> Capitolul 1 <
Legăturica din zăpadă
Silas Heap își strânse pelerina pe lângă el ca să se apere de zăpadă. Mersese mult prin Pădure și frigul îl pătrunse până la oase. În buzunar avea însă ierburile pe care Galen, Vindecătoarea, i le dăduse pentru băiețelul lui, Septimus, care se născuse chiar în acea zi.
Apropiindu-se de Castel, Silas văzu luminițe pâlpâind printre copaci; erau lumânările puse la ferestrele caselor înalte și înguste care se îngrămădeau pe lângă ziduri. Aceasta era cea mai lungă noapte a anului și lumânările aveau să ardă toată noaptea, ca să alunge întunericul. Lui Silas îi plăcuse întotdeauna să vină pe jos la Castel. Nu îi era teamă să umble prin Pădure ziua și era bucuros să meargă în liniște pe cărarea îngustă care șerpuia printre copaci, cale de multe mile. Acum ajunsese aproape de marginea Pădurii; copacii începeau să se rărească, iar cărarea coborâ spre fundul văii. Silas putea cuprinde din ochi întregul Castel. Zidurile bătrâne îmbrățișau râul lat și toate coturile lui și urmăreau în zigzag pâlcurile de case, așezate care cum îi venise. Toate casele erau vopsite în culori vii, iar cele care erau îndreptate spre apus păreau că au luat foc din cauza ultimelor raze ale soarelui iernatic reflectate în geamuri.
La începuturile sale, Castelul fusese un sătuc. Fiindcă Pădurea era atât de aproape, sătenii ridicaseră ziduri înalte de piatră că să îi apere de jderii prădalnici, de vrăjitoare și vraci, care nu se gândeau decât cum să le fure oile, găinile și uneori chiar și copiii. Când casele s-au înmulțit, oamenii au construit și alte ziduri și au săpat un șanț de apărare adânc, că să se știe în sigutanta.
În scurtă vreme Castelul a devenit un punct de atracție pentru meșteșugări pricepuți care veneau din alte sate. A prosperat și a crescut atât de mult că locuitorii nu au mai suportat înghesuială și cineva a hotărât să fie construită Hardughia. Hardughia, unde locuiau Silas, Sarah și băieții, era o clădire uriașa de piatră care se întindea de-a lungul râului. Mergea pe malul apei cale de trei mile, după care se răsucea și se întorcea spre Castel. Era un loc gălăgios, plin de lume, în care camerele și coridoarele creșteau că ciupercile după ploaie. Găseai acolo mici ateliere, școli și prăvălii, amestecate cu camere de locuit, grădini micuțe răsădite pe acoperișuri, ba chiar și un teatru. În Hardughie nu prea era mult loc, dar amenilor nu le păsa. Oricând aveai cu cine să te distrezi, iar copiii își găseau totdeauna tovarăși de joacă.
