Eliza POV
- Eliza poti sa mi raspunzi la o intrebare? L-am privit confuza. De ce ai plecat in ziua aceea? L-a intrebarea asta chiar nu ma asteptam. Nu sunt pregatita sa-i raspund... nu vreau sa-l pierd din nou. Daca o sa afle adevarul va pleca, sau ma va ignora. Nu stiu ce sa fac. Am deschis gura dar nimic nu a iesit si spre norocul meu Nate a oprit masina. Slava Domnului!
- Pa. I-am spus repede lui Harry si am fugit in casa. M-am sprijinit de usa si mi-am pus capul in miini si toate amintirile imi treceau prin fata.
Amintire:
Am intrat grabita in spital. Mamei i se facuse foare rau la lucru si au adus-o aici.
- In ce camera este Amelia Roth? Am intrebat in soapta incercind sa mi gasesc vocea.
- Camera 56, etajul 2. A raspuns doamna si ma privit trist. Am fugit pina n-am gasit ce am cautat. Mama... Era conectata la zeci de aparate. Inima mi se rupea cind o vedeam asa, lacrimile imi curgeau ca cascadele, nu mai simteam nimic.
- Miss nu va puteti afla aici. A spus unul dintre doctori, dar l-am ignorat si am ingenuncheat la patul mamei.
- E mama mea. Am spus prin lacrimi. El a oftat dar nu a mai spus nimic. Brusc mama si-a deschis ochii.
- El..i..za. A spus slabita. Nu mi-a mai ramas mult, ai grija de tatal tau cit eu nu voi fi, sa stii ca mereu va voi iubi. Eram zdrobita, nu poate pleca, ea e...viata mea
- Mama... te rog, ramii cu mine. Nu pleca... Te rog... Te iubesc. Ce sa fac fara tine. Sa auzit un sunet ciudat si doctorii m-au scos din camera. In hol l-am gasit pe tata care privea in gol.
- Totul va fi bine? Am spus dar suna mai mult ca o intrebare, am vrut sa-i iau miina intr-a mea dar el si-a luat-o. M-am asezat pe scaun, mi-am luat capul in miini si am inceput sa pling inca mai tare, dupa citeva minute, doctorii au iesit din camera si au spus doar trei cuvinte.
- Ne pare rau. Expresia de pe fata mea era de neexplicat, un amestic dintre confuzie, furie, tristete si durere. Mama mea...
- Nu. Am soptit si am cazut in genunchi.
- Pute-ti sa intrati. Am intrat impreuna in sala. El a ingenuncheat linga patul ei si i-a spus.
- Amelia... Ai fost unica femeie pe care vreodata am iubit-o, poti sa nu te indoiesti de asta, desi in ultimii ani m-am comportat ca un adevarat idiot. Imi pare rau, nu cred ca o sa pot sa ma schimb vreodata. Cu asta s-a ridicat si a plecat, lasindu-ma in urma.
- Mama, cum ai putut? Acum cind am nevoie cel mai mult de tine, tu ai decis sa pleci, de ce tu? Cine acum ma va imbratisa si mi va spune ca totul va fi bine? Cine? Dar la tata te ai gindit? Acum el va face vreo prostie care mi va schimba viata! De ce n-ai ramas? Am inspirat adinc. Imi pare rau, dar niciodata nu m-am gindit ca va trebui sa-ti spun la revedere. Mereu te voi iubi la fel de mult. Odineste-te in pace. I-am sarutat chipul pentru ultima data, stiind ca mama nu a vrut niciodata un funeral. Ea a vrut ca mormintul ei sa fie linga un riu si dorinta ei va fi indeplinita. Cu o ultima privire am parasit camera si am mers acasa, care acum parea asa de pustie, fara mama in ea. Am si gasit o nota pe care era scris.
Lizzy,
Am o convorbire importanta azi, voi veni acasa foarte tirziu.
Tatal tau.
Chiar si astazi el va lucra! Cum a putut?
Sfirsit.
Harry nu stie ca mama mea a murit, ma durea prea mult sa vorbesc despre asta si apoi, dupa ce a murit ea, noi ne-am mutat, asa ca n-am avut o ocazie sa-i spun. Curind printre lacrimi am adormit. Si m-am gindit la un cintec nou.
