Printre Vampiri: Transformarea

♥ Capitolul 1 ♥

—Daiana, trezeşte-te odată!

   Sunt trezită de urletele mătuşii mele ce mă fac să mă uit cât e ora. E 7:10. Bine că am timp să mă pregătesc pentru prima zi de liceu.

   Îmi ridic corpul cu greu din pat şi ating cu picioarele podeaua rece şi umedă. Mă uit prin camera mea şi aduc aminte ca în fiecare zi de viața mea oribilă. Adică să stai cu mătuşa ta şi băiatul ei în casă nu e deloc uşor.

   Dau totul uitării şi mă îndrept către baie unde îmi fac rutina de dimineață. Dupa 15 minute revin în camera mea şi stau în fața şifonierului gândindu-mă cu ce să mă îmbrac. Bineînțeleş că nu mă voi îmbrăca ca de obicei. Astăzi voi merge la liceul unde m-am chinuit extrem de mult să intru. Este cel mai bun liceu din Cortland, dar şi cel mai renumit din New York.

   Aleg o bluză stil cămasă de culoare albă şi o pereche de pantaloni eleganți pe care le combin cu o pereche de sandale negre ce se potrivesc de minune cu ținuta. Îmi îndrept părul şi îl las să curgă uşor pe spate. Mă dau cu puțin fond de ten şi fard de ploape, puțin rimel şi luciu de buze. Mă privesc în oglingă şi sunt gata. Îmi iau geanta şi cobor jos.

   Dau să îmi închid uşa camerei dar vărul meu mă loveşte intenționat când trece pe lângă mine. Mă uit la el urât, însă el îmi face ochi dulci. E oribil!

   Vărul meu nu e chiar vărul meu. Mătuşa l-a adoptat când avea 5 ani, însă nu ştie de acțiunile sale din prezent, mai ales că mă abuzează aproape în fiecare zi. Ştiu. Nu e okey, dar pentru el e ceva normal. De ce am ajuns chiar eu să fiu victima lui?

   Cobor la bucătărie unde dau de mătuşa mea şi vărul meu care s-au apucat deja de mâncat.

—Neața! spun cu zâmbetul pe buze.

—Neața, Daiana! Pregătită pentru ziua de azi? mă întreabă mătuşa.

—Bineînțeles. Mai pregătită ca niciodată.

   Acesta e ultimul meu an de liceu. Pe lângă notele mari, am fost transferată la cel mai bun liceu, iar acum sunt mândră de mine şi sper să ajung la o facultate pe măsura mea.

—Verişoară, îmi dai sarea, te rog? mă roagă vărul meu făcând fața aia de cățeluş.

—Desigur! afişez un zâmbet fals.

   Îl urăsc. De ar fi atât de politicos mereu...ar fi perfect!

   În câteva minute terminăm micul dejun de mâncat şi suntem gata să plecăm.

—Vrei să te duc eu la liceu, Daiana? se oferă mătuşa.

—Da. accept bucuroasă.

—Vin şi eu mamă! se bagă Ryan.

-Bine, scumpule. aprobă Amelia în timp ce îşi ia cheile de pe dulap.

   Pe bune? Nu se putea să scap şi eu măcar azi de el? Bine că nu suntem la acelaşi liceu.

   Ies din casă şi dau de razele soarelui ce îmi gâdilă fața. E minunat astăzi! Sper că şi prima mea zi va fi la fel!

• • •

   Drumul a fost liniştit, din fericire! Suntem aproape de liceul meu iar emoțiile deja încep să apară. Deja zăresc elevi alături de părinții lor ce intră în curtea liceului. Păcat că eu sunt singură.

   Gândul că nu am părinții aproape mă face să lăcrimez, însă îmi revin imediat şi îmi sterg repede lacrimile.