Te-ai gândit vreodată cum e sa nu poți auzi sau vorbi? Să nu știi cum sună vocea ta și nici vocea subconștientului tău? Să trăiești într-o lume in care sorele și luna, ziua și noaptea, pasarile si vantul sa faca parte doar dintr-un tablou, iar tu sa fii doar o alta pata de culoarea din acel peisaj mut, în care doar atingerile unei persoane parca ti-ar mai alina simturile, pentru ca doar ele iti mai pot vorbi?
Doar pe ele le poti asculta fiindca doar lor le poti raspunde?
Si daca ai traii in acea lume, imagineaza-ti cat de frumos ar fi sa poti vorbi, sa-ti auzi vocea ta minunata, sa auzi muzica pasarilor, sa auzi vantul cum canta la frunze, pierdut printre crengile copacilor. Sa poti spune TE IUBESC! cu vocea ta de copil? Frumos, nu?
Acum trezeste-te inapoi in lumea muta, in care nimic nu are sens fara sunet, in care simpla atingere,acum ti se pare banala. Acolo unde te simti captiv ca intr-o cusca, unde iti sunt lipite niste casti pe urechi ca sa nu mai auzi nimic.
Nu ai innebuni? Ai putea sa traiesti in lipa sunetelor?
