Tweet me love ( Niall Horan )

Prolog

Prolog

Lacrimile nu încetau să-i curgă pe obrajii palizi. Se înneca în propriile greşeli. Ştia că e sensibil, ştia. De ce l-a minţit? Îşi dăduse seama că fusese practic greşeala vieţii ei, una pe care o va regreta de acum încolo în fiecare minut al zilei.

 Privirea-i îi contura corpul care se îndepărta din ce în mai mult de ea, de inima ei. L-a pierdut din nou. Îi marturisise lucrul cel mai important, ceea ce voia să audă de la început, iar ea a stricat totul ca de obicei. Şi era practic a doua oară când ea pierdea persoana pe care o iubea cel mai mult.

Când îşi spunea asta în gând regreta şi mai mult. Nu putea să-l lase acum să dispară. Avea nevoie de el mai mult decât de ea însăşi.

Încerca să-şi mute picioarele din locul ăla blestemat, dar nici măcar un pas nu putea face. Puterile o părăsiseră.

Stătea în mijlocul holului, simţindu-se ca cel mai nou exponat dintr-un muzeu. Şcoala asistase la un show în direct acum câteva minute şi era atât de captivată de asta. De ce nu aveau altceva mai bun de făcut? Dar evident că viaţa ei era mult mai interesantă decât a lor. Unii râdeau, alţii şuşoteau...Era logic, doar nu vezi în fiecare zi aşa ceva.

Cu ultimele forţe rămase începuse să alerge către ieşire cu speranţa de a-l mai ajunge şi de a-i cere o a doua şansă la o explicaţie. Nu voia ca asta să se termine aici, nu îngăduia aşa ceva. Aflată în uşa şcolii, îl văzuse. Era acolo afară în ploaie, cât pe ce să deschidă uşa maşinii şi să o părăsească definitiv.

-N-Niall, a strigat mai mult şoptit.

Şi-a întors ochii albaştri spre ea, dar nici măcar în adâncul sufletului sau nu se putea citi absolut nimic acum. Era impenetrabil, niciun sentiment, nicio emoţie nu era exprimată de către el sau corpul lui. Se schimbase complet.

Într-o clipită şi-a întors capul, deschizând uşa automobilului, pornind motorul şi derapând către o destinaţie necunoscută ei, poate chiar şi lui, lăsănd-o să zacă în dureri inexplicabile.