Cap 1- Partea a II-a
Soarele cobora dincolo de zidurile Castelului şi Silas grăbi pasul. Trebuia să ajungă la Poarta de Miazănoapte înainte ca paznicul să o încuie şi să ridice podul mobil, aşa cum se proceda la căderea nopţii.
Chiar atunci Silas simţi ceva în apropiere. Ceva viu, care de-abia se mai agăţa de viaţă. Simţi bătaia unei inimioare de om undeva pe-aproape. Silas se opri. Fiind un Vrăjitor Obişnuit, putea simţi fel de fel de lucruri dar, nefiind deosebit de bun la acest meşteşug, trebuia să se concentreze foarte tare. Rămase nemişcat. Zăpadă care cădea din belşug îi acoperea deja urmele paşilor. Ei, şi atunci auzi ceva - un fârnâit,un scâncet, o respiraţie uşoară? Nu era sigur, dar pentru el era suficient.
Sub un tufiş crescut lângă potecă era o legăturică. Silas o ridică şi, spre uimirea lui, se trezi că priveşte ochii solemni ai unui bebeluş micuţ. Silas strânse pruncul în braţe, întrebându-se cum ajunsese în zăpadă în cea mai rece zi a anului. Copilaşul, o fetiţă, era bine înfăşa într-o pătură groasă de lână, numai că era aproape îngheţat: buzele îi erau albăstrui, iar genel pline de zăpadă. Bebeluşul se uită fix la el cu ochii violeţi şi pe Silas îl încerca sentimentul deloc plăcut că acest bebeluş văzuse în scurtă lui viaţă lucruri pe care nici un copilaş nu ar trebui să le vadă.
Gândul lui Silas zbura la Sarah, la Septimus, şi la băieţii care erau acum acasă, la căldură, în siguranţă, şi se hotărî: va trebui să găsească loc pentru încă un micuţ. Înveli cu grijă pruncul în mantia lui albastră de Vrăjitor şi, ţinându-l strâns la piept, o rupse la fugă spre poartă Castelului. Ajunse la pod chiar când Gringe, Paznicul, se pregătea să strige la Băiatul de la Pod că să înceapă să îl ridice.
- Ai ajuns la mustaţă, mormăi Gringe. Voi, Vrăjitorii, sunteţi anapoda. Ce v-o fi apucat să ieşiţi cu toţii pe o vreme că asta, nu mă taie capu'.
- Aşaaa?
Silas ar fi dorit să treacă de Gringe cât de repede putea, dar mai întâi trebuia să-l îmbuneze cu ceva. Găsi repede un bănuţ de argint în buzunar şi i-l dădu.
- Mulţumesc, Gringe. Noapte bună.
Gringe se uită la bănuţ de parcă era o gânganie scârboasă.
- Marcia Overstrand mi-a dat o juma' de coroana adineaori. Da' ea are stil mai ales că acu' e Vrăjitorul NeObişnuit.
- Cum? întrebă Silas simţind că se sufocă.
- Da, da. Are stil.
Gringe se dădu în lături că să îi facă loc şi Silas se strecură pe lângă el. Oricât de mult ar fi dorit Silas să afle de ce Marcia Overstrand devenise dintr-o dată Vrăjitorul NeObişnuit,simţi că legăturica începe să se mişte acum, că dăduse de căldură sub mantie, şi ceva îi şopti că ar fi mai bine dacă Gringe nu ar şti despre copilaş.
Pe când Silas se afundă în umbrele tunelului care ducea la Hardughie, o siluetă înaltă, îmbrăcată în purpuriu, ieşi dintr-un cotlon şi îi ţinu calea.
-Marcia! exclamă Silas speriat. Ce te-a apucat...
- Nu spune nimanui că ai gasit-o . S-a născut în casă ta. Ai inteles?Silas încuviinţă din cap înspăimântat. Până să apuce să mai zică ceva, Marcia dispăru într-o ceaţă purpurie, sclipitoare. Cât parcurse drumul întortocheat prin Hardughie, întrebările nu îi dădură pace lui Silas. Cine era bebeluşul? Ce avea Marcia de a face cu el? Şi de ce era Marcia acum Vrăjitorul NeObişnuit? Pe când se apropia de uşa mare, roşie, care ducea la camera şi aşa supraaglomerată a familiei Heap, o altă intrebare, şi mai stăruitoare îi veni în minte: Ce va spune Sarah când îi va aduce încă un copil de care să aibă grijă?
Răspunsul la ultima întrebare nu se lasă mult aşteptat. Chiar în clipa când ajunse, uşa se dădu de perete şi o femeie grasă, cu faţă roşie, îmbrăcată cu straie albastru-închis de Moaşă Matroană, ieşi în fugă, cât pe ce să îl dea jos pe Silas. Şi ea avea o legăturică, dar aceea era înfăşurată de la cap la cap în bandaje, iar ea o ţinea la subsuoară, ca pe un pachet pe care alerga să îl pună la poştă.
- Mort! strigă Moaşa Matroană.
Îl împinse pe Silas cu putere într-o parte şi o luă la fugă pe coridor. Din cameră se auzeau ţipetele lui Sarah Heap.
Silas intră cu inima grea. O văzu pe Sarah înconjurată de şase băieţei cu fete albe, prea speriaţi că să plângă.
- L-a luat, zise Sarah deznădăjduită. Septimus a murit şi ea l-a luat.
În acea clipă, Silas simţi cum un val de căldură şi de umezeală se răspândeşte din legăturica pe care o ţinea încă sub mantie. Negăsind cuvintele potrivite, scoase legăturica de sub mantie şi o puse în braţele lui Sarah.
Sarah Heap izbucni în lacrimi.
