Ziua 14

260 13 12
                                    

M-am trezit întinsă pe jos în dormitorul meu. Cred că am leşinat. Am ieşit din baie şi am coborât scările. Draperiile prăfuite nu lăsau lumina soarelui să intre pe fereastră, iar becurile erau arse. Oare ce se întâmplase? Unde plecase toată lumea?

- Tată? Am strigat cu speranța că poate este pe undeva prin casă. E cineva aici?

Casa asta începe să-mi dea fiori. Ce doamne iartă-mă s-a întamplat cu toată lumea?

Am mers în bucătărie unde am găsit un plic. L-am deschis, era o scrisoare.

"Bună, iubito!
Îmi pare rău că nu ți-am mai scris de mult, dar nu m-ai lăsat să o fac. Vezi tu, ai făcut multe prostii, iar acum nu ne mai putem scrie mesaje unul altuia. Te întrebi de ce eşti singură? Ți-ai căutat-o cu lumânarea, iar acum eşti moartă, însă dacă citeşti asta înseamnă că spiritul tău încă trăieşte, iar corpul ți-e undeva prin casa asta, sau curte, nu ştiu sigur. Nu te speria, e totul în regulă, trebuie doar să fii atentă la ce îți voi spune acum. În camera tatălui tău este ascunsă o brățară veche. Mergi şi caut-o, apoi coboară în pivniță. Acolo vei găsi un pandantiv violet pe care îl vei adăuga la brățară. Asta o să te ajută să ne vezi.
Ai mare grijă!"

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Apr 10, 2018 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Anonimul: Mesajele Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum