Sindromul

Requiem pentru blanquito

   Yssuf doar ce se trezise, era aproape nouă dimineața, ora la care se trezea de obicei, și se duse în bucătărie să-și facă cafeaua, așa cum obișnuia în fiecare dimineață. Era nedumerit...nu știa dacă să-și ruleze acum jointul, sau dacă să renunțe la acest obicei măcar în dimineața asta, când Charlie era acasă toată ziua. Se duce în dormitor să vadă dacă doarme băiatul, și observă că era treaz, stătea cu ochii în tavan... Plecase fără să-i spună nimic, și se apucase să-și ruleze jointul, peste care acum presara marijuana, fără că măcar să-i pese că singurul lui copil, caruia îi era și mama și tată stă în camera alăturată și așteaptă să primească atenție de la singurul lui părinte. Yssuf, nu fusese mereu așa..înainte să fie bărbat, fusese femeie și dăduse chiar naștere unui copil, acum șase ani de zile- Charlie. De atunci, de la nașterea baitului, s-a chinuit cu tot felul de tratamente hormonale, intervenții medicale și ședințe de psihoterapie, să devină ceea a vrut toată viața sa fie. Să fie bărbat! S-a simțit mereu prizonier într-un corp străin, iau plăcut mereu fetele chiar dacă ea era o fata, i-a plăcut mai mult să joace fotbal decât să-și facă unghiile, dar în același timp a vrut mereu să aibă un copil. Și acum are! A reușit tot ceea ce și-a propus... Și atunci de ce nu e fericit? De ce are încă nevoie de un psihoterapeut? De ce suferă încă de depresie severă? De ce încă trebuie să ia un pumn de pastile pe zi doar că să se dea jos din pat? De ce fumează marijuană la nouă dimineața, în timp ce copilul lui mult dorit poate vrea și el să mănânce ceva? Terminase de fumat de ceva vreme și acum butona telecomanda la întâmplare...Văzuse o stire pe BBC despre autoritățile din Paris care renunțaseră prin lege la cuvintele mama și tata, în schimbul cuvintelor: Părinte unu și părinte doi. Și dintr-o dată îi părea rău că nu se născuse în Franța....Pe certificatul de naștere al copilului lui, era trecută mamă, iar în dreptul tatălui avea trecută o liniuță. Deși încercase de multe ori să schimbe detaliile de pe certificat, toate instanțele din Anglia îi respinsesera cererea, pe motiv că, copilulu trebuia totuși să aibă o mama în certificat. Trebuia să fi fost născut de cineva, nu? Lucrul ăsta îl deranja peste măsură.... Deși arăta ca o persoană Transgender, copilulu lui îl striga în continuare mami, iar abia când Yussuf se uită urât la el, abia atunci se corecta spunand-ui tati. Dar știa că minte...copilul avea nevoie de o mama Mai mult decât de un tată. Ce bine că stă în camera lui, se gândi Yussuf. Stătea în continuare pe canapea...își găsise o poziție confortabilă din care nu vroia să se deranjeze nici măcar pentru a schimba canalul...La televizor era o dezbatere despre o crimă care se petrecuse aseară în Miami,  o crimă care îngrozise tot statul Florida.ai exact, John McCain, un fost congresman și senator ameriacan, membru marcant al politicii americane, membru timp de douăzeci și patru de ani ai congresului american, a fost asasinat pe o plaja privată de către un tânăr de douăzeci și șapte de ani, care mai apoi s-a sinucis în camera de hotel în care se afla. Și ce era cel mai ciudat, era că senatorul, în vârstă de optzeci de ani, mai era și bolnav de cancer în fază terminală, recidivand-ui cu ceva timp în urmă o tumoră la cap de care se operase în trecut. Parctic, bătrânul muribund, mai avea de trăit mai puțin de șase luni, și cu toate acestea cineva s-a sinchisit să îl omoare! De ce ar face cineva asta? Mai ales cineva, care să vină tocmai din Anglia să omoare un bătrân care murea oricum... Spuneau la televizor că băiatul era cunoscut că având boli mintale, și că se trata de ceva timp la un psiholog...ce ciudat.. la același psiholog la care se ducea și Yussuf. Matthew Harrison, un bătrân psiholog situat undeva la periferia orașului Oxford, era și unul din cei mai buni psihologi din zonă. Gândul aceasta îl înmărmurea pe Yussuf! Cât de aproape de el... Criminalul era tot din Oxford, erau aproximativ de aceiași vârstă și mai frecventau și același psiholog. Încerca să-și aducă aminte dacă l-ar văzut vreodată pe holurile cabinetului... Își adusese brusc aminte că astăzi este ziua din săptămâna în care are programată ședința, la ora 17:30 că de obicei. Se gândea unde ar fi putut să-l lase pe Charlie în tot timpul ăsta... Se uită la ceas și văzu că este aproape zece, și se gândi că ar fi cazul să se ducă să pregătească un mic dejun pentru băiat...dar nu se duse continua să privească la televizor. Pe burtieră era scris: "Requivem pentru blanquito", iar invitații din studio nu făceau decât să-i prezinte senatorului faptele mărețe pe care le făcuse de-a lungul vieții, care se pare că nu erau puține... Senatorul fusese extrem de iubit de comunitatea lui. Fusese ales de două ori congresman de Orlando, după care direct senator de Florida, alte patru mandate. La fiecare patru ani se vorbea în Florida că el va fi noul guvernator, sau chiar președinte al statelor unite. De ce să vrea cineva să îl omoare? Asta chiar nu avea nici un sens.. Auzise pași, și știa că Charlie s-a dat în sfârșit jos din pat, și că va întreba ce avem de mâncare.... Îmi pare rău că am făcut copilul ăsta gândi el. După care îi păru imediat rău că se gândi la așa ceva și se ridică repede să prepare un English breakfast, Așa cum făcea în fiecare dimineață. Copilul suferea destul că nu avea mamă, sau un tată adecvat...nu trebuia să mai sufere și pentru că singurul lui părinte, Transgender Așa cum e el, se comportă urât cu el... Era prea mult....