lui se simţea un nod. Ceva ascunde.
- Îţi mulţumesc.
- Ai mai spus asta azi! Spune el zâmbind. Trebuie să recunosc, avea un zâmbet fermecator.
- Ştii, ar trebui să zâmbeşti mai des îmi spune el. Te văd mereu tristă, iar tristeţea nu e la modă.
Zâmbesc scurt şi privesc pe fereastră. Încă o zi posomorâtă de toamnă în Londra, ceva obişnuit acestui oraş.
Leo parcase în faţa casei mele.
- Poate intri la un ceai sau cafea?
- Altă dată , Anastasia. Am de rezolvat nişte treburi.
- Mersi că m-ai dus acasă. Ne vedem mâine la şcoală.
- La 8:00 să fii gata. Vin să te iau
- Nu e nevoie. Îi spun eu stânjenită.
- Este! Gata, poţi să iesi.
Am ieşit din maşină amuzată de autoritatea lui.
CITEȘTI
O altă lume
Fanfiction...zâmbetul lui este aşa cald ca soarele vara, iar ochii lui... în ochii lui pot să privesc şi iar să privesc. Vocea sa raguşita este aşa de frumoasa ... Pe scurt pot spune că m-am îndrăgostit de un băiat care nu există.
