Unde se duc păsările când se duc acasă?

Capitolul II

Capitolul II

O furtună aprigă tocmai măturase grădina. Ebbe ieşise să inspecteze pagubele, care, nu erau puţine. Aprope toate florile erau rupte şi aruncate cât colo, cu excepţia trandafirilor care abia se mai ţineau. Fetiţa îi privi descumpănită şi merse mai departe. Cireşii şi vişinii abia înfloriţi aveau crengile secerate, iar merii pitici erau lipiţi de pământ. „Cât de trist" îşi spuse Ebbe făcându-şi loc pe poteca care şerpuia înaintea ei. Îi plăcea să șadă pe banca de sub salcie și să privească marea, lucru pe care voia să-l facă și atunci cu toate că tăria aerului sărat o pișca de obraji. Stătu câteva minute bune singură până când, cu pași apăsați și respirație întretăiată apăru și Ezra.

—Ai plecat așa în tricou afară, reuși să spună.

—Ştiu, Ebbe răspunse impasibilă.

—Dar ai să răceşti iubito. Hai, te rog eu să iei geaca asta pe tine.

Ezra se aşeză lângă ea şi îi întinse haina, dar fata o apucă fără tragere de inimă. La şase ani se presupunea că putea să iasă afară cum voia, sau, cel puţin aşa credea ea.

—Săraca noastră grădină, murmură Ebbe.

—O să o facem să arate ca nouă.

—Zău? Ebbe îl privi însufleţită pe Ezra.

—Da, dar mâine, cred că azi va ploua iar.

—M-am săturat de ploaie. Ebbe îşi spijini capul în mâini şi pufni zgomotos.

—Aşa e vara, puiule, capricioasă.

Ebbe şi Ezra au mai stat o vreme pe bancă, fără să schimbe o vorbă, până când au auzit pe cineva strigându-i. S-au întors amândoi şi au privit către casă însă n-au văzut pe nimeni. „Poate că li s-a părut" şi-au spus ei şi au continuat să privească marea care e se văita înaintea lor.

—Ezra, Ebbe! Unde sunteţi?

Mette cobora atentă pe poteca acoperită de noroi. Ezra s-a întors iarăşi şi când a zărit-o a dat să o ajute însă ea i-a făcut semn că nu era nevoie.

—Nu e o vreme prea bună de stat pe bănci, nu credeţi? Zâmbi ea şăgalnic.

—Merge, nu e aşa de rău. Tu ce faci aici? Se interesă Ezra.

—Voiam să văd dacă sunteţi bine. După o aşa furtună mă mir că mai aveţi copaci în picioare.

Femeia se potihni în vorbe în timp ce pirivrea îi căzu pe Ebbe care privea impasibilă către mare.

—Ebbe, mătuşa e aici. Ezra îi puse o mână pe umăr iar ea se întoarse către el.

—Bună! Fata rosti mai mult printre dinţi.

—Eşti supărată pe mine Ebbe? Femeia se apropie uşor de ea.

—Nu.

—Atunci pot să iau loc?

—Da.

Fata oftă.

—Nu sunt supărată pe tine Ette ci pe vremea asta şi mai sunt şi foarte plictisită.

Mette îl privi îngrijorată pe Ezra.

—Iepuraşule, mâine putem merge în oraş împreună. Ce zici? Putem face ce vrei tu.

Ochii fetei se luminară la auzul acelei promisiuni. Sări în picioare şi fără să piardă un moment îşi îmbrăţişă tatăl cu putere.

—Mi-ar plăcea mult! Mă duc să mi aleg cu ce să mă îmbrac!