Here by choice

Capitolul I

Razele soarelui care-i rãneau ochii lui Beatrix erau binevenite pe fața inghețatã de rãcoarea și umezeala din celulã. Cu toate cã peisajul alb din fata ei o turmentau cu totul, încearcã sã se obișnuiascã cu senzația de viațã și cu aerul proaspãt din jurul ei. Scoate din punga cu lucrurile ei vechiul pachet de țigãri si bricheta și își aprinde o țigarã încercând sã dea uitãrii senzației de foame din stomac. Ultima oarã când a servit o cinã adevaratã a fost la cantina organizatã pentru sãraci acum 3 ani, cu o searã inainte sã se schimbe totul. Acum, vãzandu-se din nou pe stradã, se vede nevoitã sã se gândeascã ce o sã facã mai departe. Mâncarea din închiisoare, chiar dacã era groaznicã, era mâncare, patul din inchisoare, chiar dacã era teribil de incomod, era un loc de dormit, colegele ei de celulã, chiar dacã nu au fost prea ospitaliere, erau totusi persoane vii cu care-și putea impãrtãșii gândurile. Ridicandu-se în douã picioare, se hotãrãște sã nu-și mai plângã de milã și se îndreaptã spre un loc în care știe cã este cãldurã, suficienți oameni și gãlãgie ca sã se strecoare fãrã probleme. Barul Rodeo Time era un bar cu tematicã western care l-a zãrit in drum spre parc. Pãșind înãuntru își dã seama de 3 chestii

1. Lumea nu acordã prea multã atenție unei persoane anorexice cu haine ponosite și murdare.

2. Prețurile cafelelor erau excentice pentru o persoanã care nici nu avea buzunare la pantaloni.

3. Trebuia sã gãseascã rapid o toaletã.

Alergând prin mulțime, Beatrix zãrește ușa bãii de care era agãțat un cap mare de porc mistreț, infiorându-se, apoi strecurându-se pe usã in incãpere. Incepu sã alerge spre primul calorifer care-i a apãrut in cale, nãpustindu-se asupra lui. Cãludura care-i atingea pielea pãrea Dumnezeiascã spre deosebire de frigul îndurat noaptea trecutã. Senzația nu a mai durat mult, inghetându-i sângele în vene când realizeazã cã cineva o urmãrea de câteva minute bune.

-Îmi,..îmi pare rãu, șoptește Beatrix si dã sã fugã spre ușã, când, deodatã, simte atingerea cuiva pe braț. Se întoarce si observã cã este o femeie vârsnicã cu o pãlãrie cu imprimeu de leopard, cãmașã albã strãlucitoare, fustã neagrã si cizme de cowboy.

-Nu-ți fac nici un rãu fetițã, spune aceasta cãtre Beatrix slãbind strânsoarea. Mã numesc Hellen Branwell, spune aceasta întinzând mâna liberã spre Beatrix.

Beatrix iși i-a putin timp de gândire, panã când îi rãspunde femeii

-Trix, spune aceasta luându-i mâna nesigurã.

-Ei bine Trix, ce te aduce pe aici? Barurile astea nu prea par genul unei fete atat de...tinere, spune aceasta accentuând ultimul cuvânt dupa puțin timp de gândire și o privire aruncatã vestimentației ei. Ai nevoie de ceva?

O fãrâmã de orgoliu o îndeamnã sã ignore întrebarea, dar stomacul ei gol și pielea ei inghețatã nu pot ignora întrebarea.

-Da doamnã. Puținã mâncare ar fi binevenitã. Si poate un pulover dacã nu vã cer prea mult, spune umilã Beatrix indreptându-și privirea spre șiretele bocanciilor.

-Urmeazã-mã, spune femeia scoțând din geantã o geacã care parea foarte cãlduroasã pentru Beatrix. Aceasta îmbracã haina primitã si se intreaptã spre ieșire alãturi de Hellen.

Merseserã câțiva pași prin zãpada destul de mare îndreptându-se spre mașina lui Hellen, Beatrix nu se putea oprii din a se gândii la situația ei curentã. Cu toate cã știa cã nu este nici o rușine în a cere ajutorul, mintea ei se împotrivea la ideea de a primi ceva fãrã a muncii pentru el, cu toate cã,în momentul de fațã, nu putea spune 'nu' unui sandwich sau a unui pahar de apã, chiar întrebându-se în momentul de fațã ce o sã facã când o sã i se termine țigãrile. Ajungând într-un final la mașina lui Hellen, aceasta intrã în mașinã, timp in care Beatix își aprinde o țigarã, iar apoi aceasta iese cu 3 covrigi, 2 iaurturi simple si o sticlã cu apã. Fata aproape instantaneu se aruncã asupra mâncãrii, Hellen având pe fațã un zâmbet reținut.

-Vã mulțumesc din suflet, chiar nu știu cum aș fi reușit sã procur mâncare astãzi, spune Beatix puțin cam nepoliticos cu gura plinã. Își savureazã un covrig,lent, pãstrând mâncarea in gurã mai mult timp iar dupã ce își terminã covrigul, pe ceilalți îi împacheteazã la loc în mica pungã de hârtie pãstrându-i pentru mai târziu, toate acestea întâmplându-se sub atenta observație a lui Hellen, care o lasã sã se bucure de mâncare fãrã a scoate nici un cuvânt. Cãutându-și prin geantã, Hellen gãsește pachetul ei început de țigãri și îl oferã lui Beatrix, aceasta mulțumindu-i si îndesându-l in punga ei cu vechile lucruri. Dupã ce își curãțã fața de eventualele firimituri, Beatrix o i-a pe surprindere pe Hellen, și pe sine de altfel, si o îmbrãțișeazã pe femeie, care, uimitã de reacția fetei, o cuprinde in brațe puțin mai rezervat.

-Nu știu cum sã vã mulțumesc pentru tot, spune Beatrix, îndreptându-și fața spre șiretele bocancilor.

-Dacã ți-ai sãturat foamea, mie îmi este de ajuns, spune femeia întorcându-se pe cãlcâie urcându-se în mașinã.

-Stați! strigã Beatrix dupã femeie exact când aceasta închidea ușa. Geaca dumneavoastrã, spune Beatrix dând sã se dezbrace de haina care o apãra puțin de frigul aspru de afarã.

-Pãstreazã-o, spune femeia arãtând cu degetul spre giacã. E clar ca ai nevoie de ea mai mult decât am eu nevoie. Si apropo, Trix, nu iți pierde speranța. Mai sunt oameni buni in lume, chiar dacã nu o vezi acum. Eu cel puțin aleg sã cred cã oamenii, în ciuda tuturor lucrurilor, sunt buni la inimã, acesta fiind gândul care mã menține pe linia de plutire. O sã vinã si timpuri mai bune. Își încheie fraza și pornește mașina, îndepãrtându-se de Beatrix.