jurnalul unei panarame

capitolul 2

Jurnal – Prima zi

Psiholoaga mi-a recomandat să încep să țin un jurnal... (Ugh, urăsc să scriu lucruri banale despre ce fac zilnic, dar, în fine, se zice că e pentru binele meu.)

Ora 7:00. Alarma telefonului sună deja de câteva minute, dar eu sunt prea somnoroasă ca să mă ridic din pat și să o opresc. Probabil am stat prea mult la televizor aseară, ca de obicei când găsesc un film de groază interesant – popcorn cu brânză și acțiune maximă! Cu greu mă aplec pe marginea patului să-mi închid alarma.

Ora 7:35. Telefonul sună din nou. După ce aud melodia „Du Hast" de la Rammstein, îmi dau seama că mă sună Ioana, prietena mea cea mai bună, așa că răspund rapid:

– Alo, ce vrei?
– Hei, nebuno! Ioana aici. Ce faci, iar dormi? Ai idee cât e ceasul? Mișcă-te și ieși din casă, te aștept după colț!

Încă somnoroasă, mă ridic din pat și merg spre ușă, dar îi zic:

– Nu știu cât e ceasul. Hai mai bine la mine și dacă ești la magazin, cumpără...
– DA! Ți-am luat deja gogoși și energizante! Apropo, e câinele închis?

Îi închid telefonul și ies să deschid poarta. Când o văd, îi zic amuzată:

– Apropo, vaco, azi e luni, avem ore de la 9.
– Știu, dar am vrut să vorbesc cu tine... și dintr-o dată începe să plângă.

Ioana este prima fată cu care m-am împrietenit după ce m-am mutat aici, în Botoșani. Este mult mai frumoasă decât mine și foarte sexy, dar totodată e naivă, așa că de multe ori trebuie să o scot din încurcături, mai ales cu băieții. O iau în brațe și o întreb:

– Ce ai pățit de data asta?

– Putem vorbi la tine în casă? Nu vreau să mă vadă lumea plângând și tu tot în pijamale cu Snoopy!

Intrăm în casă, mergem în bucătărie. Ioana își face o cafea, iar eu iau o gogoșă și un energizant. Îi spun că mă duc să mă schimb și îi cer să mănânce și ea ceva, că îi aud stomacul cum huruie.

Merg în cameră, termin gogoșa și mă urc pe cântar: „Iar 66 de kg, nu-i rău". Deși nu-mi pasă prea mult de greutate, am obiceiul să mă cântăresc în fiecare dimineață, prima dată goală, apoi îmbrăcată. Îmi aleg hainele – blugi negri și un tricou negru mărimea XL, cu un desen aurit cu un șarpe. Apoi, mă întind pe pat, goală, într-o poziție care mă incită. Încep să mă mângâi, dar deodată aud un zgomot puternic din bucătărie.

Mă grăbesc să văd ce s-a întâmplat și o găsesc pe Ioana încercând să strângă cioburile de la un pahar spart, cu genunchii în sucul de portocale vărsat.

– Scuze, Kim! O să strâng tot și îți cumpăr alt set de pahare.
– Lasă, nu te mai stresa! Ai grijă să nu te tai. De asta avem menajeră.

Ioana se ridică și îmi aduce un pahar supraviețuitor.
– Uite, asta e pentru tine, așa cum îți place: două portocale, o lămâie și un pic de votcă.
– Aaa, băutura mea preferată! Te ador, surioara mea din altă mamă!
– Și eu te ador! (Ne luăm în brațe.)

– Hai la mine în cameră să mă machiezi și să-mi povestești ce ai pățit. Știi doar că ești expertă la machiat!

În timp ce mă aranjează, Ioana începe să-mi povestească.

– Aseară, pe la 9:30, Robert s-a despărțit de mine și s-a cuplat cu Anca. (Ajungem în cameră, eu mă îmbrac și îmi pun o șapcă întoarsă care se potrivește cu bascheții roz cu negru și alb.)
– Și de ce nu m-ai sunat?
– Pentru că era duminică seara și știu că tu vorbești cu „băiatul tău din Timișoara".

– Ai fi putut să suni! Am vorbit cu el doar două minute. Mi-a spus că și-a găsit un nou patron în Serbia și că îi e dor de mine. A, și te-a salutat, spunând că dacă ai necazuri cu vreun băiat, să apelezi la el când se întoarce. Dar ia spune-mi, ce s-a întâmplat de s-a despărțit de tine?

Ioana continuă, povestindu-mi despre o întâlnire neplăcută pe bulevard, unde Robert și prietenii lui s-au comportat grosolan cu ea, iar două prietene comune au intervenit și au salvat-o.

– Deci, te-au salvat Oana și Mădălina? Trebuie să le mulțumesc!

