Fiica Diavolului 🔞

Cap.15

Lex pov.

Jack a adormit, iar eu sunt epuizată, dar gândul la Beth mă ține trează.

Știam că ceva se întâmplă! Ceva îmi scăpa și asta nu-mi dădea pace!

Cu ultimele puteri, am reușit să mă strecor din brațele lui Jack, mi-am adunat hainele care de pe unde și am părăsit camera ca o felină, cât mai silențios.

După un drum de 2 minute, am ajuns în fața apartamentului și am urcat.

Odată închisă ușa în spatele meu, m-am aruncat pe canapea, uitând pentru o secundă că nu eram singură în casă.

Cineva mi-a pus o mână pe umăr, iar eu am căzut cu o bufnitură pe burtă, abia înăbușindu-mi un țipăt de sperietură.

Mi-am scuipat de 2 ori în sân și încercam să mă liniștesc.

- Doamne Alexa! Ești bine? Am crezut că-i un hoț și mă pregăteam să-ți dau una în cap cu tigaia! îmi spune Beth, îmbrăcată într-un halat de blană, crem, de somn.

- Bine că n-am făcut infarct! Acum că ești aici, aș vrea să vorbim un pic!

Ea s-a așezat pe canapea lângă mine și m-a ațintit cu privirea.

- Ce ai pățit?

- Am o vagă impresie că tu, te numești Annabeth Chase!

- Crede-mă! În momentul ăsta, nici eu nu mai știu cine sunt! îmi spune ea și o lacrimă i se scurge pe obraz.

- Dar de ce ai spus că te numești Bethany, dacă nu știi cine ești?

- Asta am auzit când m-am trezit!

- Te-ai trezit? Nu înțeleg!

- Nici eu! Acum câteva zile nu cred că eram în oraș, ci altundeva! Nu știu unde! Nu-mi amintesc! M-am trezit pe o bancă și mă durea groaznic ceafa, dar nu știam cine sunt sau ce caut acolo! Realizasem că eram plină de sânge și vânătăi!
O femeie a venit la mine și a început să-mi povestească tot ce ți-am spus când te-am întâlnit și mi-a spus să spun asta, de fiecare dată când cineva mă întreabă despre trecutul meu.
Dar eu nici acum nu știu cine sunt sau de unde vin! Nu știu nici măcar câți ani am, s-au când m-am născut! îmi povestea, în timp ce lacrimile îi curgeau.

- Și de ce nu mi-ai spus de la început?

- Cum puteam fi sigură că mă vei ajuta sau că nu voi fi omorâtă de cel care m-a pus să spun asta?

- Ești o femeie puternică! Te voi ajuta eu să-ți amintești!

Ea mi-a sărit la gât și m-a îmbrățișat strâns, aproape că îmi dădusem duhul acolo, dar îi răspunsesem la îmbrățișare.

Am dus-o la mine în cameră și de îndată ce s-a pus în pat, a adormit.

Am mai stat pe loc 5 minute, apoi am început să rostesc o incantație ca s-o ajut pe Anna.

Știu că v-am spus că nu mai folosesc magia, dar acum chiar am nevoie!

Pe toată durata vrajei orbitele îmi rămăseseră goale, iar șoaptele mele se transformaseră în niște aburi, care o cuprinseră pe Anna.

Știam că asta o va ajuta, dar mi-era frică că nu ne-am mai înțelege atât de bine, fiindcă vârsta, statutul social și na! Dar vom trăi și vom afla!

Mi-am spus în gând, apoi m-am așezat în pat și odată învelită cu plapuma, am dormit ca un urs până dimineața.

***
Sunt trezită de niște zgâlțâieli și când Anna începe să țipe, m-am speriat și am căzut din pat, lovindu-mă de podea.