Sunt o vedetă

Amintiri

O noua zi, noi lucruri pe care sa le aflu despre mine...cine știe, poate aflu chiar și ce este cu hârtia aceea din geanta mea. Deși nu îmi amintesc nimic despre mine, mi-am putut da seama că acela era scrisul meu, poate aceea era o fila din jurnalul meu.
Gândurile îmi sunt spulberate de sunetul unei uși, erau prietenii mei. Trebuie să le arat bucata de hârtie!
(M): Bună dim...(îl întrerupse Anna)
(An): Neața și ție, trebuie sa va arat ceva!
(M): Nu pot sa cred, asta poate fi primul pas spre aflarea trecutului tău.
(An): Nu prea cred...după cum poți vedea lipsește ce e mai important, nu avem nici un indiciu.
(C)-Chloe: Pai...foaia e arsă, poate ai ajuns aici din cauza unui incendiu sau poate doar ai vrut sa te răzbuni pe foaie, arzând-o.
(Al): Apropo, nu știm cum ai ajuns aici, dar știm sigur că trebuie să pleci de aici, azi te externează.
(An): A, da...am și uitat, m-am gândit atât de mult la trecut încât nu mi-am dat seama cum irosesc prezentul. Mă ajutați să îmi strâng lucrurile?
(Toți): Da!

~Dupa 30 de minute~
(L): Pfiu, în sfârșit am terminat. Acum trebuie să îți mai luam fisa de externare și să plecăm.
(An): Da, haide odată.

~Dupa 15 minute~
(M): Am ajuns, asta e casa ta.
(C): Daca te simți singura sau ceva de genul poți veni oricând la noi, stam aproape (și i-a arătat casele fiecăruia)
(An): Nu vreți să facem o petrecere in pijamale la mine, diseară, că fetele.
(C): Daaa, normal că vreau.
(L): Da, e o idee bună.
(M): Ba nu e, noi de ce nu putem veni?
(An): Pentru că sunteți...băieți
(Al): Și ce daca, vrem și noi!
(F): Atâta timp cat e mâncare vreau și eu.
(An): Bine, bine...veniți și voi. Ne vedem la 18:30.
(Toți): Bine, ne vedem atunci, pa.
(An): Pa.

După ce au plecat prietenii mei am decis sa pregătesc petrecerea, chiar daca era doar ora 13:00. Am pus ghirlande, baloane și paiete peste tot, am pregătit playlist-ul cu cea mai tare muzica de party, am pregătit boxele si am făcut brioșe și popcorn. Pun pariu că o să fie o petrecere grozava!
Nu pot sa cred, e ora 18:00, iar eu nu m-am aranjat. Îmi fac rapid un coc și mă îmbrac într-o rochie galbena si mă incalt cu balerini tot galbeni. E 18:27, iar eu sunt gata. M-am încadrat la fix.
Mă așez pe canapea, așteptându-mi prietenii, și încep să îmi repet întrebările clasice: "Ce s-a întâmplat cu mine?", "Cine sunt?", "De ce nu îmi pot aminti nimic? De cee?". Sunt oprita din gândurile mele de dragii mei prieteni care au dat buzna în sufragerie fara să bată la ușă, câtă "politețe" din partea lor...
(Toți): Bună, Anna!
(An): Voi nu știți să bateți la ușă?
(F): Ămm...nu. (Mark îl înghionti, semn ca mai bine tăcea)
(M): Bineînțeles că știm, nu îl lua în seamă pe găgăuță ăsta.
(F): Pe cine faci tu găgăuță??

... și de asta nu vreau eu băieți la petrecere, dar în fine, trebuie sa ii calmez:

(An): Gataaaa! Opriți-vă, nu va mai certați...mă prefac eu că ați bătut la ușa.
(F&M): Bine.
(C): Și...ce facem? Ne distram și noi cumva sau ne certăm din chestii fara sens?
(An): Normal că ne distram. Ce vreți să facem: să ne uităm la filme, ascultam muzica...?
(C): Eu propun Adevăr și Provocare.
(Toți): Bine.
(An): Mă duc în bucătărie sa iau o sticla.

Merg spre bucătărie și cum mă apropiam de masa simțeam ceva ciudat, era o stare de amețeală, mă așez pe un scaun, iar privirea mi se încețoșează văzând doar negru pentru câteva secunde, apoi îmi apare ceva ciudat în fața ochilor: o fetița și o femeie stăteau aici, iar fetița avea ceva in mana, ceva mare, dar nu puteam distinge ce era. Cred că eu eram fetița, iar femeia era mama. După eu-cea-mica a spus: Nu o să uit niciodată ziua asta, este ziua în care am...pentru prima oara.

După această viziune, presupun, auzeam glasul prietenilor mei care mă strigau. Brusc deschid ochii și mă ridic în capul oaselor pentru a le povesti totul:
(M): Anna, ce ai pățit, te-am găsit leșinată în bucătărie ?
(An): Am văzut ceva din trecut sau așa cred.

Le-am povestit tot, fiind șocați. Eram nervoasa, nu îmi aminteam ce spusese mai că am făcut pentru prima oară, deci nu avansez deloc în "călătoria" mea spre aflarea trecutului.
Am renunțat la joc, dar am povestit ore in sir. Mi-au spus tot ce știau despre mine, poate asta o să mă ajute să îmi recapăt memoria. Ziceau că eram foarte secretoasă, că dispăream foarte des din mulțime și nimeni nu știa unde eram sau ce făceam in acel timp... ce ciudat. Regret din suflet că eram o persoana așa secretoasă, dar nu pot schimba trecutul, pot doar să-l aflu și să retrăiesc emoțiile din fiecare moment petrecut atunci.
Simt că viața nu mă lăsa să aflu trecutul, dar asta e oare posibil? Sau doar asta este în capul meu? Cine știe? Și din nou îmi pun întrebări fără răspuns, ignorându-mi prietenii, care țipau la mine că sa le răspund. Habar n-am ce m-au întrebat, eram prea ocupata, așezăm indiciile in minte. Ce pot sa zic, s-au supărat puțin, dar nu îi învinuiesc, și eu as face la fel. Ma bucur că măcar nu au plecat.

~Peste câteva ore~
Este ora 03:00, iar ei încă nu au plecat, dar au adormit aici...nu știam că le-am zis că pot dormi la mine, dar nici nu mă deranjează prezenta lor. Îmi face bine să îi știu aici chiar și când dorm.
Cat de norocoși sunt că pot adormi, eu am insomnii din cauza gândurilor legate de acea amintire. Oare chiar s-a întâmplat asta in trecut sau a fost totul ca un vis? Sper că a fost ceva din trecut...îmi doresc asta mai mult că orice, îmi doresc să știu mai multe despre mine, să știu ce îmi place, să știu ce activități am, să nu fac persoane sa sufere, cum l-am făcut pe Mark atunci când i-am spus că am uitat tot...pe scurt, îmi doresc să știu cine sunt.
Deși nu știu mai nimic despre mine, îmi e dor sa fiu că înainte. Cu o viața bună, plina de file in albumul amintirilor.
Cred că deja e târziu, ar fi bine sa dorm și eu.

Sper că v-a plăcut. Daca v-a plăcut nu uitați să apăsați butonul de vot și să scrieți un comentariu in care sa va exprimați sfaturile și opiniile. Noi ne auzim data viitoare cu noile aventuri ale Annei. Pa pa.

(1153 cuvinte)