– Da, m-au ajutat enorm. Dar am o dilemă... Cine este B.Y.?

– B.Y. este Ionuț, iubitul Mădălinei. Sunt împreună de câteva luni și sunt foarte fericiți. Știi bine că Ionuț e un tip complicat, dar a rămas mereu în preajma noastră. A avut probleme cu tata, dar își rezolvă datoriile muncind prin Serbia, Bulgaria și Austria.

– Îmi amintesc de scandalul de când voiai să-l vizitezi și te-a oprit tata. (O sărut pentru a o liniști, dar ea reacționează repede și mă aruncă în zid.)
– Kimy, te plac mult, dar nu în felul ăsta. Sunt timidă și... virgină.

– Adică sugerezi că eu sunt stricată?
– Nu am vrut să spun asta! Doar că tu ai fost cu băieți mai mari și... (Ezită) Și am văzut că iei anticoncepționale.

– Ioana, sunt încă virgină. Da, iau anticoncepționale pentru că am ciclul neregulat. Și cât despre băieții mai mari, au fost angajații tatălui meu, nu e ce crezi tu. Cât despre Ionuț, el e fericit acum cu Mădălina și mă bucur pentru ei.

După ce am clarificat totul, îi propun să ieșim seara la un „girls' night" la Endo, pentru a ne distra. Ioana acceptă bucuroasă, iar ziua la școală trece rapid. După ce am aranjat totul, ne pregătim pentru petrecere.

Petrecerea la Endo începe la ora 9, iar fetele deja începuseră distracția. Cum am ajuns, am fost întâmpinate de Oana și Mădălina, care ne-au ajutat să ne relaxăm imediat. Atmosfera era exact ce trebuia – doar fete, muzică bună și băutură din belșug. La miezul nopții, petrecerea a căpătat o notă specială, fiindcă oficial a început ziua mea de naștere. Șoferul tatălui meu a adus un tort cu 16 lumânări, iar toate fetele au început să cânte „La mulți ani".

Am suflat în lumânări, cu o singură dorință în gând: să fiu fericită și, dacă se poate, să-mi trăiesc viața la maximum.

După ce am tăiat tortul și ne-am distrat puțin pe ringul de dans, Ioana și cu mine ne-am retras într-un colț, cu o sticlă de vin și două pahare. După câteva pahare și multe râsete, ne-am trezit sărutându-ne și îmbrățișându-ne, pierdute în moment. Părea că totul merge spre ceva mai intens, până când alarma casei mele a pornit brusc.

Am sărit amândouă în picioare, derutate. Cineva pătrunsese în curtea casei mele. Într-o fracțiune de secundă, mi-am revenit din amorțeală și am dat drumul la cei doi buldogi americani, Yuri și Yura, pentru a patrula curtea. Am fugit în camera tatălui meu și am luat un pistol din sertarul său, împreună cu o fumigenă. I-am dat fumigena Ioanei și i-am spus să o arunce afară, ca să îi speriem pe intruși.

Dar ceva ciudat s-a întâmplat: buldogii, de obicei neînfricați, au urcat la etaj tremurând, parcă speriați. Ceva era în neregulă. Am încercat să sun la 112, dar nu aveam semnal. Curentul electric fusese tăiat, iar telefonul fix părea să fie singura soluție. Am reușit să vorbesc cu operatorii și să le dau adresa, dar apoi telefonul s-a oprit brusc.

Deodată, am auzit geamul de la bucătărie spărgându-se. Sunetele pașilor se apropiau tot mai mult. Ioana a fugit după bâte de baseball din dulap, iar eu am rămas nemișcată, ținând pistolul în mâini. În ciuda antrenamentelor din poligon, simțeam că îmi pierd controlul. Eram paralizată de frică.

Sunetele loviturilor în ușa de la camera tatălui meu deveneau tot mai puternice, iar metalul ușii începea să se îndoaie sub presiunea lor. Într-un moment de liniște apăsătoare, zgomotele s-au oprit brusc. Ioana mi-a strâns mâna și, cu o voce tremurândă, mi-a spus:

– Kim, îmi e frică...

Am încercat să o liniștesc, dar adevărul era că și mie îmi era groază de ce ar putea urma.

Deodată, un ultim zgomot puternic a spart liniștea și ușa a fost trântită de perete. O grenadă flash-bang a fost aruncată în cameră. Lumina orbitoare și zgomotul asurzitor m-au făcut să îmi pierd orientarea, iar pentru câteva secunde nu mai știam unde mă aflu.

Cine erau acești oameni și ce voiau de la mine? Tata nu era acasă, iar angajații lui erau plecați. Eram doar eu și Ioana, singure împotriva unui pericol necunoscut.