Dear brother///PAUZĂ///

Capitolul 5

-Ești sigur că vrei să faci asta?

    Faptul că tocmai el ma întreabă asta, mă face să pufnesc iritat. Mi-a repetat aceeași întrebare de vreo doua ori si tot nu pare c-ar vrea să înceteze.

-Leon, daca mă mai întrebi o singură dată asta, te pocnesc! am mârâit iritat, privindu-l cum își dă ochii peste cap.

    Nu părea să mă ia în serios, ceea ce era ciudat. Lui Leon nu-i stătea in caracter să facă asta, mai ales dacă grija cuiva intra în discuție.

-Ce mama naibii se întâmplă cu tine?

     Decid sa-l întreb pană la urmă, desi nu asta mi-era intenția. Mă privește, arcuindu-și una dintre sprâncene, confuz, apoi expresia-i vesela i se schimbă într-una sobră.

     Înghite în sec, deci nu pare pregătit să-mi răspundă.

-Pur și simplu nu vreau să te pierd și pe tine.

     Șoptise atât de încet, încât abia l-am auzit. Glasul îi era încărcat de emoții.

-Asta n-o să se întâmple, Leon, îl asigur sigur pe mine, dar amândoi devenim conștienți de raul ce mă paște.

-Nick...

-A avut ghinion! mârâi involuntar, deși eu știu mai bine ca el în ce condiții a murit.

    Ceea ce am spus pare să-i fi închis gura, fiindcă pentru următoarele minute nu mai spune nimic.

     Cand in sfârșit se decide să vorbească, vocea lui Felix îl întrerupe.

-Malak, tu urmezi! mă anunță în timp ce mă analizează scurt, părând a căuta ceva.

      Rânjesc pe o laterală, când îmi dau seama de ce mă scanează așa de minuntios, și râd scurt.

-Nu-ți bate capul cu așa ceva, Felix, băiete! decid să îl iau peste picior, iar acesta își rostogolește ochii iritat.

     Pășesc în arenă așteptându-mă să-l am în fața mea pe  Bruno, dar tot ce văd e o copie ieftină, în timp ce originalul mă privește de după corzile roșîi. Îmi simt brațele vibrând, în timp ce-mi strâng palmele în pumni, oprindu-mi dorința de a porni spre el și-mi arunc privirea înapoi spre copie.

     Falsul Bruno îmi rânjește superior, asta amuzându-mă și mai mult. Habar nu are ce-l așteaptă.

(...)

     Aproape mă prăbușesc pe podeaua apartamentului, când îmi fac curaj și intru, deși starea în care mă aflu era mai mult decât deplorabilă. Urechile mele înregistrează un suspin și mă încrunt. Uitasem de ea.

     Mă feresc mai mult din instinct când îi simt palmele peste brațele mele, mârâind în semn de amenințare. Nu doream să o sperii, ci  voiam doar să fiu lăsat în pace. Cel puțin în seara asta. Îmi mut brațele mai sus pe peretele din hol, împingând totodată și ușa, ce rămăsese deschisă.

-Malak, ce-i cu tine în halul ăsta?

    Întrebarea lui Isabel mă zgârie  pe creier, de aceea mă și chinui să-mi înfrânez instinctele animalice. Dacă ar fi fost altcineva, era de mult dat afară. Îmi ridic privirea spre ea, când îmi dau seama că privesc spre perete, iar șocul care-i traversează chipul mă amuză. Dacă ar știi ea de câte ori am ajuns în halul ăsta...

    Mă forțez să-mi iau una dintre mâini  de pe perete și mă întorc spre ea, sprijinindu-mi corpul de acesta. Înghite în sec când îmi percepe intenția, dar nu se ferește. Degetele mele alunecă în josul obrazului ei, mângâind pometele roșiatic. 

     Îmi doream atât de mult să o gust din nou! Nu știu dacă cea care vorbește este rațiunea sau băutura, dar cert era că eu mă lăsasem atras de falsa iluzie de moment și mi-am lipit buzele de ale ei, fără a face vreo altă mișcare. Mi le-am ținut nemișcate, numărând minutele și respilatiile sale scurte. Trecând cu privirea peste chipul ei și văzând că ochii îi erau strânși închiși. Mi-am mutat buzele pe obrazul ei stâng, mângâindu-i-l cu sărutări mici. Buzele i s-au deschis, iar răsuflarea sa reținută îmi mângâia chipul.

    Deși peste rațiune pare să mi se pună o perdea de ceață, reușesc să mă trezesc la timp și-o eliberez cu regret. Ochii i se deschid, iar ceea ce văd în ei mă neliniștește. Pelicula fină de lacrimi ce-i acoperă ochii mă face să rămân pironit în loc.

-Nu pot, neagă vehement, izbucnind în plâns, întorcându-se apoi pe călcâie și fugind înspre dormitor.

     Abia când aud ușa dormitorului izbindu-se îmi permit să mă desfășor în voie, urlând și răsturnând tot în jur. După ce termin mă așez în fund pe podea, privind cioburile de sticlă spartă.

    Ce dracu se întâmplă cu mine? Asta ar fi întrebare ce mi se strecoară prin minte imediat după ce băutura pare a se risipi de cum se crapă de ziuă. Asta mă face să mă întreb de când stau pe podeaua din living holbandu-mă în gol. Arunc o privire spre canapea, observând-o deja pregătită. Pătura aflată doar pe jumătate pe aceasta îmi indică și locul în care stătea Isabel înainte să mă audă pe mine venind și deși, ceva se strânge în interiorul meu, mă ridic cu greu de jos, reușind cumva să mă tolănesc peste cearceaful ce încă-i poartă parfumul. Inspir adânc și lacom, dorindu-mi să o pot avea lângă mine, ceea ce și fac. 

     Mă ridic grăbit, pășind silențios spre ușa dormitorului, o deschid în aceeași manieră în care am și ajuns până aici și mă grăbesc să o închid la loc înainte să-și de-a seama că am intrat prin efracție, teoretic doar, practic e încă dormitorul meu. Doarme atât de adânc, încât nici nu mă simte strecurandu-mă pe sub pilotă, decât atunci când o cuprind în brațe, lipindu-i trupul de al meu. Mormăie ceva indescifrabil, dar o mângâi liniștitor făcând-o să-și lipească trupul mai bine de al meu. Zâmbesc involuntar, deși ar trebui să fug mâncând pământul de lângă ea, dar nu am tăria de a face asta.

   Cred că n-am mai scris de un car de ani. Sorry. Anul acesta am trecut printr-o mie una de schimbări. Sper să vă placă. Pupici