Nightshade

II

Întuneric.

Cu fiecare pas îi simțea mai aproape.Pentru a mia oară în acea seară s-a prefăcut că nu-i simte.

Întuneric.

Și-a strâns ochii azurii umbriți de oboseala și a continuat să meargă,crengi uscate rupandu-se zgomotos sub tălpile sale.Si-a tras căciulă peste urechi că sa blocheze sunetul

Întuneric.

Nu mai putea sa ignore respirația rece,scadata ce ii îngheța gâtul chiar și prin două eșarfe.Se oprea brusc o data ce se oprea și ea și revenea când își reluă drumul.
'Nu fi nebuna,nu e nimeni în spatele tau' își spunea de ceva vreme.Spera că poate se va convinge într-un final...

Lumina?

Ar fi tipat de fericire ,dar vocea îi era blocată în gâtul uscat. Dupa zile infernale de mers,în sfârșit o urmă firava de civilizație.
A început să alerge spre ceea ce părea un luminiș,de parcă pământul se sfărâmă in urma ei.

Irene aproape plângea când a pășit în cercul de copaci,unde razele lunii pătrundeau destul cat sa vadă conturul parcă mâzgălit al membrelor sale. Senzația ucigătoare din ceafa a dispărut o data ce s-a așezat pe iarba deasa,epuizată.

Se uita in jur ,încercând să memoreze fiecare detaliu ,și observa incredibil de extaziată scrumul rămas de la vreun foc.Parea că ar fi trecut săptămâni întregi de când era acolo,însă în acel moment disperat nu o interesa. Luă ultimul chibrit din buzunarul sau și îl aprinse,aruncandul cu tot cu cutia pe jos.

Nu ar fi crezut că o mica scânteie putea sa ii dea atâta căldură și speranță.
Acum că se simțea în siguranță si-a analizat cu atenție proviziile.Mai avea mâncare pe cel mult trei-patru zile ,mâinile străvezii îi erau mânjite de praf și noroi,mici tăieturi sângerii pe ici colo.Nu își amintea cum le-a făcut
Hainele îi erau umede și atârnau de figura ei slabita;erau mai multe rauri decât ar fi crezut vreodată în acea pădure fără sfârșit.

Isi simțea parul murdar și sleios,cârlionți roșcați ieșind din coada împletită ce era cândva strânsă ,atarnandu-i in spate.Nu s-ar fi mirat sa găsească cuiburi de vietăți prin el.
Era mult mai firava de când plecase de acasă.O ardeau buzele de sete iar stomacul o macină de ore ,fără oprire.Trecusera câteva săptămâni și încearca sa își raționalizeze mâncarea astfel încât să o mai tina,chiar daca asta însemna să stea nemâncată cu zilele.

O dată ce și-a revenit din aiureala,frica i-a cuprins toată ființa.
Ruinele fosului foc de tabără o îngrijorau acum.Vera spunea tot timpul că nimeni nu trece de gard.
Până și în scurta perioada in care a fost la o școală obișnuită a învățat că pădurea era nelocuită.Cei care mergeau în Oras se foloseau de autobuzele ce treceau pe acolo in fiecare luna.Ea nu își permitea asemenea lux,căci biletele erau procurate de la o sursa secreta ...Cyra știa cine e...

Suspina încet o dată ce își aminti de fosta ei prietena.O parte din ea voia să creadă că pur și simplu a ramas in Oras pentru o viață mai buna,dar gândul că ar fi lăsat-o fără nici un cuvânt îi rănea orgoliul prea tare.
Știa că a pățit ceva.Simtea asta în adâncul sau.

Pentru un moment si-a ridicat privirea înlăcrimată din pământ și a simțit că îi sare inima din piept.La doar câtiva metri de ea,o pereche de ochi de un alb spălăcit,se uitau țintă la ea.
O lumină stranie venea dinspre ei dar nu putea vedea nici o silueta.

Sentimentul de mai devreme apăru din nou,aceași respirație rece și umedă îi biciuia jugulara.De data asta mai era ceva ,o duhoare insuportabilă îi umplu nările;un miros de carne râncedă,apa stătută și..sânge?

Irene își simțea stomacul intorcandu-se pe dos.Era prea înfricoșată că sa respire,darmite sa se întoarcă,sa vadă ce e așa aproape de ea.

Ăsta e sfarsitul